ASOCIAŢIA PENTRU MEMORIE IDENTITARĂ CARPAŢII

La mulţi ani întru păstrarea sufletului românesc!

2011-12-31T12:01:00.000-08:00

An Nou fericit, cu bucurii, sănătate şi împliniri sufleteşti, vă urează Asociaţia pentru Memorie Identitară "Carpaţii".
Vă invităm să vă amintiţi de obârşiile noastre strămoşeşti, prin vizionarea acestui străvechi obicei dacic: Ursul de Anul Nou, filmare de la Dărmăneşti - Bacău.
Preşedinte Florin Dobrescu

CAMPANIA MILITARĂ A ROMÂNIEI DIN 1941 A LEGITIMĂ. PREŞEDINTELE RUSIEI ÎŞI ASUMĂ MOŞTENIREA IDEOLOGICĂ A UNIUNII SOVIETICE

2011-07-06T02:51:00.000-07:00

COMUNICAT

În numele Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii” dorim să ne exprimăm profunda revoltă ce ne-au provocat-o declaraţiile preşedintelui rus Dmitri Medvedev, făcute în cadrul recentului summit NATO-Rusia, declaraţii pe care le considerăm ca lipsite de cel mai elementar simţ politic, constituindu-se într-o adevărată blasfemie la adresa milioanelor de victime ale comunismului sovietic.

Este limpede pentru oricine că, în condiţiile în care Uniunea Sovietică, în acord cu Germania hitleristă, comisese un rapt teritorial împotriva României, ocupînd samavolnic estul Moldovei (Basarabia), orice român s-ar fi aflat în locul lui Ion Antonescu ar fi facut acelaşi gest: atacarea URSS pentru realipirea la teritoriul naţional a provinciei răpite.

Actul declanşării atacului împotriva Rusiei sovietice a fost deci unul legitim şi firesc, şi el va constitui întotdeauna pentru poporul român o faptă de mândrie identitară, alături de celelalte acte de vitejie din istoria naţională, indiferent de persoana celui care în acel moment a reprezentat conducerea statului român.

Ceea ce ne revoltă este cinismul cu care actuala conducere a Rusiei îşi asumă moştenirea ideologică a stalinismului, refuzînd să admită că riposta armată a României de acum 70 de ani a fost îndreptată împotriva Uniunii Sovietice, nu împotriva actualei Federaţii Ruse. În acest fel, preşedintele Rusiei, precum şi ceilalţi oficiali ruşi care au făcut declaraţii în acelaşi sens, demonstrează că actuala conducere de la Kremlin reprezintă o structură de extracţie sovietică, care nu va putea niciodată să se detaşeze de mentalitatea sistemului comunist, al cărei produs politic este.

Reprezentanţii ministerului rus de externe invocă ipocrit, în susţinerea acestei atitudini politice, memoria „milioanelor de victime ale fascismului”, dar nu suflă o vorbă despre zecile de milioane de victime exterminate, în Europa şi în lume, de regimul comunist, instaurat prin ocupaţie armată de Uniunea Sovietică. Dacă vom judeca lucrurile din această perspectivă, adevărul istoric este acela că intervenţia armată a Regatului României din iunie 1941 a avut caracterul limitării genocidului desfăşurat de soviete în Basarabia, Ucraina şi în celelalte ţări ocupate de comunişti. Campania din 1941 poate fi pusă, fără teama de a greşi, alături de campania militară iniţiată de România în 1919, prin care a fost zădărnicită bolşevizarea Ungariei şi transformarea ei în teatrul unui alt genocid comunist.

Prin aceasta dorim să reiterăm rolul de pivot de stabilitate jucat de statul român în secolul XX în partea central-sud-estică a Europei. Iar Rusia de astăzi va trebui să identifice în România tocmai acest factor de stabilitate, debarasîndu-se de clişeele propagandei sovietice.

Florin Dobrescu

Preşedintele Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii”

Tel. 0722749249, e-mail: asoc.carpatii@gmail.com

Sanzienele sau Dragaica, sarbatorite pe 24 iunie, reprezinta sarbatoarea iubirii si fertilitatii, fiind urmate de o noapte magica.

2011-06-24T01:28:00.000-07:00

Obiceiurile legate de Sanziene se pierd in negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat cel roman Sanziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal) si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia).

Sanzienele ies la dans si cine le vede ramane mut

Sanzienele sau Dragaica, cum mai este denumita in popor, (sarbatorite pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) este o sarbatoare in care se celebreaza dragostea si fertilitatea, se culeg plante de leac si pentru descantece.

In noaptea magica de Sanziene (23-24 iunie) se spune ca ielele ies la dans, in padure, iar cine le vede ramane mut sau innebuneste.

Cine vede ielele dansand in padure ramane mut

Ielele sunt niste fecioare cu mare putere de seductie si outeri magice. Se crede ca locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, pe maluri de ape sau la raspantii si apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase, dansand goale, cu parul despletit si clopotei la picioare. Se spune ca locul pe care au dansat fetele ramane ca ars de foc, si nimic nu mai creste pe acel loc.

Sanzienele sunt niste zane foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii, se prind in hora si dau puteri magice plantelor.

Sanzienele sunt plante cu puteri magice

Daca sunt sarbatorite cum se cuvine, ele fac culturile sa rodeasca, dau prunci sanatosi femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele si tamaduiesc bolnavii. In schimb, daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara si devin asemenea zanelor rele cunoscute in popor drept iele sau rusalii.

Sanzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare.

Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna "florile de Sanziene" sau "iarba Sfantului Ion" in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sanzienele).

Aflarea ursitului

Sanzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-ti afla ursitul, cat si timpul cand se vor marita.

Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati.

Fetele isi pun flori de Sanziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca va fi purtata in par sau in san de fecioare sau tinere neveste, acestea vor deveni atragatoare si dragastoase. Inainte de rasaritul Soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta.

Traditia mai spune ca atunci cand doi tineri se iubesc si vor sa nu se mai desparta in veci, trebuie sa faca baie-n mare, in aceasta noapte, chiar si cateva clipe, si pot fi siguri ca dragostea lor ii va lega toata viata.

Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului.

De la preotesele romane ne-au ramas sarbatorile agrare, de solstitiu, si credintele legate de plantele numite sanziene, cu care isi impodobeau templele sau le foloseau in ritualurile pentru dragoste. Caci aduceau prosperitate in camp, in casa sau omului ce le purta; exact aceelasi credinte le-am preluat si noi. Biserica crestina le-a combatut, fiind pagane, dar apoi le-a acceptat (oamenii nu renuntau nici la sarbatoare, nici la magiile care o insoteau) si le-a mutat in ziua de 24, pentru a o asocia Sfantului Ioan Botezatorul.

Revista Sânziana... şi un proiect mai recent

In toamna anului 1940, un grup de tineri tipografi bucuresteni realizau, in cladirea tipografiei Capitala, de pe strada Sarindar, formatul tehnic al revistei literare "Sanziana". Infiintata in 1937 si condusa cu pasiune de profesorul si scriitorul Constantin Gane, autor, printre alte lucrari, si al monumentalei opere in 3 volume "Trecute vieti de doamne si domnite", "Sanziana" a reprezentat in epoca o publicatie culturala prestigioasa, care s-a bucurat de colaborarea permanenta a unor condeie marca din epoca, precum Mircea Eliade, Aron Cotrus, Radu Gyr, Mihail Polihroniade, Cezar Flamura (Vasile Blanaru), Valeriu Cardu s.a..

In cate o pauza de lucru, tinerii tipografi ascultau cate o cuvantare ad-hoc a profesorului Costica Gane, vorbe inaltatoare despre notiuni sfinte precum Dumnezeu, Tara, Neam, Mama, Familie.

Valtoarea vremurilor a trecut peste toti, cu restristile si nenorocirile acelui veac de foc si sange.

In ciuda varstei inaintate, consecvent convingerilor sale, profesorul Gane avea sa ia drumul muntilor cu arma in mana, alaturandu-se acelui fenomen al Demnitatii romanesti care a fost Rezistenta armata anticomunista. Astfel, prin 1946, il gasim la poalele Muntilor Fagarasului, in preajma Manastirii Sambata de Sus, intr-un grup de rezistenta, pentru ca mai tarziu sa cada in mainile Securitatii in cadrul luptelor de la manastirea Arnota. In inchisorile comuniste s-a remarcat printr-o tinuta morala exemplara.

Bunicul imi povestea toate acestea in taina infiorata a unei seri de Gerar, cand amintirile tainute pret de jumatate de secol fusesera scoase din lanturile tacerii, asa precum tara intreaga se trezea din lanturile robiei de o jumatate de secol. Asa am aflat si eu povestea “Sanzienei” de la cumpana veacului XX.

Bunicul meu, unul din acei tineri tipografi bucuresteni avea sa afle, dupa 1990, ca profesorul Constantin Gane se stinsese in 1962, in temnita Aiudului, in urma bolilor grave acumulate in urma conditiilor inumane de detentie.

De aici a incoltit, in alte nopti, tarzii, de Ciresar, ideea reinvierii acestui demers cultural:

Sanziana.

Editura Sanziana
http://sanziana2007.blogspot.com/

SÂNZIENELE

2011-06-24T01:06:00.000-07:00

Sanzienele sau Dragaica, sarbatorite pe 24 iunie, reprezinta sarbatoarea iubirii si fertilitatii, fiind urmate de o noapte magica.

Sanzienele ies la dans si cine le vede ramane mut

In noaptea magica de Sanziene (23-24 iunie) se spune ca ielele ies la dans, in padure, iar cine le vede ramane mut sau innebuneste.

Cine vede ielele dansand in padure ramane mut

Sanzienele sunt niste zane foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii, se prind in hora si dau puteri magice plantelor.

Sanzienele sunt plante cu puteri magice

Sanzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna "florile de Sanziene" sau "iarba Sfantului Ion" in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sanzienele).

Aflarea ursitului

Sanzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-ti afla ursitul, cat si timpul cand se vor marita.

_____________________________________________________________________________________________

Revista Sânziana... şi un proiect mai recent

In toamna anului 1940, un grup de tineri tipografi bucuresteni realizau, in cladirea tipografiei Capitala, de pe strada Sarindar, formatul tehnic al revistei literare "Sanziana". Infiintata in 1937 si condusa cu pasiune de profesorul si scriitorul Constantin Gane, autor, printre alte lucrari, si al monumentalei opere in 3 volume "Trecute vieti de doamne si domnite", "Sanziana" a reprezentat in epoca o publicatie culturala prestigioasa, care s-a bucurat de colaborarea permanenta a unor condeie marca din epoca, precum Mircea Eliade, Aron Cotrus, Radu Gyr, Mihail Polihroniade, Cezar Flamura (Vasile Blanaru), Valeriu Cardu s.a..

In cate o pauza de lucru, tinerii tipografi ascultau cate o cuvantare ad-hoc a profesorului Costica Gane, vorbe inaltatoare despre notiuni sfinte precum Dumnezeu, Tara, Neam, Mama, Familie.

Valtoarea vremurilor a trecut peste toti, cu restristile si nenorocirile acelui veac de foc si sange.

In ciuda varstei inaintate, consecvent convingerilor sale, profesorul Gane avea sa ia drumul muntilor cu arma in mana, alaturandu-se acelui fenomen al Demnitatii romanesti care a fost Rezistenta armata anticomunista. Astfel, prin 1946, il gasim la poalele Muntilor Fagarasului, in preajma Manastirii Sambata de Sus, intr-un grup de rezistenta, pentru ca mai tarziu sa cada in mainile Securitatii in cadrul luptelor de la manastirea Arnota. In inchisorile comuniste s-a remarcat printr-o tinuta morala exemplara.

Bunicul imi povestea toate acestea in taina infiorata a unei seri de Gerar, cand amintirile tainute pret de jumatate de secol fusesera scoase din lanturile tacerii, asa precum tara intreaga se trezea din lanturile robiei de o jumatate de secol. Asa am aflat si eu povestea “Sanzienei” de la cumpana veacului XX.

Bunicul meu, unul din acei tineri tipografi bucuresteni avea sa afle, dupa 1990, ca profesorul Constantin Gane se stinsese in 1962, in temnita Aiudului, in urma bolilor grave acumulate in urma conditiilor inumane de detentie.

De aici a incoltit, in alte nopti, tarzii, de Ciresar, ideea reinvierii acestui demers cultural:

Sanziana.

Editura Sanziana
http://sanziana2007.blogspot.com/

DECLARATIILE PRESEDINTELUI LA ADRESA REGELUI MIHAI SUNT INADMISIBILE. ION ANTONESCU NU ESTE UN EROU.

2011-06-23T05:48:00.000-07:00

ASOCIATIA PENTRU MEMORIE IDENTITARA "CARPATII"
asoc.carpatii@gmail.com // www.carpatii.blogspot.com

C O M U N I C A T

Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii" isi exprima consternarea in fata afirmatiilor publice facute de presedintele Traian Basescu cu privire la fostul suveran Mihai de Romania.

Aceste consideratii sunt, in opinia noastra, incompatibile cu uzantele impuse de statutul de reprezentant al instituitiei prezidentiale.

Dar, ceea ce ni se pare cel mai grav este faptul ca asertiunile dlui Traian Basescu se constituie intr-o falsificare grosolana a adevarului istoric. Realitatea istorica este ca inlaturarea monarhiei a fost un act samavolnic, comis impotriva vointei poporului roman, ca urmare directa a presiunilor armatei de ocupatie sovietica si ca o conditie de netrecut a instaurarii in Romania a regimului comunist, pe care insusi presedintele Traian Basescu l-a condamnat in urma cu cativa ani ca fiind unul ilegitim si criminal.

Generatiile tinere trebuie sa cunoasca adevarata istorie recenta a tarii noastre, si din aceasta perspectiva, este surprinzatoare reluarea de catre actualul presedinte a tezelor propagandei puse in scena de fortele national-comuniste de extractie securista dupa 1990. Este trist ca presedintele ajunge sa se situeze pe astfel pe pozitii antagonice celor sustinute de d-sa in primii ani de dupa 2005.

De asemenea, este nedrept ca, din astfel de declaratii, prin contrast cu persoana Regelui Mihai, sa se aduca o aura eroica lui Ion Antonescu.

Adevarul este ca generalul Antonescu se face vinovat in fata natiunii romane de cele mai abjecte crime impotriva tineretului nationalist pe care l-a prigonit, l-a intemnitat, l-a trimis in fata plutoanelor de executie si pe front, in batalioanele de sacrificiu. Pentru vina de a fi facut parte din Miscarea Legionara, zeci de mii de tineri, studenti si elevi de liceu, au fost condamnati la ani grei de temnita si exterminati cinic in batalionele de pedeapsa din prima line a frontului, asa cum de altfel s-a intamplat si cu personalitati de marca ale culturii romanesti, precum: Radu Gyr, Traian Braileanu, Haig Acterian si altii.

Astfel, principalul vinovat pentru atmosfera care a facut posibil actul de la 23 august 1944 este insusi Ion Antonescu, prin distrugerea bazei politice a tarii din acel moment.

Noi nu putem uita suferintele si dramele traite de bunicii nostri in timpul regimului ilegitim condus de criminalul Ion Antonescu, pe care nu-l vom putea considera niciodata un erou al neamului romanesc.

Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii"
Presedinte
Florin Dobrescu

23.06.2011

CONDAMNĂM CENZURA DIN INSTITUŢIILE PUBLICE BUCUREŞTENE !

2011-05-27T14:53:00.000-07:00

C O M U N I C A T DE P R E S Ă

Întreaga societate românească a fost indignată de recenta tentativă de cenzură aplicată de directoarea Universităţii Populare Dalles din Bucureşti, piesei de teatru “Blonda, chiorul şi piticul”. Rezolvarea incidentului într-o manieră de destindere, oferită chiar de instituţia prezidenţială, a creat falsa impresie că cenzura nu există în România şi că libertatea de expresie este deplină.

În numele Editurii Sânziana, pe care am înfiinţat-o şi o conduc, doresc să aduc la cunoştinţa opiniei publice şi mass-mediei româneşti că incidentul de la Sala Dalles nu este unul izolat. Cenzura sau – în unele cazuri – autocenzura se manifestă incisiv, iar îngrădirea libertăţii de expresie este o practică permanentă în instituţiile publice de cultură ale capitalei. Cel puţin aşa se întâmplă atunci când este vorba de accesul cărţilor publicate de editura Sânziana.

Considerăm necesar să facem cunoscută societăţii româneşti situaţia inacceptabilă într-un stat de drept, aceea prin care, din martie 2009 încoace, cărţilor editate de noi – lucrări cu caracter de restituire către publicul larg românesc a unor publicaţii interzise timp de 45 de ani de totalitarismul comunist – le este interzisă lansarea în cadrul sălilor de conferinţă bucureştene.

Cărţi precum “Menirea naţionalismului” publicată de Horia Sima în limba franceză, la Paris, în 1949, “Un an lângă Căpitan”, avîndu-l ca autor pe fostul deţinut politic Ilie Tudor – nimeni altul decât tatăl artistului Tudor Gheorghe, “Ion Gavrilă Ogoranu - o viaţă, un destin, o luptă…” şi altele, lucrări ce restabilesc adevărul istoric în legătură cu rezistenţa anticomunistă ori cu activitatea exilului românesc, nu au putut fi lansate ori prezentate în sălile instituţiilor publice bucureştene, sub pretextul invocat – întotdeauna verbal – de directorii acestor instituţii, acela că există dispoziţii ferme ale Primăriei Bucureşti ca acest gen de lucrări să fie boicotate. Mai mult, ni s-a făcut cunoscut – tot pe cale verbală şi niciodată în scris – că în cele câteva rânduri în care am reuşit, înainte de martie 2009, să lansăm astfel de cărţi, ar fi existat intervenţii din partea unor anumite instituţii nonguvernamentale cu preocupări în domeniul Holocaustului, ba chiar şi din partea ambasadorului unui anumit stat, faţă de Primăria Capitalei, în vederea obţinerii interdicţiei accesului acestui gen de cărţi în sălile publice subordinate autorităţii locale bucureştene. Şi aceasta în condiţiile în care, cărţile respective au fost editate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ele nepromovînd nici un fel de idei cu caracter antisemit, rasist ori xenofob, faţă de care Editura noastră s-a delimitat întotdeauna.

În aceste condiţii, după mai bine de doi ani de cenzură şi obstrucţionare a libertăţii de exprimare, Editura Sânziana anunţă hotătârea de a începe demersurile oficiale, conform Legii, în vederea încetării acestei stări de fapt care pune sub semnul întrebării caracterul democratic al sistemului actual, şi care se află în grav conflict cu principiile drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

De asemenea, anunţăm pe această cale, hotărârea noastră ca, în cazul continuării obstrucţiilor din partea instituţiilor subordonate Primăriei, să desfăşurăm lansările de carte ale Editurii Sânziana în stradă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Dacă instituţiile statului român înţeleg să-şi închidă uşile pentru cei care au luptat în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, atunci Rezistenţa Naţională va coborî în stradă, pentru a continua să-şi facă datoria: aceea de a face cunoscut societăţii româneşti Adevărul. Singurul care o poate face liberă.

Florin Dobrescu

Directorul Editurii Sânziana,

Preşedinte al Asociaţiei pentru Memorie Identitară "Carpaţii"

Demolarile de pe Buzesti-Berzei au ajuns la Parlamentul European

2011-04-04T06:16:00.001-07:00

de Catiusa Ivanov HotNews.ro

Luni, 4 aprilie 2011, 1:32 Economie | Imobiliar

Hala Saint Gery din Bruxelles, asemanatoare Halei Matache

Foto: Hotnews

Fiindca nu au fost ascultate in tara, mai multe ONG-uri bucurestene care se ocupa cu protectia patrimoniului au sesizat la Bruxelles distrugerile facute de Primaria Capitalei pentru construirea axei Buzesti Berzei. ONG-isti au prezentat europarlamentarilor romani imagini cu cladirile demolate de municipalitate si s-au plans de lipsa de transparenta a institutiei in acest caz. Europarlamentarul roman, Monica Macovei a declarat ca va sesiza organele de ancheta din tara pentru a verifica daca demolarile au fost facute legal. In plus, va prezenta colegilor europarlamentari care se ocupa de probleme de patrimoniu acest caz pentru a gasi o solutie, ca istoria sa nu se mai repete.

"Prin demolarea unor cladiri importante din Bucuresti se demoleaza insasi Europa ", a declarat Serban Sturdza, presedintele Asociatiei ProPatrimonio, referitor la demolarile facute pe strazile Buzesti-Berzei.

Roxana Wring, presedinta Asociatiei Pro_do_mo spune ca situatia este cu atat mai grava, deoarece demolarile s-au facut peste noapte, ilegal in anumite situatii, iar cetatenii nu au fost informati. “33 de case au fost demolate desi exista probleme cu autorizatia de demolare. Primaria Bucuresti a procedat la demolari in timpul noptii si in weekend si a dat afara proprietarii, in mijlocul iernii. Nu au fost responsabili fata de cetateni. Am atacat in instanta autorizatiile de demolare, Tribunalul spune ca se suspenda demolarea, dar ISC nu pune in aplicare decizia tribunalului. Cladirile au fost golite, iar politia locala a permis sa fie vandalizate.Nu exista transparenta, nu exista incredere in cetateni. Oamenii spun ca acest cartier era plin de case neingrijite. De ce ? Pentru ca primaria nu facea nimic in aceasta directie”.

Interior Hala Saint Gery din Bruxelles

Foto: Hotnews

O hala de carne proasptata, asemanatoare halei Matche, care urmeaza sa fie translatata datorita noului bulevard, a fost pastrata intacta la Bruxelles.

"Avem un patrimoniu cultural valoros, caracterizat prin eclectism. Toate stilurile arhitecturale sunt bine reprzentate in Bucuresti. Vorbim de o bogatie pe care trebuie sa o pastram. O resursa ecocomica extraordinara, complet neglijata. Nu stim foarte bine pe unde trece acest proiect, nu am stiut exact ce se demoleaza. Nu stim decat unde unde incepe. Pentru a-i face loc, una dintre cele trei cladiri Art Deco din Bucuresti, Hotel Marna, a fost demolata. Politia nu a facut nimic. Soarta Halei Matache, unul dintre primele centre de comert din Bucuresti, ultima piata traditionala cu structura metalica, este incerta. Mergand prin Bruxelles, am descoperit o cladire care seamana foarte mult cu Hala Matache, Hala Saint Gery. In ani 70, si aceasta hala a fost in pericol. Pe terenul ei vroiau sa faca un proiect megaloman, o cladire inalta, iar ce mai ramanea din cladirea veche trebuia sa devina un fel de parking. Au renuntat, au restaurat-o si acum a devenit un un punct turistic important cu cafenele, baruri, spatii pentru expozitii si birouri", a declarat Doina Vella, membra a asociatiei Pro_do_mo.

In plus, organizatiile nonguvernametale au declarat ca, prin construirea axei Buzesti-Berzei, Romania incalca conventiile internationale pe care le-a semnat si care implica dezvoltarea durabila.

"Orasul promoveaza drumuri mai largi pentru a facilita traficul. Scopul este sa scoti cat mai mult traficul din oras. Pentru construirea acestui nou bulevard, cartiere intregi, foarte valoroase, vor fi demolate. In plus, nu va rezolva traficul fiindca, cu cat ai mai multe drumuri, cu atat vei avea mai multe masini, iar orasul va fi segmentat. Este impotriva interesului public. Spatiul este invadat de infrastructura, de cabluri. In acest caz nu se tine cont de declaratia de la Toledo. Orasul european trebuie sa fie ecologic, verde si trebuie sa introducem alt tip de mobilitate, nu numai masina", a declarat Gruia Badescu.

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat ca va sesiza organele de ancheta din tara pentru a verifica daca demolarile au fost facute legal. In plus, s-a angajat sa povesteascaacest caz colegilor din PE, care se ocupa de patrimoniu, pentru a gasi o solutie ca astfel de lucruri sa nu se mai intample.

Theodor Stolojan, prezent si el la discutie, a declarat ca Bucurestiul trebuie sa se dezvolte, iar doua treimi din casele vechi vor disprea in urmatorii 30 de ani.

"In primul rand, primaria trebuie sa respecte legea, iar demolarile sa fie legale. Studiile economice arata ca orasele sunt centre de dezvoltare, iar Bucurestiul nu poate sa lipseasca din aceasta teorie. Echilibrul care consta in dezvoltarea economica si pastrarea patrimoniului ramane la atitudinea celor care au puterea de decizie. Nu poti opri dezvoltarea orasului, nu poti renunta la patrimoniu. Doua treimi din Bucucuresti nu mai ramane in picioare in urmatorii 20-30 de ani. Vedeti ce se intampla pe strada Mihai Eminescu, pe Mihai Bravu. Sunt case care nu au viitor intr-un oras ca Bucurestiul. Treaba autoritatilor este sa stie cum sa pastreze cat mai mult din acest patrimoniu construit. Piata Matache este o zona de infectie urbana", a explicat europarlamentarul.

Intre timp, Comitetul Regiunilor lucreaza la un proiect prin care se va instaura un fel de “patrimoniu European” asemanator patrimoniului Unesco. Diferenta este ca inscrirea se va face mult mai usor decat in cazul UNESCO. Propunerea de inscriere va veni insa tot din partea administratiei locale. Astfel, patrimoniul local va fi mai bine protejat.

Demolările ilegale ale unor monumente istorice din centrul Capitalei - în atenţia Parlamentului European

2011-04-03T05:07:00.000-07:00

Sursa: http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011040156615/Social/Demolarile-ilegale-ale-unor-monumente-istorice-din-centrul-Capitalei-in-atentia-Parlamentului-European.html

Scris de Ramona Feraru, Curentul, 2.04.2011

Europarlamentarul Monica Macovei a decis să pună capăt demolărilor ilegale din centrul Capitalei şi să arate cu degetul spre cei care se fac vinovaţi de demolarea unor clădiri monument istoric. Deşi presa a relatat în mai multe rånduri despre aceste aspecte şi despre faptul că, deşi a fost sesizat în nenumărate rånduri, edilul Sorin Oprescu a închis ochii şi a demolat clădiri vechi de sute de ani, în toiul nopţii. Astfel, Monica Macovei, care a iniţiat, miercuri, la Parlamentul European o întålnire cu ONG-urile din Platforma pentru Bucureşti, ce au condamnat demolările de pe axa Buzeşti-Berzei, a apreciat că aceasta este o chestiune de corupţie şi a spus că va sesiza autorităţile şi organele de cercetare din Romånia.
„Observ încă o dată, din păcate, că această chestiune a conflictului de interese şi a corupţiei revine, ea există oriunde, în sănătate, urbanism, activitatea primăriilor“, a spus europarlamentarul Monica Macovei, după prezentarea în cadrul dezbaterii a lui Şerban Sturdza - vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Romånia -, transmite trimisul Medafax la Bruxelles.
Sturdza a vorbit despre practici ale autorităţilor Capitalei, spunånd despre acestea că „nu lucrează transparent şi nu lucrează cu bună credinţă“. Astfel, el a precizat că membri ai Comisiei de Urbanism a Primăriei Capitalei îşi atribuie contracte de milioane de euro, fără ca aceasta să constituie un conflict de interese, deciziile în probleme declarate de interes public se iau în spatele uşilor închise, instituţia consultării publice este pur formală, studiile de fezabilitate sunt manipulate pentru a obţine rezultatul precomandat, iar oraşul este dominat de interese imobiliare transpartidice.
La råndul ei, Roxana Wring, preşedintele asociaţiei care a semnalat ilegalităţile, a vorbit în special despre cazul Buzeşti-Berzei, zonă în care au fost demolate mai multe imobile protejate şi monumente istorice care au fost declasate, în vederea construcţiei „diametralei nord-sud“.
„O zonă plină de istorie, de obiective importante a dispărut“, a spus aceasta, adăugånd că nu au existat studii sociale sau economice înaintea demarării acestui proiect.
Ea a subliniat, totodată, că au existat încălcări ale legii şi ale drepturilor omului, prin aceea că, în cazul unor monumente istorice, demolarea a început înainte ca acestea să fie declasate, au fost făcute exproprieri şi au fost evacuaţi oameni în mijlocul iernii, unii dintre oamenii expropriaţi au fost anunţaţi cu 72 de ore înainte, alţii peste noapte şi nu au fost respectate decizii judecătoreşti. „Poliţia a fost folosită pentru a submina legea“, a mai spus ea, adăugånd că reprezentanţii ONG-urilor nu erau lăsaţi să fotografieze imobilele ce urmau să fie demolate, cu multe piese de valoare înăuntru, în schimb vandalii puteau intra şi fura materiale. Wella a făcut referire şi la Hala Matache, monument istoric de categoria B, care a fost propus pentru declasare. Ea a făcut o paralelă cu o hală asemănătoare văzută în Bruxelles, care urma să fie parţial demolată în cadrul unui proiect, în urmă cu 40 de ani, şi transformată în intrare într-o parcare. Monica Macovei a spus că va sesiza în această problemă autorităţile romåne care avizează aceste proiecte - Primăria Capitalei, Ministerul Culturii -, precum şi organele de cercetare - Parchetul General -, dar şi autorităţile europene din domeniul dezvoltării regionale şi mediului şi se va încerca elaborarea unei declaraţii scrise în Parlamentul European.

DISCRIMINAREA DEŢINUŢILOR POLITICI LEGIONARI ÎNSEAMNĂ O NOUĂ CONDAMNARE A LOR !

2011-03-20T16:33:00.000-07:00

ASOCIATIA PENTRU MEMORIE IDENTITARA "CARPATII"

Biroul de presa

C O M U N I C A T

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” a luat act cu indignare de iniţiativa legislativă a parlamentarului liberal Raymond Luca, privind excluderea de la drepturile prevăzute prin Legea 221 / 2009, a foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul totalitar antonescian, precum şi de intenţia declarată a autorităţilor de resort de a adopta această măsură.

Punctul de vedere al Guvernului, favorabil revizuirii, precum şi discutarea acesteia, proiectată pentru marţi 22 martie 2011, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, denotă intenţia autorităţilor de a adopta această măsură legislativă.

Printre obiectele de activitate ale Asociaţiei „Carpaţii”, figurează şi „cinstirea şi promovarea memoriei unor personalităţi care au avut un aport deosebit în lupta de Rezistenţă împotriva regimului totalitar-comunist, luptînd şi sacrificîndu-se pentru Libertatea şi Demnitatea naţiunii române”. Credincioşi acestui obiectiv precum şi principiilor Statului de Drept, care exclud discriminarea pe motive politice sau ideologice, condamnăm cu fermitate iniţiativa legislativă a liberalului Raymond Luca, pe care ne rezervăm dreptul de a o considera iresponsabilă, discriminatorie şi menită să redeschidă vechi răni în societatea românească, periclitînd pacea socială.

Raymond Luca ignoră cu bună ştiinţă adevărul istoric conform căruia, peste 70% din foştii deţinuţi politici anticomunişti au fost legionari, precum şi faptul că majoritatea nucleelor de rezistenţă antocomunistă din munţii României, au fost organizate de legionari. După cum, tot legionari au fost luptătorii paraşutaţi de avioanele americane şi executaţi de comunişti în 1953.

Mult mai grav ni se pare punctul de vedere al Guvernului Nr. 1546/16.06.2011. Constatăm că, documentul semnat de premierul Emil Boc, reia practic teze ale propagandei oficiale a regimului comunist.

Astfel, primul ministru afirmă că „în perioada postbelică, majoritatea statelor europene, democratice sau nu, au luat măsuri împotriva membrilor şi susţinătorilor organizaţiilor de tip fascist şi a colaboratorilor egimul nazist (condmanări în justiţie, desalificare administrativă, lipsifrea temporasră de dfrepturi cetăţeneşti, exproprieri, amenzi etc.)”, „măsuri punitive (...) implementate ca urmare a mai multor decizii luate la nivel internaţional sau naţional”. Premierul concluzionează că „nu poate fi pusă pe acelaşi plan condamnarea celor care s-au împotrivit regimului comunist, în numele unui crez democratic, cu aceea a reprezenanţilor şi militanţilor unei mişcări totalitare, extremiste, care doreau înlocuirea unui totalitarism cu altă formă de totalitarism”. Trebuie să observăm că onor consilierii d-lui prim ministru stau prost în privinţa cunoştinţelor istorice, iar consultanţa Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc pare a nu fi de nici un folos ştiinţific.

Cu acest prilej, ne facem datoria de a-l informa pe primul ministru Emil Boc, asupra faptului că Tribunalul Internaţional de la Nurnberg nu a inculpat şi nu a condamnat nici un legionar, Mişcarea Legionară nefigurînd pe lista organizaţiilor fasciste interzise. În urma înaintării, în 1945-46, a unor memorii către autorităţile americane la Frankfurt am Main şi Glasenbach (Austria) legionarii au fost exoneraţi de orice acuzaţie de crimă împoriva umanităţii ori crimă de război.

Mai mult decât atât – şi documentele existente inclusiv la CNSAS susţin acest adevăr –serviciile secrete americane au stabilit colaborari cu legionarii încă din 1945, în scopul depistării elementelor comuniste infiltrate de sovietici cu scop subversiv în zona de ocupaţie americană.

După 1949, în cadrul unui proiect subordonat direct preşedinţilor Harry S. Truman şi Vincent Auriol, între serviciile secrete americane şi franceze şi respectiv Mişcarea Legionară, s-a desfăşurat o colaborare constînd în antrenarea şi paraşutarea pe teritoriul României ocupate de soviete a unor voluntari legionari cu scopul organizării de acţiuni informative şi operative, în perspectiva declanşării unui război între blocul NATO şi URSS. Toţi legionarii paraşutaţi au fost prinşi de Securitate şi executaţi.

De asemenea, documentele istorice şi mărturiile supravieţiuitorilor, atestă că imediat după invadarea ţării de către sovietici şi instaurarea regimului comunist, legionarii au constituit în toate regiunile Carpaţilor româneşti structuri de rezistenţă armată, cu scopul declarat de a sprijini, prin acţiuni de gherilă, o eventuală ofensiva aliată împotriva URSS.

Menţionăm că o mare parte a combatanţilor acestor grupuri de rezistenţă fuseseră închişi, ca legionari, între 1941 şi 1944, printre ei numărîndu-se: Ion Gavrilă Ogoranu (Munţii Făgăraşului), fraţii Paragină (Munţii Vrancei), Neculae Purcărea (Munţii Argeşului), grupul Unguraşu-Baciu (masivul Uturea-Bacău), grupul Păun-Şercăianu (munţii Buzăului) şi mulţi alţii.

Oare dl prim ministru ori dl Raymond Luca îşi pot închipui că aceşti legionari luptau alături de aliaţii occidentali avînd ca scop instaurarea „unei alte forme de totalitarism”? Ori că americanii au colaborat cu ei, paraşutîndu-i în România, pentru a înlocui comunismul cu fascismul?

Nu vrem să insistăm asupra absurdului acestor afirmaţii.

Iar cea mai bună garanţie că legionarii militau pentru acelaşi regim întemeiat pe principiile statului de drept, se află în lucrarea „Destinee du nationalisme”, publicată în 1951 la Paris, în care Horia Sima recunoaşte viabilitatea sistemului democratic de guvernare, punînd efectivele naţionaliste din exil în slujba salvgardării acestui sistem aflat sub ameninţarea expansiunii sovietice.

Etichetările pripite de genul „totalitarist” sau „fascist” sunt noţiuni a căror utilizare trebuie evitată, mai cu seamă în condiţiile în care ele erau folosite intens de propaganda comunistă la adresa adversarilor politici, inclusiv a legionarilor. Prin reluarea lor, oficialităţile statului român de astăzi îşi însuşesc, poate involuntar, punctele de vedere ale regimului ilegitim şi criminal condamnat de altfel de preşedintele Traian Băsescu.

În opinia noastră, derapajele antidemocratice şi cu caracter discriminatoriu, contrare principiilor fundamentale ale drepturilor omului, de genul iniţiativei legislative a domnului Raymond Luca, susţinută de Guvernul României, nu fac decât să confirme faptul că, România de astăzi continuă să fie condusă de oameni formaţi la şcoala defunctului regim comunist, incapabili să se debaraseze de şabloanele ideologiei al căror produs sunt, indiferent de apartenenţa politică din acest moment.

Considerăm că punerea în practică a acestei măsuri legislative nu face decât să redeştepte în societatea românească vechi tensiuni şi resentimente, readucînd în actualitate fantomele şi spaimele trecutului totalitar, şi îndepărtînd mult perspectiva realizării unei reale reconcilieri naţionale.

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” cere cu fermitate Parlamentului României să nu adopte această iniţiativă legislativă. Înainte de a vota, cerem tuturor parlamentarilor să îşi îndrepte gândul o clipă la cei ce, în urmă cu jumătate de secol, şi-au sacrificat tinereţea şi viaţa, pentru apărarea demnităţii şi libertăţii poporului român, pentru ca noi astăzi să putem trăi într-un regim parlamentar.

Adoptarea modificării legii 221/2009 ar însemna condamnarea încă o dată a acestor luptători pentru Libertatea şi Demnitatea poporului român.

În aceste condiţii, ne rezervăm dreptul de a acţiona în justiţie pe cei care, în accepţia noastră, aduc o ofensă memoriei acestor eroi, precum şi acela de a face cunoscut forurilor internaţionale acest incalificabil abuz împotriva drepturilor omului.

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii”

Preşedinte

Florin Dobrescu

FOŞTII DEŢINUŢI POLITICI RESPING DISCORDIA SEMĂNATĂ DE LIBERALUL RAYMOND LUCA !

2011-03-11T14:39:00.000-08:00

COMUNICAT

Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti a luat cunostinta de interventia deputatului liberal RAYMOND LUCA cu privire la dorinta domniei sale de a imparti, pe cei care au suferit detentie politica, in buni si rai, in unii care binemerita reparatii morale de la Statul Roman si in cei ce nu merita aceste reparatii morale.

Amintim domnului RAYMOND LUCA ca atat regimul Antonescu cat si cel comunist au dat sentinte politice nedrepte si abuzive. Spre exemplu, poetul Radu Gyr a fost condamnat in anul 1941 pentru “rebeliune” numai fiindca a tinut un discurs din balconul Teatrului National invitind la calm si impacare. Iata chiar cuvintele lui RADU GYR, consemnate in actele justitiei militare de atunci: “Nu trageti ! Unire ! Infratire !”

Pentru acest discurs, RADU GYR a fost condamnat pentru “rebeliune” la 12 ani inchisoare.

Domnule RAYMOND LUCA, astazi se stie exact cine a provocat dezordinele de atunci. S-a gasit protocolul incheiat intre Servicul Special (Secret) de Informatii (SSI) si conducerea Partidului Comunist din Romania, partid care si-a luat obligatia de a produce in acele zile dezordini, jafuri si tot felul de nelegiuiri pentru ca ele sa fie puse pe seama legionarilor, motivindu-l astfel pe Antonescu sa porneasca arestarile.

Lucrurile acestea se stiu nu numai la noi in tara, ci si in strainatate, fiindca documentele au ajuns in posesia serviciilor americane.

Dupa dl RAYMOND LUCA, RADU GYR si urmasii lui n-au drept la reparatii morale.

Ne doare ca din sanul partidelor istorice, cu ai caror membri am stat in inchisori, se ridica unul ca RAYMOND LUCA. Samanta discordiei pe care acest domn o arunca acum in randul fostilor detinuti politici nu prinde rod. Fostii detinuti politici raman uniti, solidari cu RADU GYR si cu toti cei ce au fost victime ale regimurilor totalitare din Romania.

FEDERATIA ROMANA A FOSTILOR DETINUTI POLITICI LUPTATORI ANTICOMUNISTI

Presedinte, Constantin Iulian

Secretar, Gheorghe Jijie

Bucuresti, 11 martie 2011

FENOMENUL PITEŞTI LA TVR1 !

2011-02-18T01:41:00.000-08:00

Regizorul Nicolae Mărgineanu şi istoricul Alin Mureşan au fost invitaţi marţi seara la TVR2, în cadrul emisiunii „Ora de ştiri”, pentru a vorbi despre proiectul „Fenomenul Piteşti” şi despre suferinţa victimelor. Întreg materialul poate fi vizionat accesînd linkul de mai jos.

http://tvr.ro/?play=97318

BACĂUL EROIC. "DIN CARPAŢI LA AIUD. Rezistenţa anticomunistă din ţinutul Bacăului"

2011-02-16T04:24:00.000-08:00

http://www.youtube.com/watch?v=1XZIAuAgIFI
Astăzi Bacăul este un municipiu modern, plin de viaţă şi tinereţe, iar judeţul omonim reprezintă pivotul economic al Moldovei. Puţini cunosc însă că, între 1944 şi 1956, au existat aici tineri demni şi curajoşi, care au refuzat să se supună ocupaţiei sovietice şi regimului comunist. Aceşti oameni au luptat, inclusiv cu arma în mână, în munţi, rezistînd împotriva celor ce batjocoreau credinţa străbună şi supuneau neamul românesc unui proces de extincţie identitară.

Cei mai mulţi au fost ucişi în închisorile şi lagărele comuniste. Arhivele fostei Securităţi ascund poveşti cutremurătoare despre eroismul acelor tineri care au sacrificat totul pentru a împlini un testament românesc. Foarte puţini, trăiesc încă, uitaţi, împovăraţi de vârstă şi boli, în mijlocul unei societăţi care n-a ştiut să le arate gratitudinea morală.
Oare noi am făcut totul pentru aducerea la cunoştinţa publicului a acelei pagini incredibile şi dramatice de eroism? Această întrebare a născut ideea proiectului de faţă: un film documentar şi o carte despre rezistenţa naţională anticomunistă din zona Bacăului.
Pentru că cine nu-şi cunoaşte trecutul e condamnat să-l retrăiască...
Poate că pildele de vitejie ale Istoriei unui popor pot da, cândva, la cumpene de veac, altor generaţii, puterea de a spera, de a rezista şi de a o lua de la început.

Florin Dobrescu

Un film documentar, o carte şi o campanie de promovare a adevărului despre o pagină de istorie, demnitate şi jertfă românească, aproape necunoscută societăţii de azi.

http://bacau-eroic.blogspot.com/

Vreţi să faceţi un lucru mare?

2011-01-28T13:23:00.000-08:00

http://www.radurestivan.ro/2011/01/2

6/vreti-sa-faceti-un-lucru-mare/

Puteţi începe prin a dona sânge pentru Eva. Eu am donat la Centrul de transfuzie sanguină Bucureşti. Durează o ora şi un pic. (trebuie să precizaţi numele Eva Grigorescu şi spitalul Fundeni atunci când donaţi).

Şi mai puteţi dona bănuţi în conturile de pe site-ul dedicat Evei: mariaeva.ro.

Eva împlineşte mâine (27 ianuarie) 4 anişori. Şi tocmai a fost diagnosticată cu Leucemie Acută Limfoblastică tip L1.

Larry Watts acuza: Mihai Caraman a fost agent sovietic. O afacere cu homosexuali NATO si crime KGB pe teritoriul Romaniei Ziaristi Online continua sa

2011-01-07T15:05:00.000-08:00

http://networkedblogs.com/cILY7

Ziaristi Online continua sa publice extrase din exceptionala lucrare a istoricului american Larry L Watts „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – „Cu aşa prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, aflata in curs de aparitie la Editura Rao. Dupa o sinteza despre Cum a fost furata revolutia romanilor si Romania de catre agentii NKVD/KGB si urmasii lor si o aluzie la o tema la zi, Izolarea Romaniei de catre Rusia sovietica prin intermediul agentilor sai din Franta si Germania, intram astazi in miezul uneia dintre cele mai cunoscute afaceri de spionaj ale KGB, derulate pentru prafuirea Romaniei. In episodul de astazi, istoricul american il acuza frontal pe Mihai Caraman, fost ofiter de rang inalt al DIE, de faptul ca a lucrat ca agent dublu, in favoarea spionajului sovietic. Mihai Caraman a fost primul sef al SIE dupa 1989, instalat de Guvernul FSN condus de Silviu Brucan, Ion Iliescu si Petre Roman, cu Sergiu Celac (Serghei Cealik) ca sef al diplomatiei, la randul sau suspectat pana azi ca agent in favoarea Rusiei (dupa ce tatal sau, originar din Gagauzia, a fost, de asemenea, un colaborator al structurilor URSS). Devenit celebru pentru penetrarea NATO in anii razboiului rece, Caraman poarta de atunci, in urma sa, ca o umbra de care nu va scapa pana la capatul vietii, suspiciunea de fi tradat Romania. Complicatul joc al informatiilor nu va elucida insa niciodata pe de-a-ntregul aceasta asertiune. Fragmentul din lucrarea masiva a lui Larry Watts pe care il prezentam azi elucideaza in plus misterul unei crime: asasinarea la Bucuresti a unui colonel francez, Cheyron d’Abzac, la sfarsitul anilor ’70. Astfel, Larry Watts il contrazice pe fostul sef al DST, Jean Rochet, care, in cartea sa de memorii aparuta si in Romania, cu prefata lui George Maior – 5 ani in fruntea DST -, afirma ca a suspectat automat Securitatea de aceasta crima (pag 121). Istoricul american este ferm in declaratiile sale: colonel francez Cheyron d’Abzac a fost asasinat de KGB, ca parte a razboiului clandestin dus de sovietici impotriva Romaniei. Cel putin o cartita sovietica era chiar la varful serviciilor romanesti, intareste Watts: Nicolae Doicaru, seful lui Pacepa. Caraman a fost unul dintre ofiţerii DIE care a continuat serviciul clandestin în slujba stăpânilor sovietici O anchetă DSS lansată aproape un deceniu mai târziu a scos la iveală faptul că, la momentul respectiv, rezultatele lui Caraman „se bucurau de o apreciere deosebită în cadrul DIE, precum şi din partea unor servicii de informaţii externe, în special în Franţa”, unde a fost caracterizat ca „unul dintre cei mai mari spioni contemporani”. Ancheta a stabilit că „se ştia” că informaţiile obţinute de la agenţii săi din NATO au fost „oficial transmise în întregime” Moscovei pe parcursul anului 1963, „şi apoi în sinteză în cadrul unui schimb de informaţii cu serviciile sovietice”, existând suspiciuni că ar fi oferit o copie a tuturor documentelor obţinute. KGB şi GRU au considerat informaţiile sale atât de importante, încât au stabilit „contacte directe” cu acesta, fără supraveghere din partea serviciilor române: Prin urmare, pe teritoriul ţării noastre au avut loc mai multe discuţii între consilierul sovietic de la acea vreme, Skomorohin, şi general maior Mihai Caraman, la care nu a mai participat niciun alt cadru DIE. Mai mult, general maior Mihai Caraman a fost invitat singur la Moscova să ia parte la o serie de discuţii cu liderii serviciilor de informaţii sovietice, iar unul dintre membrii acestor servicii chiar l-a vizitat pe general maior Mihai Caraman la Paris, în timp ce acesta se afla la post în Franţa. A fost impresionantă „înţelegerea deosebită” pe care serviciile de informaţii franceze au arătat-o faţă de Caraman încă de la începutul misiunii sale, la ceva timp după ce acoperirea lui a fost distrusă în repetate rânduri din cauza unor erori profesionale. De exemplu, Caraman a „făcut paradă” în mod ostentativ în jurul capitalei franceze împreună cu agentul său principal, reprezentantul Argentinei la NATO, Robert van der Veille, în limuzina ambasadei române: Cu toate că se ştia faptul că argentinianul era homosexual, general maior Mihai Caraman l-a vizitat pe acesta acasă, lângă Paris, fără să informeze ambasada, şi de mai multe ori a rămas acolo peste noapte. De asemenea, nu a ezitat să-şi viziteze agentul chiar la biroul său NATO. Acest aspect nu putea să scape serviciilor franceze de contrainformaţii, şi nici nu poate fi explicat printr-o anumită toleranţă din partea acestor organe, deoarece, în perioada respectivă, activitatea românilor aflaţi la post în Franţa era urmărită cu atenţie şi cu un interes deosebit, inclusiv prin intermediul unor operaţiuni de supraveghere. Ancheta a mai scos la iveală şi faptul că acoperirea sa fusese ”compromisă” definitiv în faţa francezilor în 1962, după ce acesta aranjase ca van der Vielle, care era transferat la un alt post, să-i facă cunoştinţă cu succesoarea sa. Atunci când ”superspionul” român a încercat abordarea, aceasta nu numai că a refuzat o colaborare, dar a şi dezvăluit serviciului de contrainformaţii francez atât identitatea agentului argentinian, cât şi a general maiorului Mihai Caraman. Drept urmare, agentul argentinian a fost prins şi, după ce l-a contactat pe Mihai Caraman, arestat şi condamnat. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio măsură împotriva diplomatului român. Dimpotrivă, în loc să-şi intensifice activitatea de supraveghere asupra românilor aflaţi la post după acest eveniment, serviciile de contrainformaţii franceze au suspendat măsurile de urmărire de până atunci. Anomaliile au continuat chiar şi după defectarea colegului său de la Paris, ofiţerul DIE Ion Iacob (Iacobescu), în 1968, pe care atât serviciile de informaţii, cât şi directorul DIE Nicolae Doicaru l-au acuzat de deconspirarea lui Caraman. De asemenea, conducerea DIE nu a întreprins nicio ”măsură urgentă” în vederea protejării personalului rămas în Franţa, ale cărui acoperiri fuseseră cu siguranţă compromise de Iacob. Ancheta a calificat drept ”uimitor” faptul că, din contră, conducerea DIE i-a permis lui Caraman ”să ofere o recepţie în salonul ambasadei din Paris”. A fost probabil şi mai uimitor faptul că la petrecerea de adio a spionului ”au participat persoane importante din guvernul francez şi din Ministerul de Externe”. DSS a considerat necesară reevaluarea tuturor ”succeselor” anterioare ale lui Caraman, având în vedere că ”acestea au fost înregistrate într-o perioadă în care unul dintre obiectivele lui Charles De Gaulle era distrugerea NATO”, iar el considera că ”americanii reprezintă o ameninţare mai mare decât sovieticii la adresa Europei de Vest”. DSS a descoperit că De Gaulle nu numai că era deranjat de pătrunderea lui Caraman în cadrul Alianţei Nord Atlantice, dar a considerat acest lucru ca fiind „convenabil” planurilor sale de „destrămare a NATO şi de creare a unei Europe unite sub tutela Franţei şi a Germaniei de Vest cu acordul URSS, care excludea Statele Unite- ”Europa sa de la Atlantic până la Urali”. Ancheta privind agentul principal al lui Caraman, Francis Rousilhe, concluziona: ….Agentul francez care a furnizat ofiţerului român informaţii cu privire la NATO şi la planurile sale a acţionat la ordinele serviciilor de informaţii franceze care, încercând să submineze poziţia NATO în Franţa, au fost de acord cu – şi de altfel au şi facilitat – scurgerea de informaţii cu privire la bazele militare şi la planurile americanilor faţă de URSS, prin intermediul serviciului secret român. Iniţial, serviciul de informaţii francez a fost refractar la un atac împotriva celui care până de curând fusese principalul colaborator pe linie de informaţii al Franţei din Europa de Est. KGB a forţat apoi nota, asasinându-l în public pe noul ataşat militar francez în România, colonelul Cheyron d’Abzac, într-un „accident auto”, înscenat pe şoseaua de la Băneasa, la sfârşitul verii anului 1969. De la momentul asasinatului – o coliziune frontală cu un camion special conceput pe un drum aproape părăsit – care a avut loc pe teritoriul României, la scurt timp după ce reţeaua de informaţii a lui Caraman a fost anihilată, complicitatea Securităţii a devenit plauzibilă, iar aparatul sovietic de dezinformare a lucrat mult timp pentru a face această interpretare credibilă. Un comunicat ulterior prin care d’Abzac a fost identificat drept şeful serviciilor de informaţii care se ocupau de Europa de Est a confirmat suspiciunile franceze cu privire la culpa României. Relaţiile dintre serviciile de informaţii române şi franceze, care sufereau deja din cauza scandalului Caraman, a cooperării franco-sovietice în problemele Est-Vest, care a îndepărtat Bucureştiul, şi a cooperării româno –americane, care a îndepărtat Parisul, erau acum distruse efectiv. Aveau să rămână aşa – permiţând agenţilor de infiltrare sovietică să beneficieze de un cvasi-monopol la evaluarea evenimentelor din regiune – până în anul 1994, după ce serviciile de informaţii române post-comuniste le-au furnizat colaboratorilor francezi dosarul ce conţinea informaţii legate de asasinarea ataşatului militar. Asasinatul a distrus şi ceea ce mai rămăsese din relaţiile bilaterale interstatale, grăbind transformarea acestora de la ceea ce reprezentau în momentul în care unul dintre preşedinţii francezi a cerut forţelor franceze să apere teritoriul român împotriva atacului Tratatului de la Varşovia, la situaţia tensionată în care un alt preşedinte francez a susţinut în public trunchierea aceluiaşi teritoriu, în favoarea unui membru loial Moscovei din Tratatul de la Varşovia. ”Afacerea Caraman”, care a fost devastatoare pentru relaţiile franco-române, a avut un impact colateral şi asupra relaţiilor cu Statele Unite. Cu toate acestea, la două luni de la vizita lui Nixon (şi cu cinci luni înainte de prima vizită a lui Ceauşescu în SUA), temerile americane au fost confirmate, alimentate de către sovietici, cu privire la infiltrarea KGB în România şi este posibil să fi contribuit la răcire constantă a relaţiilor care s-a produs în timpul administraţiilor republicane ulterioare. Mai semnificativ, nici Ambasada română din Paris, nici conducerea DIE şi nici cea a DSS nu au iniţiat o anchetă cu privire la ”Afacerea Caraman”, acceptând explicaţia conform căreia trădarea lui Iacob a fost responsabilă pentru demascarea lui Caraman şi admiţând tacit responsabilitatea pentru ce a reprezentat o operaţiune sovietică împotriva NATO şi, în special, împotriva SUA. O explicaţie posibilă pentru acest aparent dezinteres poate fi aceea că şeful DIE, Nicolae Doicaru, era agent sovietic, iar şeful DSS, Ion Stănescu (Szilagy), era, de asemenea, suspectat că ar fi agent sovietic, aşa cum s-a concluzionat în urma anchetei privind trădarea lui Pacepa. Cu siguranţă, aceasta era situaţia ambasadorului român în Franţa la acea vreme, Victor Dumitriu. Însuşi Caraman a fost mutat pe un post fără viitor la Securitatea municipiului Bucureşti şi scos din evidenţele Ministerului de Externe, pierzând astfel eligibilitatea pentru un post în străinătate. Căderea lui nu avea să fie permanentă. Va urma

2011 INCEPE BINE PENTRU ROSIA MONTANA ! ACADEMIA SE PRONUNTA DIN NOU !

2011-01-05T02:39:00.000-08:00

”Roșia Montană poate deveni model de dezvoltare durabilă pentru România” (rezoluție comună a Academiei Române, ICOMOS și Pro Patrimonio)
de Mihai Goţiu

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/rosia-montana-poate-deveni-model-de-dezvoltare-durabila-pentru-romania-rezolutie-comuna-a-academiei-romane-icomos-si-pro-patrimonio-57159.html

”Roşia Montană are un imens potenţial istoric, natural, cultural şi, nu în ultimul rând, uman, pentru a deveni un model de dezvoltare durabilă pentru România. De asemenea, oprirea distrugerilor şi dezvoltarea durabilă a Roşiei Montane se bucură de o susţinere fără precedent în România din partea societăţii civile (Academia Română, ICOMOS, Casa Regală a României, organizaţii şi instituţii profesionale de prestigiu, sute de cadre universitare şi cercetători de talie naţională şi internaţională din cele mai diverse domenii, personalităţi publice, reprezentanţii cultelor religioase, precum şi liste şi petiţii cu mii şi zeci de mii de susţinători). Toate aceste părţi interesate pot să îşi asume responsabilitatea salvării adevăratelor valori ale Roşiei Montane.”, se arată într-o rezoluție comună a Academiei Române, ICOMOS și Fundației Pro Patrimonio, remisă ieri presei.

”Pentru valorificarea acestui uriaş potenţial este necesară însă implicarea responsabilă a autorităţilor Statului Român (atât locale, cât şi naţionale) în respectarea şi aplicarea legii în mod proactiv pentru stoparea acţiunilor de distrugere care au început deja, precum şi în programele de salvare şi valorificare a patrimoniului de la Roşia Montană.”, se mai arată în rezoluția adoptată în urma Conferinței Internaționale ”Rosia Montana in Peril” desfășurată la sfârșitul anului trecut la Bruxelles.

La conferință au participat specialiști români și internaționali în diferite domenii, reprezentanți ai societății civile, precum și specialiști și consultanți angajați ai RMGC, compania canadiană care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană.

Fără alte comentarii (deocamdată), vă prezint și fundamentarea acestei declarații comune (intertitlurile îmi aparțin). Cu alte reacții și comentarii, voi reveni însă.

***

”Această conferinţă se înscrie în linia îndelungatei campanii declanşate în urmă cu mai mulţi ani de Pro Patrimonio, ICOMOS şi Academia Română, prin care organizaţiile îşi exprimă îngrijorarea faţă de proiectul menţionat şi cer autorităţilor române, reprezentate în acest caz de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, să protejeze patrimoniul inestimabil al Roşiei Montane şi să nu dea curs proiectul minier.

Roșia Montană – sit cultural de valoare excepțională

Studiile prezentate de arheologul Horia Ciugudean şi arhitecţii Virgil Apostol şi Ştefan Bâlici au pus în lumină valoarea excepţională a sitului, prin prezentarea celor mai importante componente ale patrimoniului cultural al Roşiei Montane care îl recomandă ca un sit potenţial pentru Lista Patrimoniului Universal (UNESCO – n.a.): vestigii ale celui mai complex şi extins sistem de exploatare minieră auriferă antică cunoscut până la ora actuală pe întinsul întregului Imperiu roman; peisajul minier unic moştenit din epocile romană, medievală, modernă şi contemporană (până la jumătatea sec. XX); târgul minier, reflex al epocii preindustriale şi, nu în ultimul rând, singularitatea anticului Alburnus Maior în cultura universală, dobândită graţie vestitelor tăbliţe cerate romane descoperite aici în secolul al XVIII-lea.

Analiza biodiversităţii şi a habitatelor naturale prezentată de botanistul Andrew Jones (Marea Britanie) a ilustrat numeroase specii de plante rare, puse sub cele mai înalte forme de protecţie prin mecanismele naţionale şi europene, precum şi biodiversitatea excepţională a zonei, cu habitate constituite în perioada daco-romană şi menţinute doar datorită practicilor agriculturii tradiţionale. În acelaşi timp, autorul a atras atenţia asupra ireversibilităţii oricărei acţiuni distructive.

Poziția oficială a ICOMOS

În faţa acestei palete de valori şi a ameninţării reprezentate de intenţionata reluare a mineritului în carieră deschisă, dl. Zsolt Visy, reprezentantul delegat al ICOMOS la conferinţă, a vorbit despre numeroasele luări de poziţie ale acestei organizaţii în sprijinul salvării Roşiei Montane şi a reiterat apelurile de salvare şi punere sub o protecţie eficientă prin mecanismele naţionale şi internaţionale. Pe lângă aceasta, Dl. Visy a făcut o binevenită demonstraţie cu privire la justeţea şi necesitatea demersului de clasare a sitului Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial. Argumentele d-sale s-au bazat pe confruntarea valorilor culturale ale acestui sit cu criteriile UNESCO de clasare în Lista Patrimoniului Mondial, o confruntare în urma căreia calităţile excepţionale ale sitului Roşia Montană au ieşit cu vigoare în evidenţă.

Tragedia locuitorilor Roşiei Montane, abandonaţi de autorităţile publice, locale şi naţionale, în faţa unor presiuni enorme (financiare şi propagandistice) şi împiedicaţi de reglementările de urbanism aflate în vigoare să îşi asigure propria existenţă, reduşi în consecinţă la sărăcire forţată şi confruntaţi cu lipsa şanselor de dezvoltare, a fost subliniată cu fermitate de vorbitori. În opoziţie cu această situaţie dramatică, economista Françoise Heidebroek (Belgia) şi Maria Berza, fost vicepreşedinte al Pro Patrimonio, au arătat potenţialul economic al dezvoltării localităţii şi al întregii zone. S-a arătat că patrimoniul natural şi cultural constituie resursa cea mai importantă pentru dezvoltarea durabilă a zonei, înţeleasă în termenii stabiliţi la conferinţa ONU de la Rio de Janeiro din 1992. Faţă de ideile promovate de ONU accepţiunea exclusiv mercantilă asupra dezvoltării durabile reflectată în intervenţiile reprezentanţilor RMGC este total divergentă.

Mineritul contemporan – incompatibil cu conceptul de dezvoltare durabilă

Incompatibilitatea activităţilor caracteristice mineritului contemporan în carieră deschisă şi cu durată limitată cu conceptul de dezvoltare durabilă a fost subliniată de Preşedintele Academiei Române, prof. Ionel Haiduc, precum şi de geochimistul şi hidrochimistul Robert Moran (SUA), autorul raportului „Review of the Roşia Montană Environmental Impact Assessment Report with a focus on water and water quality-related issues”. Dr. Robert Moran a atras atenţia asupra unor mistificări răspândite de compania minieră în documentaţiile trimise autorităţilor spre avizare. Dr. Moran a afirmat că un aviz favorabil acordat studiului de impact asupra mediului al proiectului minier ar fi inacceptabil, în condiţiile în care studiul înaintat de RMGC autorităţilor române cuprinde, în ciuda dezvăluirilor şi avertizărilor repetate, paragrafe şi concluzii modificate fără ştiinţa şi acordul autorilor respectivi. Inacceptabilă este şi avizarea favorabilă a unui proiect minier care nu prezintă în mod transparent publicului detaliile financiare, cum sunt: detalii ale asigurării de mediu şi cum este aceasta calculată; care este ipoteza de calcul; care sunt redevenţele, taxele şi cum sunt ele distribuite; cine va supraveghea constituirea corectă a asigurării şi în ce condiţii va fi accesată. A fost, astfel, pus în evidenţă modul deformat în care înţelege compania minieră problema răspunderii şi a beneficilor promise României.

În timpul intervenţiilor a mai fost subliniat că este, de asemenea, inacceptabil ca un astfel de proiect să fie avizat fără o evaluare şi prezentare transparentă a riscurilor şi costurilor sociale şi a impactului asupra populaţiei, specifice tuturor exploatărilor miniere din lume, precum şi zonelor mono-industriale. Iar aceasta se întâmplă în condiţiile în care statul român cunoaşte direct şi de dată recentă care este amploarea unor asemenea costuri, generate de reconversiile profesionale, bolile profesionale, somatice şi psihice (care produc un număr ridicat de asistaţi social), tendinţele accentuate de părăsire a zonelor afectate (depopularea), delincvenţa şi criminalitatea peste medie, blocarea şi/sau descurajarea dezvoltării altor tipuri de afaceri pe perioada proiectului, precum şi facilităţile fiscale acordate operatorilor economici după închiderea exploatărilor – implicit neîncasarea de taxe şi impozite pe perioade îndelungate de timp – necesare pentru a relansa şi dezvolta o zonă distrusă de proiectele mono-industriale).

RMGC – fără argumente coerente

Prezentările reprezentanţilor companiei miniere care intenţionează să implementeze proiectul minier în carieră deschisă nu au reuşit să ofere argumente credibile în privinţa posibilităţilor de dezvoltare durabilă a teritoriului. Motivaţiile economice şi tehnice cu care au susţinut proiectul minier nu au avansat cu nimic în elaborarea unei protecţii reale a mediului istoric şi natural şi cu atât mai puţin a comunităţii.

Soluţiile propuse în proiectul de exploatare minieră sunt inacceptabile. Replici (machete la scară reală) fără nici o valoare istorică sunt promovate ca soluţii compensatorii pentru distrugerea unui patrimoniu cultural de valoare universală; un peisaj monstruos este destinat să înconjoare cele câteva fragmente din sit care se presupune că ar supravieţui după ce o foarte însemnată parte a patrimoniului ar fi ştearsă de pe faţa pământului. Ideea avansată de companie, a unei dezvoltări durabile ulterioare exploatării miniere, bazată pe valorificarea peisajului compus din uriaşe halde toxice de steril şi lacuri contaminate cu cianuri, este lipsită de credibilitate.

Trebuie adus la cunoştinţa publicului că majoritatea obiectivelor miniere propuse sunt amplasate peste monumente şi situri protejate de legile române, aşadar sunt ilegale. Însăşi legea care reglementează activitatea minieră interzice amplasarea obiectivelor miniere acolo unde există monumente istorice sau situri arheologice (L. 85-2003, art. nr. 11, alin. 1). Un exemplu concludent a fost invocat de arheologul Horia Ciugudean: galeriile romane din masivul Orlea, monument istoric protejat de lege, ar urma să fie distruse în totalitate dacă una dintre cele patru cariere propuse în proiect ar fi realizată. În faţa unei asemenea probleme fundamentale, reprezentanţii companiei miniere nu au fost în măsură să ofere un răspuns coerent.

Ideile susţinute de reprezentanţii companiei şi în special de consultantul angajat de aceasta, arhitectul britanic Dennis Rodwell, cu privire la patrimoniul cultural, au fost ferm combătute de specialiştii în domeniul patrimoniului cultural prezenţi la reuniune. A fost sancţionată fără echivoc natura speculativă şi lipsită de argumente ştiinţifice a punctelor de vedere referitoare la valorile de patrimoniu de la Roşia Montană susţinute de Dennis Rodwell şi nu în ultimul rând prezentarea deformată a poziţiei ICOMOS în această problemă.

Legea nu funcționează în cazul Roșia Montană

Pro Patrimonio, ICOMOS România şi Academia Română, în virtutea valorii excepţionale şi incontestabile a patrimoniului cultural şi natural al Roşiei Montane, fiind în total dezacord cu proiectul de exploatare minieră, solicită încă o dată autorităţilor Statului Român cu competenţe în protejarea patrimoniului naţional, european şi universal al Roşiei Montane, în speţă Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional:

1. Să protejeze situl în acord cu legislaţia specifică naţională. Legea nu funcţionează în cazul Roşia Montană. Dacă legile ar fi fost aplicate, proiectul minier în carieră deschisă ar fi fost demult uitat, iar Roşia Montană ar fi beneficiat datorită calităţilor sale de protejare şi valorificare corespunzătoare.

2. Să asigure întărirea protecţiei legale a sitului Roşia Montană prin promovarea sa în Lista Patrimoniului Mondial. În acest scop este necesar ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să depună de urgenţă la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO nominalizarea Roşiei Montane pe Lista Indicativă a României în vederea includerii în Lista Patrimoniului Mondial.

3. Să declanşeze un program de salvare şi valorificare a patrimoniului Roşiei Montane. Cu cât este amânată mai mult implementarea unui astfel de program, cu atât va fi mai prejudiciat acest patrimoniu, reducându-se şansele comunităţii de la Roşia Montană, deja grav afectată, să îşi revină. Acţiuni urgente şi ambiţioase sunt imperative dacă dorim ca Roşia Montană să continue să existe, ca localitate şi ca loc al culturii.

4. Redefinirea politicilor locale şi regionale – în prezent deturnate în interesul exclusiv economic şi reaşezarea lor în acord cu principiile dezvoltării durabile, pornind de la o viziune orientată spre viitor, bazată pe resursele naturale şi culturale excepţionale ale sitului Roşia Montană.

Roșia Montană – șansa de a deveni model de dezvoltare durabilă

Roşia Montană are un imens potenţial istoric, natural, cultural şi, nu în ultimul rând, uman, pentru a deveni un model de dezvoltare durabilă pentru România. De asemenea, oprirea distrugerilor şi dezvoltarea durabilă a Roşiei Montane se bucură de o susţinere fără precedent în România din partea societăţii civile (Academia Română, ICOMOS, Casa Regală a României, organizaţii şi instituţii profesionale de prestigiu, sute de cadre universitare şi cercetători de talie naţională şi internaţională din cele mai diverse domenii, personalităţi publice, reprezentanţii cultelor religioase, precum şi liste şi petiţii cu mii şi zeci de mii de susţinători). Toate aceste părţi interesate pot să îşi asume responsabilitatea salvării adevăratelor valori ale Roşiei Montane.

Pentru valorificarea acestui uriaş potenţial este necesară însă implicarea responsabilă a autorităţilor Statului Român (atât locale, cât şi naţionale) în respectarea şi aplicarea legii în mod proactiv pentru stoparea acţiunilor de distrugere care au început deja, precum şi în programele de salvare şi valorificare a patrimoniului de la Roşia Montană.

Organizaţiile semnatare, alăturându-se tuturor celor care cred în şansele reale ale Roşiei Montane, asigură autorităţile statului român de sprijinul lor în atingerea acestui scop.

***

Note:

Pro Patrimonio este o organizaţie non-guvernamentală a cărei misiune este salvarea, protejarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului istoric în pericol al României, precum şi contribuţia la reconstrucţia ţării. În 2004, ca urmare a primei vizite a d-lui. Şerban Cantacuzino, fondatorul organizaţiei, la Roşia Montană, Pro Patrimonio a organizat un seminar dedicat valorilor patrimoniului cultural al acestui sit la Royal Geographical Society, la Londra. De atunci Pro Patrimonio s-a alăturat campaniei ‘Salvaţi Roşia Montană!’ prin proiecte de susţinere, organizând vizite şi găzduind evenimente.

ICOMOS, Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, este o organizaţie profesională care numără în momentul de faţă mai mult de 9.500 membri la nivel mondial. ICOMOS acţionează pentru conservarea şi protejarea patrimoniului cultural şi natural în întreaga lume. Organizaţia a adoptat rezoluţii privind valorile de patrimoniu ale Roşiei Montane şi pericolul la care situl este supus: Rezoluţia nr. 4 adoptată de a 16-a Adunare Generală, întrunită la Québec, Canada, în octombrie 2008; Rezoluţia nr. 8 a celei de-a 15-a Adunări Generale, întrunită la Xi’an, China, în octombrie 2005; Rezoluţia nr. 15 adoptată la conferinţa de la Pécs, Ungaria, desfăşurată între 22 şi 27 mai 2004; Rezoluţia adoptată la a 14-a Adunare Generală, întrunită la Cascada Victoria, Zimbabwe în octombrie 2003; Rezoluţia nr. 20 adoptată de a 13-a Adunare Generală, întrunită la Madrid, Spania, în decembrie 2002; scrisorile deschise semnate de fostul preşedinte ICOMOS, Michael Petzet, în iunie 2007 şi de actualul preşedinte, Gustavo Araoz, în noiembrie 2008, adresate celor mai înalte autorităţi ale statului român: preşedintelui, primului ministru, miniştrilor.

Academia Română a luat fiinţă în 1866 şi este cel mai înalt for ştiinţific independent al ţării. Începând din 2003 Academia Română a făcut publice mai multe articole şi rapoarte referitoare la Roşia Montană şi a remis declaraţii prin care a solicitat autorităţilor române să nu aprobe proiectul minier propus la Roşia Montană.

LARRY WATS: LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989, ORCHESTRATĂ DE MOSCOVA!

2011-01-03T01:35:00.000-08:00

MIZA: ÎMPIEDICAREA UNIRII ROMÂNIEI CU BASARABIA, COTROPIREA ARDEALULUI DE CĂTRE UNGARIA ŞI DISTRUGEREA UNITĂŢILOR ROMÂNEŞTI ANTI-KGB
http://basarabialiterara.com.md/?p=6532

Articol scris de Larry WATTS, istoric militar, SUA

În toiul revoluţiei române din 1989, autorităţile sovietice îşi anunţau dorinţa şi intenţia de a asigura o „asistenţă” masivă statului „vecin prieten” şi aliatului din Tratatul de la Varşovia. Moscova anunţa că Crucea Roşie sovietică trimisese la frontieră „aproximativ 60 de echipe mobile” de chirurgi şi personal medical, multe dintre acestea trecuseră deja graniţa în teritoriul românesc şi îşi coordonau eforturile cu cele ale altor membri ai Pactului. De asemenea, liderii comunişti de la Budapesta anunţau că „un grup de lucru din cadrul pactului de la Varşovia care este în contact permanent” urma să se întâlnească la Moscova pentru a discuta situaţia din România. Aceste declaraţii de prietenie şi preocupare binevoitoare se situau în totală contradicţie cu unul dintre cele mai bine păzite secrete ale operaţiunilor de spionaj din Europa de est, ale Tratatului de la Varşovia şi erau contrare uneia dintre cele mai surprinzătoare descoperiri din arhivele blocului sovietic din timpul Războiului Rece. În perioada Revoluţiei, România a fost ţinta operaţiunilor de dezinformare şi timp de mai bine de două decenii, ţintă a „măsurilor active”.

Din 1962, Kremlinul a început să trateze România ca pe un stat ostil, atunci când Hrusciov a ordonat statelor membre „aflate în strânsă cooperare” – RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria şi Polonia – să restricţioneze cooperarea în materie de spionaj cu aceasta. În 1963, această animozitate a motivat o tentativă de asasinat împotriva conducătorului român Gheorghe Gheorghiu Dej. Ministerul Securităţii de Stat al Germaniei de Est (STASI) avea motive independente pentru ostilitatea faţă de Bucureşti, deoarece acesta refuzase să recunoască divizarea permanentă a Germaniei şi încheiase un acord, negociat în secret, cu Germania de Vest, la sfârşitul anului 1963. Între 1962-1964, Departamentul Securităţii Statului din România (DSS sau Securitatea) a fost exclus din programul de transformări, asistate de sovietici, ale serviciilor de informaţii, prin care au fost introduce departamentele de dezinformare în RDG, Ungaria şi Cehoslovacia (precum şi în Bulgaria şi Polonia, la scurt timp după aceea) şi le-a modificat rolul din servicii satelit, în principal pasive, în operaţiuni active. În 1965, DSS a fost din nou pierdută din vedere atunci când Centrala KGB a introdus „relaţiile operaţionale regulate şi directe” dintre departamentele de dezinformare, excluzându-l din operaţiunile blocului de „măsuri active” (propagandă, dezinformare şi provocare). La mijlocul anului 1965, România a fost „brusc” eliminată cu totul din strategia de război a Pactului de la Varşovia.

Arhivele KGB confirmă că, în 1967, Moscova desfăşura „măsuri active” pentru izolarea României pe plan internaţional şi pentru divizarea conducerii interne. Condamnarea clară a intervenţiei din Cehoslovacia, condusă de sovietici, şi încercările permanente de a ajuta Praga au pus capăt până şi aparenţei de politeţe dintre serviciile de informaţii ale aliaţilor oficiali. Leonid Brejnev, Janos Kadar, Eduard Gierek, Todor Jivkov şi Gustav Husak au acuzat în mod repetat trădarea conducerii din România pe care nu l-au mai numit stat „frăţesc”. În perioada care a urmat invaziei Cehoslovaciei, la ordinul Moscovei, serviciile din statele satelit au stabilit „rezidenţe cu acoperire legală” pe teritoriul românesc, acesta fiind singurul stat membru al Tratatului de la Varşovia care se bucura de o asemenea „atenţie ostilă”. România devenise atât de inacceptabilă încât celelalte servicii din Pactul de la Varşovia o încadraseră nu numai la categoria statelor socialiste „deviaţioniste”, precum Iugoslavia, Albania şi China, cât chiar alături de adversarii din NATO.

Centrala KGB şi serviciile est-europene subordonate culegeau informaţii referitoare la sprijinul internaţional pentru România (din partea S.U.A. şi China), la nemulţumirile interne ale muncitorilor şi ale minorităţilor, precum şi la opoziţia din cadrul partidului comunist şi au început să recruteze agresiv elite româneşti influente pentru a înlătura conducerea „naţionalistă”. Această ofensivă clandestină nu s-a limitat numai pe planul serviciilor de spionaj. În 1971, Brejnev şi alţi conducători ai Pactului au considerat că este necesar „să fie identificate acum acele persoane din România pe care ne vom putea baza în viitor” şi recrutate prin intermediul „ambasadelor de acolo şi prin alte contacte”, pentru „a exercita influenţă asupra evenimentelor din ţară”. Pentru a evita atragerea atenţiei opiniei publice asupra dizidenţei româneşti, „partenerii apropiaţi vor continua să se informeze reciproc asupra poziţiilor României în problemele de importanţă majoră” şi vor decide în secret cum este mai bine „să rezolve situaţiile”. Liderul sovietic anunţa că secretarii Secţiilor internaţionale ale Comitetelor Centrale respective se vor întâlni cu partenerii din Secţiile ideologice „pentru a coordona activitatea comună”, aşa cum făcuseră deja „spre exemplu, în legătură cu România şi China”. Brejnev se referea direct la operaţiunea INTERKIT – lansată oficial în 1967 „cu ocazia deliberărilor interne din China”. INTERKIT coordona resursele de propagandă, ideologice, mass-media şi ştiinţifice ale tuturor partenerilor apropiaţi, plus Mongolia (şi mai târziu Cuba) prin Secţiile Internaţionale al C.C., pentru a submina şi discredita regimul maoist şi a menţine izolarea Beijingului. România reprezenta deja o ţintă în cadrul INTERKIT deoarece, aşa după cum formulase liderul bulgar Jivkov, „chinezii se bazau pe România şi românii sprijineau politica Chinei”. „Partenerii apropiaţi” au decis acum să lanseze o operaţiune similară având drept ţintă exclusiv România. Scala copleşitoare a unui asemenea efort a avut implicaţii devastatoare într-o ţară care nu avea, sub nici o formă, o influenţă strategică asemănătoare Chinei. Spre exemplu, în cadrul INTERKIT, partenerii îşi coordonau „orice referire făcută” la conducerea ţintă, activităţile de spionaj internaţionale şi „activităţile în scopul diminuării influenţei”. „Activităţile de propagandă şi cercetare ştiinţifică ale partidelor frăţeşti”, începând cu „presa, radioul, televiziunea, agenţiile de presă şi editurile” şi până la academiile de ştiinţă şi institutele de cercetare erau coordonate pentru a revigora şi focaliza propaganda împotriva ţintei. Activităţile coordonate includeau de la „propagandă orală”, la articole şi emisiuni radio-TV, până la simpozioane ştiinţifice bine mediatizate şi un plan anual coordonat „pentru publicaţii şi lucrări ştiinţifice” pentru fixarea liniei propagandistice, conform adevărului stabilit academic. Rezultatul tipărit al acestui efort era apoi tradus „în engleză, franceză, spaniolă şi arabă” şi diseminat „în ţări terţe”- tot prin efortul coordonat al partenerilor - „presei, agenţiilor de informaţii şi altor organe de propagandă străină”.

O asemenea operaţiune a copleşit serviciile de spionaj occidentale şi comunităţile academice, insuficient pregătite pentru a face faţă, în primul rând, unei dezinformări coordonate şi neobişnuite cu dezinformarea la o asemenea scală. Logica sintezelor de spionaj şi a analizelor, în general vorbind, a metodologiei de cercetare ştiinţifică occidentală, au condus la concluzia că o asemenea multitudine de resurse coordonate, ajungându-se chiar la câteva sute vor conduce, inevitabil, la atenuarea vocii singulare a României. „Falsa” independenţă şi „insignifianţa” strategică Necesitatea de a explica de ce a constituit România o asemenea ţintă este ea însăşi elocventă pentru eficacitatea dezinformării coordonate de sovietici. Spre finalul războiului rece se crease consensul că regimul din România era „un cal troian sovietic”, care îşi proclama zgomotos aura de independenţă, în timp ce alţii – în special, conducerea din Polonia şi Ungaria – erau angajate tăcut în forme mai substanţiale de dizidenţă. Această presupusă dependenţă secretă, combinată cu aserţiuni repetate referitoare la lipsa de importanţă strategică a ţării pentru politica sovietică şi conflictul est-vest, şi-au dovedit succesul în relevarea insignifianţei României pentru URSS (şi pentru vest) în percepţia occidentală din anii ‘80.

Descoperirile din arhive, ulterioare războiului rece, au scos la iveală o poveste diferită. Opoziţia României la preferinţele sovietice s-a dovedit a fi fost mult subestimată şi, cu excepţia Primăverii de la Praga, destul de singulară după 1956, în timp ce dizidenţa altor state membre ale Pactului a fost mult exagerată, daca nu cumva întru-totul fabricată. La consiliile miniştrilor de externe ai Pactului, toţi ceilalţi membri „au fost constant de acord cu analizele şi cu propunerile sovietice” pe toată perioada Războiului Rece, în timp ce România a fost excepţia, în permanentă opoziţie, care a afectat „aproape toate subiectele de pe agendă”. De asemenea, românii au fost singulari, printre conducătorii militari ai Pactului, în contestarea dominaţiei şi controlului sovietic, în timp ce Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia şi Bulgaria au continuat să se alinieze „fără rezerve, în spatele sovieticilor”. Opoziţia ne-românească la politica Kremlinului era aproape absentă. „Partenerii apropiaţi” au acţionat deseori ca mandatari ai sovieticilor în atacarea României pentru dizidenţă, în timp ce concurau între ei pentru a stabili „cea mai specială relaţie” cu Moscova. Ca o regulă generală, „dizidenţa” raportată de alţi membri ai Tratatului şi aparenta simpatie pentru poziţia României erau pre-stabilite cu Moscova pentru a prezenta guvernele loiale sovieticilor drept parteneri mult mai de încredere pentru Occident şi pentru a diminua unicitatea opoziţiei româneşti. Aceasta se realiza de multe ori prin atribuirea iniţiativelor României altora – din nou, mai ales, Poloniei şi Ungariei – precum, de exemplu, blocarea aderării Mongoliei la Pactul de la Varşovia în 1963 şi opoziţia la diversele planuri de intervenţie militară ale Moscovei. Lipsa de importanţă strategică a continuat să fie citată de istoricii Războiului Rece ca fiind, în acelaşi timp, cauză şi efect a presupusei lipsei de consecinţe pentru Moscova, chiar şi după ce strategia „calului troian” a fost demascată drept o mistificare a adevărului. Este semnificativ faptul că rapoartele asupra insignifianţei României ieşeau la iveală în perioadele de vârf ale antagonismului sovieto-român. De exemplu, conceptul „cuartetului” de importanţă strategică din aripa nordică a Pactului, cuprinzând RDG, Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia a circulat pentru prima oară în perioada presupusei tentative de asasinat a KGB-ului asupra lui Dej, în 1963. Apoi, conceptul a reapărut în perioada „primului Echelon strategic” de la jumătatea anului 1965, când armata română a fost brusc exclusă din strategia de război a Pactului de la Varşovia. Cu siguranţă, contribuţia militară a României la operaţiunile ofensive ale Pactului era lipsită de importanţă strategică. În 1965 ea era, de fapt, inexistentă. În orice caz, nu se poate spune acelaşi lucru despre semnificaţia ţării pentru securitatea sovietică. România fusese considerată o principală ameninţare militară (alături de Polonia) de către liderii armatei si ai serviciilor de informaţii, pe aproape întreaga perioadă interbelică. Ea rămăsese singura cale terestră dintre URSS şi Bulgaria ultra-loială şi Balcanii puternic rusofili: o realitate geografică reamintită atunci când România a refuzat trupelor sovietice permisiunea tranzitării ţării pentru exerciţii militare în Bulgaria, după 1963, şi a refuzat forţelor bulgare tranzitul pentru a participa la invazia Cehoslovaciei în 1968. Că Moscova ar fi putut sau ar fi vrut să ignore vreo ţară cu care avea 1000 km de frontieră şi încă 200 km de ţărm la Marea Neagră - controlată de sovietici - e greu de crezut, mai ales după ce, la conducerea ţării, a venit un guvern care se opunea principalelor sale intenţii pe plan internaţional. De asemenea, Moscova nu putea ignora cele câteva milioane de etnici români din învecinatele Republici Sovietice Socialiste Moldova şi Ucraina, din teritoriile foste româneşti (Basarabia şi Bucovina). Abordând problema într-o manieră asemănătoare cu cea urmată în teritoriile poloneze anexate, Stalin a încercat să schimbe compoziţia etnică a regiunilor, executând mii de conducători ai comunităţilor şi deportând sute de mii de etnici români în Siberia şi Asia Centrală, între anii 1940-1941 şi 1950-1951. Acel efort, împreună cu politicile de asimilare forţată şi „rusificare” pe termen lung nu şi-au dovedit succesul deplin, determinând Moscova să închidă relaţiile româno-moldoveneşti în anii ‘60. La mijlocul anilor ‘60, autorităţile sovietice erau intens preocupate de impactul „dăunător” al României asupra acestei regiuni, cauzat de atracţia culturală, modelul independent şi influenţa subversivă activă, prin mass-media sa „antisovietică” şi publicaţiile care treceau peste graniţă. În 1967, conducătorul Partidului Republicii Sovietice Socialiste Moldova a solicitat o campanie de propagandă care să mobilizeze „cei mai calificaţi intelectuali” şi „oficialităţile din conducerea partidului şi organele economice” pentru a publica în „ziare, emisiuni de radio şi televiziune, cărţi, broşuri şi alte publicaţii” astfel încât „copiii noştri şi generaţiile viitoare” să „ştie că părinţii lor nu şi-au închipuit viaţa în afara graniţelor URSS” şi au aspirat dintotdeauna „la unirea cu Rusia şi la o reunificare cu statul rus.” În 1968, şeful forţelor KGB din Regiunea Frontierei de Vest a URSS, plasa politica României vis-a-vis de această zonă în aceeaşi categorie cu „activităţile subversive sporite ale serviciilor SUA, RFG şi Anglia contra URSS.”

Arhivele KGB au relevat că intenţiile Bucureştiului şi activităţile privitoare la regiune erau încadrate la categoria primă prioritate.” Acest război clandestin a continuat neabătut până la colapsul comunismului. Rapoartele KDS-ului bulgar, de exemplu, excludeau în mod evident România din descrierea colaborărilor „cu organele de securitate din statele frăţeşti”. Această absenţă era cu atât mai notabilă cu cât, pe lângă KGB, serviciile de informaţii din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia şi RDG, KDS mai colabora cu „serviciile” frăţeşti din Vietnam, Mongolia, Libia, Benin şi Angola. Instrucţiunile KGB către agenţii din România, interceptate de DSS în 1982, au relevat că „România era lucrată ca un stat inamic, o abordare care nu numai că a fost perpetuată, ci chiar accentuată după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov”. Ultimul director al puternicei Unităţi 0110 (unitatea antiKGB) a Securităţii, a declarat în faţa unei Comisii de anchetă a Senatului că, atunci când a preluat comanda unităţii, în 1983, şi până la dizolvarea sa imediat după revoluţie, poziţia operaţională a KGB faţă de ţara sa era „destul de clară”. KGB considera România o ţintă la fel de ostilă „ca orice stat occidental”.

În contrast cu zvonurile mult-vehiculate despre o „coaliţie” comunistă conservatoare dintre Ceauşescu şi Honecker contra politicii de perestroika a lui Gorbaciov, în 1989, şeful STASI, Ernst Mielke, a subliniat excluderea DSS dintro circulară care conţinea „lista serviciilor socialiste prietene” cu care organizaţia sa coopera. „Pentru a nu crea neînţelegeri” circulara stabilea clar ca „prietene” numai serviciile sovietice, maghiare, poloneze, cehoslovace, bulgare şi vietnameze. Chiar şi Polonia spiona pentru Moscova serviciile de securitate şi militare româneşti. În timp ce arhivele serviciilor maghiare au fost mai puţin cooperante, judecând după dimensiunea contramăsurilor Bucureştiului, AVH se plasa imediat după KGB, din punct de vedere al extensiei operaţiunilor anti-româneşti. Pentru a plasa acest lucru într-o perspectivă, în 1989, sub 1% din personalul unităţii anti-KGB a DSS, responsabilă pentru combaterea celorlalte servicii din blocul comunist, era destinat STASI, în ciuda puternicelor operaţiuni anti-româneşti din interiorul ţării. Majoritatea personalului unităţii era destinat pentru contracararea operaţiunilor de spionaj ale sovieticilor şi maghiarilor, care „aveau mereu prioritate”. Strategia inducerii în eroare Nu era simplu să poţi ţine ascunsă pentru mult timp adevărata stare de lucruri. Era necesar un efort concertat al Moscovei şi al aliaţilor loiali din pactul de la Varşovia pentru a menţine România în mod formal în cadrul alianţei blocului sovietic şi a masca gradul şi semnificaţia opoziţiei sale la scopurile internaţionale ale sovieticilor. Strategia lor de inducere în eroare era simetrică strategiei adoptate de Hrusciov faţă de Belgrad, la mijlocul anilor ‘50, „pentru a evita întărirea legăturilor Iugoslaviei cu Occidentul şi a poziţiilor sale neutre”, simultan cu „izolarea lui Tito” de către serviciile sovietice. Readucerea României în rândurile sale a devenit scopul comun al operaţiunilor din regiune ale serviciilor Blocului, în perioada lui Hrusciov şi a succesorilor acestuia. Aşa după cum explica Hrusciov conducerii cehoslovace, în august 1964, „revenea Partidului responsabilitatea să oprească România să se retragă din Tratat” şi să o reunească cu „familia noastră socialistă”. Un deceniu mai târziu, serviciul de spionaj al Germaniei de Est descria „politica externă convenită, vis-a-vis de România, a statelor din Tratatul de la Varşovia” ca făcând presiuni „pentru o mai mare implicare practică a României în activităţile economice şi politice multilaterale” pentru a crea „elementele de legare a României la comunitatea socialistă” şi pentru a-i îngusta „spaţiul de manevră”. Ca şi Hrusciov, Brejnev a insistat pentru ca „partenerii apropiaţi” să continue „să încerce influenţarea în acest scop a României”. Această politică a rămas constantă în perioada Andropov, ca şi sub conducerea protejatului său, Mihail Gorbaciov. După cum menţiona STASI la începutul anilor 80: Statele membre ale comunităţii socialiste (SCS) au încercat şi continuă să încerce să atragă România spre politica lor externă, corelată cu politica de securitate. … Utilizarea continuă a tuturor posibilităţilor statelor membre ale comunităţii socialiste pentru a acţiona în Republica Socialistă România, cu scopul menţinerii şi intensificării legăturilor existente dintre România şi Tratatul de la Varşovia şi CAER, precum şi contactele bilaterale, ar trebui avute în vedere în activitatea operaţională-politică.” Strategia inducerii în eroare a fost în final atât de plină de succes în întărirea dubiilor opiniei publice din Vest referitoare la sinceritatea dizidenţei regimului din România, în perioada anilor ‘80, încât până şi conflictele frontale sovieto-române au trecut neînregistrate de serviciile Occidentale. Totuşi, conform serviciilor de spionaj ale Pactului, strategia a eşuat complet în ţinta sa de a modifica comportamentul României în maniera dorită. După cum menţiona acelaşi raport STASI în continuare, politica României continua să contravină „intereselor fundamentale de politică externă a statelor din comunitatea socialistă”, opunându-li-se „în aproape majoritatea problemelor importante ale evoluţiilor internaţionale” (dezarmare, procesul de destindere, conflictul din Orientul Mijlociu), precum şi colaborarea din cadrul Tratatului de la Varşovia şi CAER.” Bucureştiul s-a angajat „mai intens” în „confruntări publice referitoare la intenţiile” comunităţii şi „s-a aliniat cu politica occidentală, în toate privinţele”, astfel încât ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia puteau anticipa „accentuarea predictibilă a poziţiilor speciale adoptate de România”. Cu alte cuvinte, România se opunea politicii externe şi de securitate a Pactului, refuza subordonarea în cadrul alianţei, îşi apăra poziţiile care erau suspect de apropiate de ale Vestului şi dădea toate semnele că va continua să procedeze astfel şi pe viitor. Împreună cu tentativele sale de a evita un conflict deschis şi de reatragere a României în aranjamentele şi politicile de securitate, Pactul a ascuns diferendele româno-sovietice. După 1968, Moscova a făcut rareori publice neînţelegerile majore cu Bucureştiul la şedinţele Pactului de la Varşovia, CAER sau alte întruniri socialiste internaţionale însă, în schimb, şi-a folosit apropiaţii de obicei Polonia, Germania de Est, Bulgaria sau un stat în curs de dezvoltare în acest scop. De asemenea, Kremlinul a eliminat consemnările neînţelegerilor fundamentale cu România din rapoartele şi transcriptul şedinţelor, chiar şi atunci când au ajuns la un nivel considerat de miniştrii de externe ai blocului ca fiind „o confruntare directă cu linia de politică externă a URSS şi a celorlalte naţiuni din Tratatul de la Varşovia”.

Dosarele sovietice nu au înregistrat veto-ul Bucureştiului contra utilizării CAER pentru asistarea clienţilor arabi în timpul şi după războiul arabo-israelian, la fel cum au uitat să menţioneze criticile repetate din cadrul reuniunilor comunităţii socialiste, la adresa invaziei „partenerilor apropiaţi” în Cehoslovacia . Atunci când, spre exemplu, România a respins pregătirile Poloniei pentru extinderea pactului de la Varşovia, în primăvara lui 1984, „nici o menţionare a dezbaterilor nu a fost inclusă în procesul verbal”, o omisiune uimitoare a unei obiecţii la însăşi continuitatea Pactului. Conducătorii, începând cu Brejnev şi până la Gorbaciov, au apelat la conducerea României pentru a păstra tăcerea asupra diferendelor „în familie” şi au caracterizat declaraţiile sale periodice drept iraţionale. Operaţiunile contra ţintei România erau tratate ca fiind extrem de sensibile şi îndeplinite cu un grad de secretizare extraordinar. Cât de secret au acţionat Kremlinul şi „partenerii apropiaţi” poate fi judecat după faptul că, cu toate că operaţiunile au durat peste douăzeci de ani şi au implicat servicii din cel puţin şase ţări, nimic nu a răsuflat până când nu au fost refăcute parţial bazele de date ale dosarelor serviciilor Germaniei de Est, care au fost returnate Germaniei de către SUA la începutul mileniului. Strădania extraordinară a Moscovei pentru a menţine această acoperire este reflectată prin ordinul din 1983, de extindere a operaţiunilor Pactului împotriva României. Semnificativ, în RDG acest ordin a fost transmis ca venind direct de la şeful STASI, Ernst Mielke, prin intermediul şefului ZAIG (Zentrale Aufwertungs- und Informationsgruppe), departamentul de analiză cu 1000 de persoane, care furniza serviciului est-german „puterea de motivare”. Şeful ZAIG a dat instrucţiuni personalului operaţional al HVA să se asigure că „vor fi folosite numai surse de absolută încredere” şi că asupra acestora „se vor impune măsuri de severe de păstrare a secretului şi a caracterului conspirativ”. De asemenea, a subliniat că „în nici un caz nu trebuie să se observe că Ministerul Securităţii de Stat a luat măsuri specifice” împotriva ţintei România şi a avertizat că „sursele nu trebuie să ia nici un fel de măsuri specifice de spionaj care ar putea permite altor persoane sau organe să descopere sau să recunoască scopurile finale pe care ni le propunem.” Operaţiunea de inducere în eroare era considerată necesară nu numai - sau în primul rând - pentru a evita contramăsuri tactice.

Descoperirea unei operaţiuni coordonate a Pactului împotriva României, membră a Tratatului, ar fi relevat o mult mai mare importanţă acordată ţării decât cea pe care campania de dezinformare publică a Moscovei dorea să o recunoască şi ar fi indicat adevăratul grad de ostilitate dintre România şi Pact , aspecte care până atunci fuseseră atât de bine ascunse. O astfel de dezvăluire ar fi năruit legendele „calul Troian” şi „dependenţa ascunsă”, probabil ar fi împins România şi mai mult spre tabăra occidentală şi, posibil, ar fi încurajat un mai mare angajament într-o perioadă în care succesul „măsurilor active” impulsionau capitalul vestic să se retragă. Aceasta fusese exact aceeaşi secvenţă de evenimente care a urmat rupturii Tito-Stalin din 1948 şi care avusese drept rezultat o strângere a relaţiilor SUAIugoslavia şi o masivă asistenţă politică, economică şi militară acordată de Occident Belgradului. Era de aceea imperativ necesar să se evite o ruptură explicită, care ar fi adus României o asistenţă similară din partea vestului şi i-ar fi garantat independenţa. În mod ironic, Moscova a avut un mai mare succes în prezentarea Belgradului, ne-membru al Tratatului de la Varşovia, analiştilor serviciilor americane şi britanice, drept „vaca-sacră” a sfidării anti-sovietice. La mijlocul anilor ‘60, Iugoslavia era angajată într-o cooperare militară şi de spionaj mult mai strânsă cu Moscova decât fosta aliată din Tratat, România. În 1962, la un an după ce Bucureştiul stopase această practică, Belgradul a început să-şi trimită ofiţerii la academiile militare sovietice pentru instruire şi le-a interzis piloţilor de luptă să înveţe engleza de teamă să nu „defecteze” cu tot cu MiGuri. În 1967 şi 1973, când România a refuzat să ofere sprijin militar şi şi-a închis spaţiul aerian pentru forţele sovietice şi membrele Tratatului în încercarea acestora de a acorda ajutor statelor sprijinite de sovietici din Orientul Mijlociu, Tito a pus la dispoziţia URSS facilităţile Iugoslaviei şi, mai mult, a găzduit chiar un regiment al Diviziei 106 de Asalt Aerian „în aşteptarea intervenţiei în Siria”. Devierea iugoslavă, observată de Bucureşti, în timp ce comunitatea serviciilor SUA o interpreta insistent ca nefiind un indiciu al unei întoarceri către Moscova, a impulsionat, la începutul anilor 80, reorganizarea unităţii româneşti anti-KGB în patru direcţii. Două direcţii se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU.

Una era destinată combaterii operaţiunilor Iugoslaviei şi Ungariei, cu acelaşi număr de angajaţi şi resurse care fuseseră dedicate serviciilor maghiare. Ultima direcţie se ocupa de celelalte servicii din statele socialiste, de la Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Germania de Est până la regimurile prosovietice din Asia, Africa şi America Latină. „Relaţia specială” secretă şi arhivele dispărute Un alt motiv pentru care informaţiile despre relaţia ostilă dintre România şi ceilalţi membri ai Tratatului de la Varşovia au rămas atât de limitate a fost natura secretă a „relaţiei speciale” pe care Bucureştiul o stabilise cu Washingtonul, Beijingul şi Bonnul. În combaterea acestei lupte interne contra unor forţe superioare, începând din 1950 şi până la sfârşitul anilor ‘70, România a încercat să evite atenţia opiniei publice şi crescânda presiune sovietică, pe care o atrăgea inevitabil. Regulile de bază fuseseră stabilite în 1964, când România a avertizat partenerii din SUA: ….cu cât se va face mai puţină publicitate independenţei României în această perioadă, cu atât mai bine. O atenţie sporită în presa străină ar putea dăuna, mai degrabă decât să ajute, relaţiilor noastre viitoare. Pentru moment, România ar dori să fie plasată în ochii opiniei publice după Iugoslavia şi Polonia, printre ţările est europene. Aspiraţiile noastre de independenţă pot fi mult mai bine atinse nu printr-o publicitate insistentă şi zgomotoasă, ci prin dezvoltarea constructivă şi în linişte a relaţiilor României cu Statele Unite şi Occidentul. Astfel, cu excepţia unor rare scăpări în presă, foarte puţin din încercările sale de mediere a conflictului din războiul SUA -Vietnam şi, practic, nimic din negocierea relaţiilor Chinei cu Italia, Austria, Germania de Vest şi Suedia, în a doua parte a anilor ‘60, nu a fost făcut cunoscut publicului. La sfârşitul anilor ‘70, schimbările din conducerea României au condus la o pierdere catastrofală a direcţiei strategice în campania de subminare a controlului şi influenţei sovietice în regiune. Drept rezultat, relaţia specială a Bucureştiului cu Occidentul a cedat progresiv ca urmare a campaniei de măsuri active pe care Moscova o exercita prin intermediul celorlalţi membri ai blocului, ca şi prin membrii de facto ai Alianţei, precum Mongolia, Cuba şi Coreea de Nord şi prin grupul de agenţi sovietici şi ai Pactului, de la preşedintele finlandez Urho Kekkonen, până la analista şefă pentru URSS şi Europa de Est a spionajului vest german, Gabrielle Gast. În al treilea rând, acest văl a continuat să se dovedească foarte rezistent şi pentru că Moscova a reuşit să sorteze arhivele securităţii din toate ţările loiale. Guvernele de tranziţie ale Germaniei de Est, Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei şi Bulgariei au încheiat acorduri oficiale cu Moscova, permiţând accesul KGB la dosarele serviciilor de spionaj extern, între 1989-1991, cu specificarea dreptului „de a extrage orice material legat de securitatea Sovietică”. În 1990, personalul KGB a lucrat chiar în paralel cu grupurile cetăţeneşti, sortând arhivele serviciilor de informaţii externe din Cehoslovacia şi Germania de Est. În acelaşi timp, serviciile însele erau angajate în distrugerea propriilor dosare (mai ales a celor operative). Acest efort a eşuat în cele din urmă în cazul Germaniei de Est, din cauza vitezei cu care s-a prăbuşit edificiul statului. În mijlocul colapsului, spionajul SUA care căuta arhivele STASI a dobândit arhivele Rosenholz înainte de a fi expediate la Moscova sau dispersate prin nenumăratele clădiri ale STASI. Baza de date, reconstruită şi decriptată, a acestei arhive a serviciilor secrete externe a scos limpede la iveală relaţia ostilă dintre serviciile României şi ale Tratatului de la Varşovia şi, împreună cu dosarele est-germane care au supravieţuit referitoare la operaţiunea INTERKIT, au oferit un road map care a explicat şi alte informaţii incidentale despre operaţiuni ale KGB asupra României, oferite de foşti ofiţeri de informaţii sovietici, şi au fost ulterior confirmate de rapoartele puternic cenzurate din arhivele serviciilor bulgare.

Paradoxal, în ciuda opoziţiei neabătute la dominaţia sovietică în regiune, în anii ‘80, chiar şi după ce România îşi pierduse locul strategic, agenţii dubli sovietici din ţară au fost capabili să strângă capital din impopularitatea lui Ceauşescu, să discrediteze toate iniţiativele independente de politică externă şi de securitate ale României şi să exercite controlul temporar asupra instituţiilor de securitate şi de afaceri, în timpul şi imediat după Revoluţia din 1989. Este ilustrativ în acest sens faptul că fostul ambasador în Statele Unite şi agentul dublu sovietic, Silviu Brucan, a propus cu succes alţi cunoscuţi agenţi dubli sovietici în posturi cheie pentru securitatea naţională, în timpul şi după revoluţie, inclusiv pe ministrul apărării Nicolae Militaru (26 decembrie 1989 – 14 februarie 1990), pe fostul director al serviciului de informaţii externe Mihai Caraman (13 ianuarie – 23 aprilie 1992). Brucan însuşi a devenit principalul consilier al preşedintelui Iliescu până în iunie 1990 şi a rămas alături de primul-ministru Petre Roman până în septembrie 1991. Era greu de aşteptat o transparenţă a arhivelor serviciilor din partea cuiva care, aşa după cum îi declara în decembrie 1989 lui Viktor Zagladin, şeful Secţiei Internaţionale a Comitetului Central Sovietic, „va face totul pentru a combate imperialismul american, chiar dacă aceasta contravenea directivelor ONU şi legilor internaţionale.” Continuitatea post-1989 a revoluţiei „negociate” În cele din urmă, spre deosebire de revoluţia din România, care a condus la dezintegrarea instituţiilor, la anularea constituţiei şi la o abruptă şi imediată schimbare de putere, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria şi-au negociat schimbarea de guvern. Continuitatea rezultantă a instituţiilor administrative ale statului şi continuitatea virtuală a personalului instituţional a diminuat posibilitatea ca adevăruri surprinzătoare să iasă la suprafaţă din acele sedii, mai ales în condiţiile competiţiei post-comuniste. Ca o ironie, cu toate că fusese singura ţară care îşi dizolvase aparatul de spionaj, desfiinţând direcţii întregi şi concediind peste 60% din personal în timp ce celelalte ţări şi-au asigurat o remarcabilă stabilitate a cadrelor şi aranjamentelor instituţionale, numai despre România s-a spus că tărăgăna reforma serviciilor”. Chiar şi Cehoslovacia a optat pentru continuitate până la sfârşitul anului 1990 când, cu sprijin excepţional din partea Marii Britanii, SUA şi Germaniei a introdus o reformă radicală. Chiar şi acea reformă a lăsat personalul şi structurile serviciilor militare de informaţii practic neatinse şi a menţinut mare parte din personalul din serviciul extern. Situaţia a fost de departe mult mai proastă în Polonia şi Ungaria, unde aceleaşi discuţii de la masa rotundă şi-au atins strălucit scopul de a face o tranziţie paşnică de la sistemul partidului unic la cel pluripartid şi a menţinut o mare parte din conducerea armatei şi a serviciilor instruită de KGB şi GRU.

Raportul Macierewicz, elaborat de guvernul polonez în februarie 2007, a detaliat modul în care ofiţerii din serviciile militare au continuat să fie instruiţi în taberele GRU şi KGB, nu numai între 1989-1991, ultimii ani ai Uniunii Sovietice – dar şi în perioada 1992-1993, de către serviciile succesoare ruseşti, uşor reformate. Numirile şi promovările au continuat să se facă dintre cadrele „de perspectivă”, aprobate şi instruite de Moscova, incluzând trei dintre şefii şi patru dintre adjuncţii de servicii, până şi după intrarea în noul mileniu. Spre exemplu, 301 de instructori sovietici/ruşi au activat în serviciul de informaţii militare al Poloniei (WSI) între 1991-2006, iar câteva zeci de absolvenţi activau în „eşalonul superior” al structurilor WSI chiar şi în 2006. Stabilitatea cadrelor din serviciile maghiare, antrenate de KGB şi GRU, a fost chiar mai mare. Atunci când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj a explodat un scandal internaţional pentru că şeful serviciului de contraspionaj maghiar – Serviciul de securitate naţională (NBH) – petrecuse şase ani şi jumătate la Academia KGB Dzerjinschi din Uniunea Sovietică. În acelaşi timp, directorul general al contraspionajului militar (Serviciul de securitate militară: KBH) şi ofiţeri responsabili cu arhivarea, atât de la KBH cât şi de la serviciul de informaţii externe (Serviciul de Informaţii: IH), erau absolvenţi ai academiei KGB. Unii observatori au privit aceste conexiuni ca fiind un câştig, oferind mai multe informaţii asupra serviciilor ruseşti, asupra metodelor şi operaţiunilor acestora. Totuşi, aşa după cum menţiona raportul Macierewicz, scopul principal al instructorilor KGB şi GRU era identificarea dependenţelor şi slăbiciunilor studenţilor şi vulnerabilităţile instituţionale ale serviciilor ţărilor de origine, sugerând mijloace de contracarare. Cel puţin în cazul Bulgariei, reţeaua cooperării clandestine, „construită timp de 45 de ani”, a însemnat că personalul superior „diplomatic, de securitate şi militar şi-a păstrat obiceiurile şi practicile de a-şi coordona atitudinile şi practicile” cu Kremlinul. De aceea, este mult mai probabil ca Moscova să fi continuat să-şi exercite influenţa pentru păstrarea secretului asupra operaţiunilor trecute şi să conducă politica curentă, şi în cazul Poloniei şi Ungariei, făcând improbabil faptul ca membri ai conducerii serviciilor să se grăbească să dezvăluie ceva ce Moscova ar fi dorit să păstreze secret. Chestiuni şi Alianţe care au precedat comunismului şi au succedat comunismului. Basarabia Pe lângă continuitatea structurilor, a personalului şi a atitudinilor partenerilor „apropiaţi”, existau de asemenea mai multe interese specifice care s-au menţinut după colapsul Uniunii Sovietice. În puternic contrast cu relaţia polonezo-rusă, în care problemele frontierelor, identităţii naţionale, opţiunilor politice fuseseră rezolvate în mare măsură înainte de sfârşitul războiului rece, problemele care au alimentat ostilitatea sovietică şi maghiară împotriva României s-au menţinut în continuare în noul mileniu. În consecinţă, cu toate că chestiunile Basarabiei/Moldovei şi Transilvaniei au rămas ţinte prioritare ale spionajului ungar sau sovietic încă de la sfârşitul primului război mondial, aproape nimic despre operaţiunile maghiare sau sovietice nu a fost declasificat sau publicat. Legea securităţii naţionale a Ungariei, de exemplu, stipulează clasificarea operaţiunilor de spionaj pentru o perioadă de până la 90 de ani, făcând improbabilă, pe termen mediu, posibilitatea unor revelaţii arhivistice, referitoare la perioada comunistă. Într-adevăr, structurile tradiţionale de cooperare au fost mult întărite prin similarităţile dintre diaspora maghiară post-imperială şi mult mai numeroasa diasporă rusă „din vecinătate”, după colapsul imperiului sovietic. Ungaria a fost primul stat cu care Rusia a încheiat un tratat bilateral de ţară, în decembrie 1991, pregătit anterior la ambasada Ungariei de la Moscova. Moscova şi Budapesta au stabilit atunci relaţionarea oficială a disputelor etnico-teritoriale cu România, semnând în noiembrie 1992 o declaraţie comună de cooperare pentru Asigurarea Drepturilor Naţionale, Etnice, Religioase şi Lingvistice ale Minorităţilor, document desemnat de ambele părţi drept un punct de cotitură în relaţiile ruso-maghiare. Liderii postcomunişti din Ungaria au susţinut cu insistenţă autonomia teritorială a maghiarilor din Transilvania, reminiscenţă a campaniei revizioniste de decenii, lansată de Budapesta după primul război mondial. Într-adevăr, cei doi care, în 1987, au întemeiat ceea ce urma să devină primul partid conducător al Ungariei post-comuniste – Forumul Democratic Maghiar - au fost Sandor Csoori, preşedinte al Federaţiei Mondiale a Maghiarilor, înfiinţată în 1927 pentru a forţa pretenţii teritoriale, şi un proeminent iredentist, Istvan Czurka. În orice caz, acuzaţiile exagerate de încălcare a drepturilor minorităţilor, asimilare forţată şi „genocid cultural”, care părea plauzibile în perioada izolării României din timpul Războiului Rece, au făcut loc primelor misiuni de supraveghere din partea instituţiilor europene. Transparenţa referitoare la aceste aspecte ale relaţiei sale cu România lipsesc în cazul Rusiei.

La începutul anilor ‘90, Kremlinul era intens preocupat de atracţia pe care o Românie stabilă, orientată spre vest ar fi putut să o exercite asupra Republicii Socialiste Moldova. La fel cum URSS propaga imaginea României ca având „o influenţă primitivă şi negativă asupra identităţii moldoveneşti”, ceea ce impunea protecţia sovietică împotriva „asimilării româneşti” în perioada războiului rece, dezinformarea rusă alimenta acum animozitatea Chişinăului şi Kievului împotriva Bucureştiului, prezentândul ca având „ambiţii teritoriale faţă de Moldova şi părţi ale Ucrainei pe care le pierduse în favoarea URSS, după cel de-al doilea război mondial”, în timp ce descriau Moscova „ca fiind apărătoarea integrităţii teritoriale a vecinilor din nord ai României”. La începutul anilor ‘90, CIA considera că „presiunile separatiste vor continua să crească” în RSS Moldova şi că: Sentimentele naţionaliste din Moldova au fost întărite de evenimentele recente din România. E posibil ca ele să se intensifice dacă noul regim român va putea stabiliza ţara şi va începe să introducă un sistem politic democratic, viabil. Opt luni mai târziu, comunitatea serviciilor de informaţii ale SUA a căzut de acord că, în timp ce Moldova va continua să încerce să obţină independenţa, „o deplasare a României către un mai puternic autoritarism, îi va face, probabil, pe moldoveni să-şi dorească să rămână în Uniune.” Deci, Moldova Sovietică putea fi păstrată şi apropierea Moldova-România putea fi blocată, împiedicând consolidarea autorităţii administrative şi progresul reformelor din România, încurajând turbulenţele, divizarea şi reacţiile autoritare. În cazul în care KGB-ul a tras concluzii privitoare la evoluţia relaţiei Moldova-România similare cu cele ale CIA, atunci este probabil că acesta a identificat un interes pentru continuarea instabilităţii din România. Focalizarea Rusiei pe relaţia Moldova-România a devenit mult mai intensă în 1993, când NATO şi-a deschis oficial uşa pentru noi membri, iar SUA au iniţiat primul program de asistenţă pentru România. O Românie stabilă, prosperă şi sigură ar fi exercitat o atracţie enormă pentru Republica Moldova şi, posibil, chiar şi pentru Ucraina. Evgheni Primakov, director adjunct al KGB şi şef al Primul Directorat - redenumit rapid Sluzba Vneshnei Razvedki: SVR, la începutul lui octombrie 1991- a condus campania împotriva extinderii NATO, insistând că România va emite pretenţii teritorial dacă va fi admisă în Alianţa Nord Atlantică şi îşi va anexa Moldova. Primakov s-a implicat şi în dezinformările privitoare la discreditarea conducerii independente a României, afirmând, de exemplu, că „Ceauşescu a cerut să fie trimise trupe sovietice în România” pentru a-l sprijini în timpul Revoluţiei când, de fapt, conducătorul român protesta energic contra inexplicabilului aflux de „turişti” sovietici din ţară „şi ameninţa cu contramăsuri”. Kremlinul post comunist a încercat, de asemenea, să exploateze „eşecul” stabilirii de relaţii bune cu vecinii – o cerinţă premergătoare pentru statutul de membru NATO – ca pârghie de manevră a tratatului de alianţă cu România. În efortul său de dezbinare a Chişinăului şi Bucureştiului, de exemplu, chiar şi cel mai dezinteresat ajutor şi asistenţă românească au fost etichetate drept amestec în treburile interne ale Moldovei, ajutând evident, în acelaşi timp, separarea regiunii Transnistria şi exercitând puteri monopoliste pentru adjudecarea conflictului Moldova-Transnistria şi a urmărilor acestuia. Emblematică pentru strategia Rusiei a fost condiţionarea tratatului bilateral cu Bucureştiul de includerea unei clauze care să excludă aderarea la alianţa nordatlantică. Drept rezultat, România a fost singurul stat fost membru al Tratatului de la Varşovia cu care Rusia a refuzat să încheie un astfel de tratat de-a lungul anilor ‘90. În cele din urmă, Moscova a acceptat să încheie un astfel de tratat, numai după iulie 2003, la aproximativ opt luni după ce NATO a anunţat oficial admiterea României şi la peste un deceniu după ce Rusia încheiase tratate similare cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria. Insistenţa Rusiei, din 2008, ca SUA să anuleze unilateral acordurile de înfiinţare a unor baze militare în România şi continua sa implicare în problemele Moldovei, într-o manieră care descurajează puternic relaţii mai apropiate cu România, indică persistenţa unor obsesii strategice foarte similare cu cele care au motivat ostilităţile anterioare ale sovieticilor faţă de România. Ca urmare, în viitorul apropiat, pare a fi redusă posibilitatea unor interese instituţionale care să aducă o clarificare a relaţiilor şi operaţiunilor Moscovei contra României, din perioada războiului rece.

Ambiţii imperiale, conflicte comuniste Larry Watts pune acest capitol al lucrării sub un Motto datorat lui…Leon Troţki, din 1921 : ” Aceste fapte fac lumină asupra declaraţiilor ciudate, deplasate şi absolut monstruoase făcute de unii…referitoare la faptul că între România, Rusia şi Ucraina “relaţiile de bună vecinătate” ar fi avut un loc primordial.Dacă am da o interpretare mai largă acestui tip de relaţii de bună vecinătate, diferenţa dintre război şi pace ar dispărea cu totul…” De-a lungul primelor 30 de pagini din acest capitol , reputatul istoric american relatează cronologic, cu date concrete, că, de fapt, „lupta clandestină dintre România şi celelalte state membre ale Tratatului de la Varşovia a fost ecoul unei scheme de comportament cu o durată de peste…un secol”! „Puterile imperiale , direct implicate în regiune - Imperiul Rus, Monarhia Austro-Ungară sau Imperiul Otoman - nu puteau privi favorabil unificarea şi independenţa Principatelor Române(…) In special Rusia ţaristă şi partea ungară a dualei monarhii se temeau că unirea principatelor ar reprezenta o irezistibilă atracţie pentru majorităţile etnice româneşti din Basarabia şi Transilvania(…)Astfel de temeri erau bine motivate, dat fiind şovinismul extreme al conducătorilor ruşi şi maghiari împotriva locuitorilor români, care fuseseră privaţi de drepturi, în secolele 19 şi 20. Atât St.Petersburgul, cât şi Budapesta se temeau că un stat românesc consolidat va constitui un punct de reper pentru mişcările naţionale ale popoarelor din Europa de Sud-Est” Cu alte cuvinte, istoricul american demonstrează că strânsa legătură ruso-maghiară a căutat să submineze mai bine de un secol consolidarea statului şi credibilitatea României, ca potenţial partener pentru puterile externe. Din acest al doilea capitol al lucrării, publică fragmentul intitulat Influenţa asupra politicii Cominternului De la înfiinţarea sa, la începutul lui martie 1919 şi până la dizolvarea sa oficială, în 1943, Cominternul a fost centrul mişcării comuniste mondiale şi forul în care erau rezolvate conflictele de partid. Dintre toate partidele din statele care urmau să facă parte din Blocul Sovietic, România era cel mai slab situată în definirea unei perspective cu caracter naţional şi, cu atât mai puţin, în apărarea unui asemenea caracter. În perioada primilor ani ai existenţei Cominternului, România a fost singura care nici măcar nu era reprezentată la Congres, cu atât mai puţin în forurile de decizie şi în aparatul administrativ. Chiar şi după afilierea românilor la Comintern, în 1921, ei au rămas o prezenţă insignifiantă în comparaţie cu toţi ceilalţi viitori „parteneri apropiaţi” din Tratatul de la Varşovia. Absenţa românească era în contrast flagrant cu prezenţa şi influenţa ungurilor în Comintern. Ei au avut una dintre cele mai largi reprezentări din Europa de Est, formată atât din foşti prizonieri de război recrutaţi de Armata Roşie – un număr de 100.000 adică 33% dintre voluntarii prizonieri de război din Războiul Civil Rus – şi refugiaţi, foşti membri ai guvernului Kun. Astfel, un număr extraordinar de „vechi bolşevici” maghiari cu cetăţenie sovietică – zeci de mii – au devenit elemente de bază ale aparatului Cominternului şi ale altor organe sovietice. Infiltrate larg şi adânc în structurile de putere sovietice, datorită rolului avut în stadiile iniţiale ale revoluţiei şi războiului civil, rolul şi dimensiunea lor le-au oferit o influenţă enormă asupra politicii sovietice şi a Cominternului. Într-unul din momentele cele mai proaste, ungurii ocupau 300 de poziţii în aparatul Comintern şi erau prezenţi la cele mai înalte niveluri de decizie, de la management şi până la tâmplari şi instalatori la Hotelul moscovit Lux, care îi găzduia pe membrii din străinătate ai Cominternului. Prezenţa lui Kun, Endre Rudiansky şi Matyas Rakosi în conducerea Comintern arată onoarea cu care erau trataţi la Moscova. Jenö Varga a condus timp de peste două decenii Institutul de Economie Mondială şi Relaţii Internaţionale (IMEMO) – un centru de informaţii şi think-tank. Jenö Landler, succesorul lui Bohm la comanda Armatei Roşii Ungare, în iulie 1919, a fost unul dintre cei şapte străini îngropat la Zidul Kremlinului (şi singurul ne-occidental).??? Ungurii au avut una dintre cele mai ridicate rate de supravieţuire din perioada purificărilor din anii 30, care au eradicat practic etnicii polonezi, români şi germani din Comintern. Stalin i-a tratat, în perioada Ezhovschina, mai degrabă ca pe o naţionalitate sovietică, decât ca pe trădători „străini”. Nikolai Ezhov însuşi a subliniat în diverse ocazii că ţintele sale principale erau „polonezii, românii şi germanii”, în timp ce Stalin stabilea că statele europene implicate în conspiraţia „Zinovevistă-Troţchistă” erau Germania, Polonia, România, Finlanda şi Statele Baltice – nu Ungaria (şi respectiv Cehoslovacia sau Bulgaria). Stalin a intervenit chiar, atunci când Iezhov l-a reprimat pe Directorul IMEMO, Varga, pentru „atitudinea sa extrem de necooperantă” şi l-a apărat pe ungur. Influenţa din cadrul Serviciilor de informaţii sovietice. Cominternul in Romania Mai important, Cominternul constituia sediul unei reţele clandestine internaţionale de agenţi, care operau împotriva guvernelor din statele lor de origine, în serviciul „revoluţiei mondiale” care, prin „centralizarea democratică”, devenise sinonimă cu Moscova. Sarcinile principale ale Cominternului erau finanţarea acoperită, propaganda albă şi neagră şi spionajul direct, toate acestea în scopul construirii unei reţele de partide comuniste necesare pentru doborârea „revoluţionară” a adversarilor. Operativii Cominternului nu au avut prea multe probleme în realizarea transferului de la conspiraţia politică acoperită, la munca de informaţii oficială. Ei erau deja, în principal, agenţi de informaţii, care operau pentru o putere străină şi foloseau metodele învăţate la Moscova: nume false, documente false, legende, comunicări criptate, căsuţe poştale oarbe, finanţări acoperite, construirea de reţele şi contrafilajul. Tentativele de a-i exonera pe Cominternişti de a fi fost agenţi sovietici, fãcând deosebirea între aceştia şi ofiţerii de informaţii sovietici, nu ţine cont de aceastã realitate fundamentalã. De exemplu, viitorul conducãtor maghiar Imre Nagy a fost cominternist şi agent NKVD, cu toate cã s-au fãcut încercãri de negare a ambelor afilieri. Eforturi similare au fost fãcute referitor la Valter Roman, Silviu Brucan şi Leon Tismãneanu, ultimul fiind unul dintre primii doi cei mai bine plãtiţi agenţi sovietici din 1945. Toţi cominterniştii trimişi peste hotare erau agenţi sovietici. Nu existau graniţe fixe între munca de partid şi cea de spionaj sau între diversele servicii ale tinerei comunitãţii de informaţii sovietice, iar cominterniştii treceau constant de la o activitate sau organizaţie la alta. Reţelele de informaţii sovietice erau construite pe scheletul stângii radicale, stabilit mult înainte de fondarea Cominternului în 1919. Cei 300.000 de prizonieri de rãzboi care au trecut la bolşevici şi s-au oferit voluntari în perioada Rãzboiului Civil au furnizat bazinul iniţial de recrutãri pentru serviciile de informaţii şi cele coercitive sovietice. Supra-reprezentarea ungurilor printre voluntarii prizonieri de rãzboi s-a oglindit şi în servicii. În Siberia, în anii 1920-1930, ei erau atât de prevalenţi în sistemul de securitate sovietic, încât termenul vengrii (cuvântul rusesc pentru ungur) era sinonim cu Cheka (CEKA). Bela Kun, tot un agent al Cominternului, a fost probabil cel mai cunoscut, dar au existat de asemenea personaje proeminente în organizaţiile succesoare OGPU, GPU şi NKVD. Karl V. Pauker, de exemplu, a fost şef al Serviciului de Gardã NKVD, responsabil cu paza personalã a lui Stalin (pânã la epurãrile din 1930) şi un intim al dictatorului. Teodor Maly - unul dintre „cei mai mari ilegalişti” al cãrui portret a fost aşezat mai apoi „pe pereţii din Camera memorialã a KGB” – i-a recrutat între 1936-1937 pe membrii grupului de la Cambridge „Cei cinci magnifici” (iar compatriotului sãu Laszlo Dobos - Louis Gibarti i se atribuie recrutarea iniţialã a lui Philby, în 1934). RU a fost primul şi probabil cel mai frecvent recrutor al „credincioşilor adevãraţi” din Comintern. La începutul lui 1918, la simpla solicitare a RU, Cominternul va hotãrî ca „un mare numãr, uneori sute de comunişti, sã devinã agenţi sovietici secreţi.” Eclipsaţi poate de polonezii şi nemţii din RU, ungurii tot s-au putut mândri cu agenţi precum Bela Vago, şeful operaţiunii „corespondenţii muncitori” (RABCOR) din Germania, Arthur Koestler şi Sandor (Alexander) Rado de la Red Orchestra. Rado, cu toate cã avea numai 19 ani când a intrat în Armata Roşie a lui Kun, era considerat un membru al „vechii gãrzi” din Moscova, transferat „în cele mai înalte cercuri ale Internaţionalei Comuniste” şi care se bucura de protecţia „preşedintelui Comintern, Zinoviev”. În 1919, Rado a organizat prima agenţie sovieticã de presã (ROSTA) în Haparanda, Suedia, combinând jurnalismul cu munca de informaţii, ceea ce va deveni „o a doua naturã a Rado” şi o specialitate a spionajului maghiar. Fostul comisar de rãzboi al lui Kun, Vilmos Böhm, operând sub numele de cod sovietic Orestes, s-a infiltrat în spionajul britanic (şi american) în perioada celui de-al doilea rãzboi mondial. Lucrând în Camera britanicã de analizã a presei din Stocholm (British Press Reading Office), el a influenţat evaluãrile tentativelor aliaţilor lui Hitler de a pãrãsi Axa, poziţionându-se în acelaşi timp ca intermediar pentru ieşirea Ungariei din alianţã. Lui Böhm i se atribuie manipularea operaţiunilor lui Raul Wallenberg şi, apoi, facilitatea arestãrii sale de cãtre autoritãţile sovietice. Cel mai puternic serviciu de spionaj, din punct de vedere al legãturii directe la ierarhia sovieticã, era Departamentul de relaţii internaţionale (Otdyel Mezhdunarodnoi Svyazi: OMS) al Cominternului. OMS acţiona ca un centru de coordonare al celorlalte servicii, ducând în acelaşi timp la îndeplinire funcţia de bazã, aceea de conducere a partidelor comuniste strãine. Acesta distribuia ordine, fonduri şi teme de propagandã partidelor „naţionale”; servea drept contact cãtre organizaţiile din ilegalitate; asigura documente false agenţilor Comintern; menţinea contactul cu celelalte organe ale securitãţii sovietice şi conducea operaţiunile de spionaj şi culegere de informaţii din strãinãtate. Fostul şef al operaţiunilor sovietice de spionaj din Europa îl descria drept „inima Cominternului”, care controla liderii „partidelor comuniste autonome din Europa”. Pe lângã celelalte funcţii, OMS conducea falsele organizaţii de front „Prietenii Uniunii Sovietice şi gãzduia organizaţii” umanitare şi pentru drepturi civile aşa-zis non-partizane. Propaganda OMS şi efortul de dezinformare din Occident erau conduse de Willy Münzenberg şi de mâna sa dreaptã, fostul prizonier de rãzboi sovietic, Lászlo Dobos, mai bine cunoscut sub numele clandestin Louis Gibarti. Münzenberg şi Gibarti au creat o vastã reţea de organizaţii şi camarazi neştiutori care puteau fi mobilizaţi în sprijinul Moscovei, prin ceea ce Münzenberg denumea „Clubul Inocenţilor”. Gibarti-Dobos sunt consideraţi a fi fondatorii tehnicii împletirii „propagandei cu spionajul şi acţiunile sub acoperire” – baza „mãsurilor active – şi având o contribuţie la inventarea frontului „agenţiilor de presã”, care puteau „plasa pentru propagandã poveştile fabricate, dorite de aparat, puteau servi ca acoperire pentru agenţi şi ca acoperire pentru fluxul de informaţii obţinut din spionaj.” În 1924, când Moscova a anunţat crearea Republicii Socialiste Sovietice Autonome a Moldovei – „baza României sovietice” – care în cele din urmã „va elibera fraţii care gemeau sub jugul oligarhiei”, centrele sovietice de informaţii din Odesa şi Tiraspol au condus o „revoltã”, cu centrul în oraşul basarabean Tatar Bunar, care a fost rapid înãbuşitã de Siguranţã şi de militarii români. Müntzenberg şi Gibarti au montat apoi o campanie „umanitarã” internaţionalã, împotriva autoritãţilor române pentru eliberarea „ţãranilor şi muncitorilor nevinovaţi” aduşi în faţa tribunalului. Intelectualii Romain Rolland şi Henri Barbusse au fost foarte uşor de înrolat în aceastã campanie, din moment ce colegul lor, secretar la asociaţia Amsterdam-Peyler, Alex Kellerman (Sandor Nogradi) era tot agent OMS. Gibarti şi şeful lui au activat apoi în SUA, creând nenumãrate organizaţii umanitare, producând filme la Hollywood şi adunând semnãturi ale senatorilor şi congresmanilor SUA pe petiţiile lor. J.Peters (Joszef Peter), veteran al Armatei Roşii maghiare, a condus Departamentul pentru Minoritãţi Naţionale al Partidului Comunist din Statele Unite ale Americii (CPUSA) înainte sã devinã sã devinã şeful „aparatului secret” ilegal al CPUSA, între 1929 şi iunie 1938. Confirmat în funcţie de ofiţerul de legãturã al Cominternului din SUA, John Pepper (fostul comandat în Armata Roşie maghiarã, Joszef Pogany), el a lucrat în principal pentru spionajul Cominternului şi, deci, cu GRU şi NKVD INO. Penetrând Departamentul de Stat al SUA, serviciile armate, Departamentul de Interne etc., Peters a creat reţeaua de spioni care îi includea pe Whittaker Chambers şi Alger Hiss şi a pus bazele masivei infiltrãri a primei agenţii de spionaj americane: Biroul pentru Servicii Strategice (Office of Strategic Services - OSS) din perioada rãzboiului. Penetrarea extensivã a secţiilor balcanicã şi maghiarã din departamentul de analizã şi cercetare al OSS, au permis Moscovei nu numai sã capete o imagine internã inestimabilã asupra percepţiilor şi intenţiilor SUA, dar sã şi influenţeze analizele într-o direcţie favorabilã. Coaliţiile „naţionale” din Comintern Dominaţia sovieticã asupra comunismului basarabean şi dobrogean şi directul control maghiar asupra stângii radicale din Transilvania s-au transformat într-o schemã complexã şi unicã de control asupra RCP care s-a menţinut din 1918 pânã mult dupã venirea la putere a comuniştilor, dupã al doilea rãzboi mondial. Situaţia s-a complicat din cauza antagonismului adesea deschis dintre „basarabeni” şi „transilvãneni”, pe de o parte şi comuniştii din Vechiul Regat, pe de altã parte. Conducerea Cominternului, deja iritatã cã singura revoluţie victorioasã dintr-o altã ţarã fusese înfrântã de armata românã, era „furioasã” cã românii, nu numai cã nu duseserã la îndeplinire ordinele specifice „de a-l ajuta pe Kun şi a sabota acţiunile guvernului român”, ci „îi avertizaserã public pe comuniştii unguri „sã scoatã la ivealã ţelurile naţionaliste” şi „sã spunã în faţa opiniei publice cã doresc o Ungarie mare”, în loc sã compromitã idealurile comunismului „prin intenţiile naţionaliste „ascunse în spatele ideilor socialiste”. Dupã aceea, comuniştilor români li s-a atribuit un statut inferior în mişcarea comunistã, nu mult diferit de marginalizarea şovinistã a etnicilor români din perioada imperiilor. Una dintre primele întrebãri adresate românilor atunci când au solicitat afilierea la Comintern, în noiembrie 1921, a fost: „ce au fãcut în sprijinul Republicii Sovietice Ungare?” „Aripa transilvãneanã”, încã ramurã a Partidului Comunist Ungar, a refuzat cu ostentaţie sã negocieze afilierea pentru nou-înfiinţatul Partid Comunist Român (PCR), în timp ce partidul bulgar şi cel maghiar s-au angajat „într-o campanie pe termen lung împotriva României şi a clasei sale muncitoare, în interiorul Internaţionalei”, acuzând PCR de „deviaţionism social-patriotic”. Agendele „basarabeanã” şi „transilvãneanã” erau destul de clar reflectate în linia Cominternului pentru cesiunea de teritorii româneşti cu afilierea minoritarã, mai degrabã decât majoritarã la statele vecine. Introdusã oficial la şedinţa Federaţiei Comuniste Balcanice din decembrie 1923 (la care au participat Rakovschi, Dimitrov şi Stepanov), anunţarea acestei linii a coincis cu crearea Organizaţiilor Revoluţionare Dobrogene şi Basarabene .

SOCIETATEA CIVILĂ ÎL EVACUEAZĂ PE OPRESCU DE LA PRIMĂRIE

2011-01-02T13:37:00.000-08:00

http://regenerationromania.wordpress.com/2010/12/17/sorin-oprescu-%E2%80%93-proclamat-independent-fata-de-legile-tarii-si-de-functia-de-primar-al-bucurestiului/

Sorin Oprescu – proclamat independent faţă de legile ţării şi de funcţia de Primar al Bucureştiului

17 12 2010

ONG-urile protestează împotriva proiectului Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu, de construire a tronsonului Buzeşti – Berzei – Vasile Pârvan şi îi cer demisia.

Numeroase organizaţii civice şi cetăţeni ai Bucureştiului au protestat astăzi, în faţa Primăriei Generale a Bucureştiului împotriva proiectului de realizare a şoselei Buzeşti – Berzei – Vasile Pârvan. Principalul promotor al şoselei care mutilează o zonă centrală a Bucureştiului de o importanţă istorică şi urbanistică inestimabilă a fost găsit vinovat de încălcarea gravă a statutului de protecţie a monumentelor istorice, violarea drepturilor cetăţenilor expropriaţi precum şi de prejudicii grave aduse mediului şi sănătăţii oamenilor prin accenturarea problemelor de mediu ale oraşului. Protestatarii au somat Primarul Capitalei să elibereze în 72 de ore funcţia pe care o deţine în mob abuziv la conducerea Capitalei şi au solicitat Consiliului General abandonarea de urgenţă a proiectului de construire a şoselei.

Lucrarea de mare anvergură dublează Diametrala N-S a Bucureştiului pe o porţiune de 3 kilometri în zona Buzeşti – Berzei – Vasile Pârvan. Aceasta este prima etapă a proiectului de lărgire a Diametralei între străzile Buzeşti – Berzei – Vasile Pârvan – B.P. Haşdeu – Uranus – Calea Rahovei al cărei buget este de 330 de milioane de euro din fonduri de stat.

În iunie 2010, proiectul a fost declarat de utilitate publică pentru municipiul Bucureşti, considerându-se că ar duce la o fluidizare a traficului în zonă. Pentru a face loc şoselei propuse, Primăria a iniţiat exproprierea şi demolarea a peste 80 de clădiri, mare parte dintre ele situate în zone protejate şi în zone de protecţie ale monumentelor istorice, iar alte 14 fiind clasificate ca monumente istorice. Tronsonul afectează în total nu mai puţin de 8 zone protejate dintre cele 98 ale Bucureştiului. Proiectul nu a trecut prin nicio procedură de consultare cu publicul afectat sau interesat, nu este reglementat printr-un plan de urbanism legal aprobat şi nu deţine un acord de mediu sau avizele legale ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru demolarea clădirilor monument istoric.

În luna decembrie a acestui an, familiile expropriate au primit din partea Primăriei somaţii de evacuare a imobilelor în 72 de ore, iar lucrările de demolare a două clădiri care beneficiază de statutul de protecţie a monumentelor istorice au fost realizate în timpul nopţii din dispoziţii ale Primarului General Sorin Oprescu.

Protestarii, activiştii şi familiile expropriate şi evacuate din zona de impact a proiectului l-au întâmpinat azi în faţa Primăriei Generale a Bucureştiului pe Primarul Sorin Oprescu cu bannere pe care se puteau citi mesajele „Oprescu mutilează Bucureştiul!”, „Oprescu = Infractor, Oprescu = Dictator, Oprescu=Ceauşescu”, „Oprescu aruncă oamenii în [auto]stradă!”, „Oprescu, independent de justiţie”.

De asemenea, Oprescu a fost aşteptat cu un buldozer pe care se putea citi „Maşina lui Oprescu” şi i-a fost înmânată o somaţie de eliberare în 72 de ore a funcţiei pe care o deţine în mod abuziv în fruntea oraşului.

Acţiunea a fost susţinută de organizaţiile neguvernamentale: Asociaţia Salvaţi Bucurestiul, Re.Generation, Pro-Domo, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Salvaţi Dunărea şi Delta, Agenţia de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, Ecopolis, Ecocivica, EcoAssist, Viitor Plus, Komunitas, Miliţia Spirituală.

LANSARE DE CARTE. "ÎNTÂLNIREA CU CEL CE M-A ÎMPUŞCAT"

2010-12-17T11:30:00.000-08:00

CARTEA REVOLUŢIONARULUI FLORIAN CRISTACHE VA FI LANSATĂ OFICIAL CHIAR PE 21 DECEMBRIE, LA 21 DE ANI DE LA EVENIMENTELE ÎN CARE ACESTA A FOST RĂNIT!

Amintirile revoluţionarului Florian Cristache, împuşcat în seara de 21 Decembrie 1989, în timpul manifestaţiei anticomuniste de la Dalles-Intercontinental (Piaţa Universităţii), amintiri reunite în volumul "Întâlnirea cu cel ce m-a împuşcat", vor fi lansate oficial marţi, 21 Decembrie 2010, ora 18:00, la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu - Piaţa Universităţii), sub egida Editurii Sânziana şi în prezenţa mai multor revoluţionari şi vechi luptători anticomunişti.

Vă aşteptăm în număr cât mai mare!

Florin Dobrescu

Asociaţia pentru Memorie Identitară "Carpaţii"

FOSTII DETINUTI POLITICI CONDAMNA ATENTATUL LA LIBERTATEA DE EXPRESIE COMIS DE CNA !

2010-12-17T03:59:00.000-08:00

COMUNICAT DE PRESA

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti îşi exprimă deopotrivă indignarea şi îngrijorarea cu privire la sancţiunea acordată de CNA la adresa TVR1 şi a realizatoarei emisiunii “Profesioniştii”, d-na Eugenia Vodă, în legătură cu afirmaţiile d-lui Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu.

Un astfel de act, pe care noi îl considerăm neprocedural şi abuziv, este cu neputinţă de imaginat la 21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, când, cu preţul sângelui vărsat de tineretul său, poporul român şi-a câştigat Libertatea, concept care include şi libertatea de expresie. După cum, de neconceput considerăm că este îndrăzneala cu care, semnatarii scrisorii de protest, care se erijează în apărători ai intereselor etniei evreieşti din România, înţeleg să-şi manifeste public comportamentul abuziv, purtător al unor reminiscenţe de natură totalitară.

Aceşti domni trebuie să ştie că, prin sacrificiile făcute în închisorile şi lagărele comuniste, în rezistenţa armată anticomunistă, precum şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, neamul românesc şi-a câştigat Libertatea, iar principiile pluralismului, libertăţii de expresie şi statului de drept, sunt cuceriri la care nu are dreptul să atenteze nimeni, indiferent cine ar fi.

Noi, foştii luptători în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, cei care am dus greul acestei lupte, plătind cu ani grei de detenţie politică, ne rezervăm dreptul moral de a condamna cu fermitate acest atentat la Libertatea câştigată de poporul român cu atât de multe sacrificii.

Dar cel mai îngrijorător ni se pare faptul că o instituţie precum CNA, în mod inadmisibil şi contrar deontologiei profesionale, înţelege să cedeze în la presiunile morale şi politice exercitate de semnatarii scrisorii de protest.

Pe această cale, noi, foştii deţinuţi politici, luptători în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, condamnăm sancţiunea acordată postului TVR1 şi emisiunii realizate la standarde de excelenţă de profesionista Eugenia Vodă, şi cerem în mod imperativ acestei instituţii să revină asupra deciziei luate. CNA nu are voie să uite că este o instituţie a Statului de Drept şi că are datoria de a apăra deontologia profesională, neavînd voie să abdice de la această menire în urma lobby-ului desfăşurat de terţe persoane, indiferent cât de influente ar fi acestea pe plan intern sau internaţional.

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti

Preşedinte,

dr. Constantin Iulian

fost deţinut politic

Secretar,

Gheorghe Jijie

fost deţinut politic

OPRESCU DERAIAZĂ TOTAL! MONUMENTUL EROILOR ANTICOMUNISTI DIN 13-15 IUNIE 1990 DEMOLAT.

2010-12-16T12:42:00.000-08:00

Profanare anticrestina in Piata Universitatii. Oprescu a taiat din temelii Crucea de marmura ridicata in memoria victimelor Mineriadei.

http://roncea.ro/2010/12/16/profanare-anticrestina-in-piata-universitatii-oprescu-a-taiat-din-temelii-crucea-de-marmura-ridicata-in-memoria-victimelor-mineriadei-fotovideo/

“Sorin Oprescu este primul medic din Romania care declara ca in iunie 1990 minerii ar fi fost cei molestati si batuti! Cine i-a batut pe minerii pe care pretinde domnul Oprescu ca i-a ingrijit? Bucurestenii, studentii, intelectualii barbosi?”, afirmau reprezentantii Asociatiei Victimelor Mineriadei, in iunie 2008, dupa o declaratia scandaloasa a actualului Primar General al Capitalei, Sorin Oprescu, pupil si mai mult decat atat al lui Ion Iliescu. Sa mai amintim ca si Petre Roman sustinea la Consiliul Europei ca sangele pe care unii colegi de-ai nostri il lasasera sa curga din capetele lor, in timp ce se zguduiau pentru ca picioarele le erau trase in jos de mineri pe scarile Arhitecturii, ar fi fost “vopsea rosie”? Spatiul verde din fata Teatrului National a fost, in diminetile zilelor negre din istoria Romaniei, 13 si 14 iunie 1990, la fel, imbibat de “vopsea rosie”. Peste care minerii “au plantat flori”, pentru ca de aceea venisera in Piata Universitatii, dupa cum sustinea Iliescu-KGB atunci, ca si azi.

Dupa ce am iesit din spitale si din unitatile militare in care fusesem detinuti ilegal in conditii inumane, la una dintre primele comemorari, pe gazonul din fata Teatrului National, pe locul batailor “in sange” (sau “cu vopsea rosie”), unde in timpul manifestatie anticomuniste statea Borna “Kilometrului Zero al democratiei – Zona libera de neocomunism”, a fost ridicata o cruce simpla, de lemn. Inca de pe vremea lui Iliescu. Nici macar tartorul “revolutiei” nu a indraznit sa se opuna! In urma cu doi ani, inainte de a se instala tovarasul felcer “independent” in fotoliul de Primar General, Asociatia Victimelor Mineriadelor a ridicat, cu toate aprobarile legale necesare, o cruce frumoasa de marmura alba, sfintita de un sobor de preoti ai Patriarhiei. Am participat si eu atunci, la instalarea ei, pe 13 iunie 2008, In Memoriam victimele regimului Iliescu-Roman. Ei bine, astazi, in apropierea comemorarii celorlalte victime ale noastre, cele din decembrie 1989, primarul a carei ticalosie nu este depasita decat de nesimtirea epocala a dispus sa fie daramata Crucea alba, exact ca pe vremea bolsevicilor comunisti. Procedand ca un hot, pe furis, in ceas de noapte, sfidand legea, simbolistica locului si a jertfei Mantuitorului si memoria celor care au murit acolo. Taierea din temelii a Crucii a fost realizata fara macar a fi incunostiintata Asociatia Victimelor Mineriadei, invocandu-se ulterior “ratiuni artistice”: pe platoul din fata Teatrului National urmeaza sa fie plasata o monstruozitate de motunachi hidosi din bronz – o alegorie la caruta cu “prostii de romani” – care ne-a costat, pana acum, 1,5 milioane de euro (ati citit bine!). Iar Crucea “deranja” arta preferatului lui Oprescu, sculptorul Bolborea, abonat la toate lucrarile Primariei mai ceva ca societatea de demolari Apolodor. Distrugatorul Bucurestilor isi merita cu prisosinta porecla: Oprescu, al doilea Ceausescu. Parca nu era de ajuns ca il servea cu declaratii mincinoase despre mineriada pe Iliescu, acum ii si desavarseste si implineste discursul de multumire adresat minerilor in iunie 1990. Ucideti, ca va protejeaza tata Ilici, profanti, ca e tatal hotilor din Primarie in spatele vostru, stergeti si batjocoriti identitatea acestui popor, radeti istoria din temelii si apoi rescrieti-o, dupa modelul Roller-Tismaneanu, chiar pe banii “prostilor de romani” din “caruta alegorica”…

Dar si cand le-o plesni aorta, asa, brusc, din prea mult amor de romani…

CURENTUL: Oprescu îl îmbogăţeşte pe sculptorul Bolborea cu un milion de euro din „motive artistice“

Scris de Gabriela Vlăsceanu

Statuile şi monumentele s-au „transformat“ peste noapte în prioritate pentru primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Edilul-şef al Bucureştiului îşi permite să dea din banii bucureştenilor peste un milion de euro pentru „realizarea“ a două noi statui în Capitală. Interesant este că Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, instituţie subordonată Primăriei Capitalei, l-a desemnat „direct“ pe sculptorul Ioan Bolborea să se ocupe de statuile lui Lascăr Catargiu şi Alexandru Ioan Cuza. De fapt, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic susţine că s-au desfăşurat două licitaţii prin negociere fără anunţ de participare. Negocierea a fost făcută doar cu un singur sculptor. De ce? Răspunsul din partea Primăriei Capitalei este simplu: „Lucrările pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive artistice“. Numai că cele două monumente nici măcar nu vor fi situate unul långă celălalt astfel încåt vreun critic de artă să poată reproşa vreodată primarului general Sorin Oprescu faptul că statuile nu se „completează“.
Sculptorul Ioan Bolborea va avea la dispoziţie cinci luni pentru realizarea monumentului lui Lascăr Catargiu. Artistul va primi 1,75 milioane lei, fără TVA, pentru „transpunerea în bronz, reasamblarea componentelor din bronz, recompunerea componentelor de piatră, precum şi pentru reamplasarea ansamblului monumental Lascăr Catargiu la intersecţia Bulevardului Lascăr Catargiu cu strada Povernei“. La licitaţia pentru realizarea statuii lui Al. I. Cuza a participat „din motive artistice“ tot un singur sculptor – Ioan Bolborea. Pentru monumentul dedicat lui Al. I.Cuza, ce trebuie realizat în trei luni, sculptorul cåştigător va primi alte trei milioane de lei, fără TVA. Bolborea va trebui să realizeze macheta scara 1/1 din material intermediar, transpunerea în material definitiv – bronz – a acestei statui şi amplasarea în zona Parcului Al.I.Cuza din sectorul 3.
Se pare că reprezentanţii Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, împreună cu primarul general al Capitalei, au o „afinitate“ pentru lucrările sculptorului Ioan Bolborea. Anul trecut, Bolborea s-a ales cu 550.000 lei fără TVA, pentru realizarea din material intermediar – ipsos – la scara 1 pe 1 a unui alt monument. Grupul statuar „Căruţa cu paiaţe“, ce trebuie amplasat în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost creat tot de sculptorul Ioan Bolborea. Valoarea lucrării se ridică la 1,5 milioane de euro, banii fiind suportaţi de Primăria Capitalei şi de Ministerul Culturii.

"OPRESCU PENTRU NOI ESTE CEAUSESCU 2!"

2010-12-16T04:02:00.000-08:00

VINO LA PRIMARIE SĂ-L EVACUĂM PE OPRESCU !

Primaria orasului Bucuresti face urbanism cu buldozerul in zona Buzesti-Berzei, demoland ilegal cladiri apartinand ansamblurilor istorice! Mai mult decat atat, interventiile urbanistice ale primarului Oprescu continua traditia comunista si lucreaza efectiv pe planuri de urbanism din anii de comunism!
Persoanele care locuiesc in aceste cladiri au primit somatie sa-si evacueze locuintele in termen de 72 de ore, desi legea inter...zice evacuarile in perioada 1 Decembrie-1 Aprilie.

Vineri 17 decembrie incepand cu ora 10:00, vino in fata sediului Primariei Generale, ca sa ii cerem infractorului Oprescu sa evacueze la randul lui Primaria si functia de care abuzeaza!
Vino sa-i sustii pe oamenii evacuati in prag de iarna si adu cu tine un mesaj in orice format pe care vrei sa-l adresezi autoritatilor locale! Detalii legate de operatiunile care au avut loc in ultimele zile in zona Buzesti-Berzei - de la Asociatia Salvati Bucurestiul :

'' 1. Un fapt de o gravitate fara precedent a avut loc in noaptea de vineri spre sambata. Dupa ce primarul Sorin Oprescu a emis o autorizatie de desfiintare pentru un imobil parte a unui ansamblu monument istoric, fapta penala, imobilul a fost demolat in cursul noptii cu protectia Politiei Locale Bucuresti, subordonata Primarului General.
In cursul zilei de joi 9 decembrie a inceput organizarea de santier pentru desfiintarea imobilului din str. Berzei 34 / str. Stirbei Voda nr. 89, parte a ansamblului monument istoric Stirbei Voda. Inca din dimineara zilei de vineri 10 decembrie muncitorii au inceput sa scoata lemnaria din cladire. In jurul amiezii, un camion apartinand firmei Euroconstruct a incarcat mai multe materiale.
La solicitarile presei, Ministerul Culturii a emis vineri in jurul orelor 16 un comunicat de presa (atasat), in care preciza ca nu a emis aviz pentru desfiintarea cladirii si prevenea Primaria Capitalei ca o eventuala demolare este ilegala. Mai multe institutii de presa au solicitat punctul de vedere al Primariei Capitalei, deci aceasta era informata. Lucrarile au incetat in cursul serii de vineri. In noaptea de vineri spre sambata, la orele 0:30, un excavator de mare putere a inceput demolarea cladirii. Sesizat prin 112, echipajul Sectiei 3 Politie a ajuns la 0:35 si a dispus oprirea temporara lucrarilor.
Membrii Asociatiei Salvati Bucurestiul au prezentat comunicatul Ministerului Culturii si texte de lege relevante. Neavand competenta tehnica pentru a verifica legalitatea autorizatiei, echipajul de Politie a dispus oprirea lucrarilor pentru tulburarea linistii publice si a solicitat constructorului sa se prezinte sambata dimineata la Sectia 3 Politie cu actele de desfiintare.
In jurul orei 1 a venit la santier un echipaj de 6 politisti comunitari din Politia Locala Bucuresti condusi de politistul comunitar Marcel Cricon. Acestia au dat dispozitie de continuare a lucrarilor de desfiintare si au pazit santierul pentru ca lucrarile de desfiintare sa se desfasoare netulburate!
Echipajul Sectiei 3 Politie s-a rezumat la a amenda firma Euroconstruct pentru tulburarea linistii publice.
Demolarile au fost finalizate sambata in jurul amiezii. Distrugerea partiala sau totala a monumentelor istorice constituie infractiune, conform art. 54. alin. (1) din Legea monumentelor 422/2001.
Intrucat distrugerea imobilului din str. Berzei nr. 34 / str. Stirbei Voda nr. 89 s-a facut in baza unei autorizatii emisa fara avizul Ministerul Culturii, toate persoanele care au semnat autorizatia de desfiintare au comis o infractiune. Un numar important de ONG-uri din Platforma pentru Bucuresti vor anunta in urmatoarele zile intr-o conferinta de presa depunerea unei plangeri penale impotriva Primarului General Sorin Oprescu, a Arhitectului-Sef Gheorghe Patrascu si a tuturor persoanelor din Primaria Capitalei care au semnat autorizatia de desfiintare.
Prezent telefonic in emisiunea „Ora de stiri” de pe TVR2, Ministrul Culturii Kelemen Hunor a anuntat ca si Ministerul Culturii va sesiza Parchetul pentru cercetarea penala a demolarii imobilului din str. Berzei 34 / str. Stirbei Voda 89. Mentionam ca Primarul General a interzis Asociatiei Pro-Do-Mo si Observatorului Urban al Uniunii Arhitectilor fotografierea interiorului cladirii inainte de demolare. In cladire se gaseau doua sobe Meissen, un bust de marmura si ornamente extrem de valoroase. Niciunul dintre aceste elemente nu au fost recuperate, toate au fost distruse in cursul demolarii.
2. Un eveniment similar a avut loc duminica 12 decembrie. Primaria Capitalei a inceput demolarea Hotelului Marna. Demolarea a fost intrerupta temporar in jurul orelor 15 de Inspectoratul de Stat in Constructii. Hotelul Marna este inscris in Lista Monumentelor Istorice.
Ministrul culturii a emis un ordin de declasare pe 27 octombrie, publicat in Monitorul Oficial nr. 813 din 6 decembrie. Ordinul de declasare a fost contestat in acest interval de Asociatia Salvati Bucurestiul la Curtea de Apel Bucuresti, primul termen al procesului fiind 25 ianuarie. Conform Legii monumentelor 422/2001, imobilul isi pastreaza statutul de monument istoric pana la finalizarea procesului. Mai mult de atat, chiar fara statutul de monument istoric, Hotel Marna face parte din zona construita protejata nr. 2 Calea Grivitei.
Pentru desfiintarea sa e obligatoriu avizul Ministerului Culturii. Prezent telefonic in emisiunea „Ora de stiri” de pe TVR2, Ministrul Culturii Kelemen Hunor a declarat ca Ministerul nu a emis un astfel de aviz, deci si demolarea Hotelului Marna este ilegala. Luni 13 decembrie la ora 8:30, reprezentantii firmei Apolodor, firma care executa demolarea Hotelului Marna, si reprezentantii Asociatiei Salvati Bucurestiul, care contesta legalitatea demolarii, au fost invitati la Inspectoratul de Stat in Constructii Bucuresti cu actele relevante, pentru studierea legalitatii demolarii.

Contact: Nicusor Dan, Asociatia Salvati Bucurestiul, 0732.290.539.

LEGIONARII PARAŞUTAŢI DE AVIOANELE MILITARE AMERICANE COMEMORAŢI LA ÎNCHISOAREA JILAVA

2010-12-13T04:01:00.000-08:00

În memoria celor 13 luptători anticomunişti se va ridica un monument în Valea Piersicilor, la locul execuţiei lor

Sub primii fulgi de zăpadă ai acestei ierni, în prezenţa unui public numeros, alcătuit din foşti deţinuţi politici anticomunişti şi numeroşi tineri continuatori ai spiritului acestora, adunaţi în subterana sinistrului Fort 13 (fosta închisoare Jilava), au adus un omagiu celor 13 luptători anticomunişti paraşutaţi de avioanele militare americane şi executaţi de comunişti la 31 octombrie 1953. Este prima comemorare a acestor eroi desfăşurată chiar pe locul execuţiei lor. Organizatorii, Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, precum şi reprezentanţii Asociaţiei pentru Memorie Identitară "Carpaţii", au declarat că acţiunea trebuia să se desfăşoare în afara incintei fortului, în locul numit Valea Piersicilor, unde a avut loc mai exact uciderea eroilor, dar lapoviţa şi ninsoarea făcuseră impracticabil accesul publicului şi oficialităţilor în acel loc.

Ceremonia a început printr-o slujbă tradiţională de pomenire a celor comemoraţi, oficiată de un sobor de preoţi şi călugări sosiţi de la mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamţ. Totul s-a petrecut într-unul din gangurile principale ale subteranei, decor înfiorător, care însă, în prezenţa lumânărilor aprinse şi a ecourilor slujbei religioase, a creat asistenţei o stare sufletească ieşită din comun.

Tot timpul ceremoniei, câţiva tineri naţionalişti, reprezentanţi ai Fundaţiei Ogoranu, au flancat adunarea, purtînd drapele tricolore în bernă.

A luat cuvântul dl Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, care a reamintit celor prezenţi adevărul istoric al episodului comemorat, şi anume faptul că, între 1949 şi 1953, între Mişcarea legionară condusă de Horia Sima şi respectiv serviciile secrete militare americane şi franceze, s-a desfăşurat o colaborare, concretizată în instruirea unor voluntari legionari în baze militare americane din Franţa şi Germania de Vest, care ulterior au fost paraşutaţi în România ocupată de armatele sovietice, pentru a desfăşura activităţi cu caracter informativ şi de subminare a regimului comunist, în perspectiva declanşării unui război între blocul NATO şi URSS. Întregul proiect a fost avizat de preşedinţii american Harry S. Truman şi respectiv francez Vincent Auriol.

Majoritatea echipelor paraşutate au rezistat mai mult de doi ani, fiind în cele din urmă capturate de Securitate, în urma unor trădări.

Judecaţi şi condamnaţi la moarte într-un proces cu mare răsunet atât în presa comunistă, cât şi în mass-media occidentală, cei 13 paraşutaţi şi sprijinitori locali ai acestora, au foste executaţi la 31 octombrie 1953, în Valea Piersicilor, de lângă închisoarea Jilava.

Florin Dobrescu a ţinut să exprime recunoştinţa organizatorilor faţă de piloţii militari americani, care şi-au riscat viaţa în acele operaţiuni, precum şi faţă de conducerea de atunci a SUA şi Franţei, pentru sprijinul dat acestor luptători în lupta pentru eliberarea poporului român.

El a delâns faptul că adevărul despre cei 13 eroi paraşutişti şi sprijinitori ai lor este aproape necunoscut la 21 de ani de la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, precum şi faptul că aceştia nu au încă un monument unde să poată fi comemoraţi anual, în mod oficial.

Cu acest prilej, Dobrescu a anunţat demararea de către Fundaţia Ogoranu a proiectului realizării unui monument în Valea Piersicilor, la locul execuţiei celor 13.

El a ţinut să mulţumească Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei pentru suportul acordat foştilor deţinuţi politici prin crearea posibilităţii de a comemora eroii anticomunişti în interiorul Fortului 13 Jilava, locul unde au suferit şi mulţi dintre ei au murit.

Prezentă la ceremonie, venită cu greu la Jilava, în ciuda vârstei de 82 de ani, doamna Ileana Samoilă, sora eroului Ion Samoilă, unul din legionarii paraşutaţi, a vorbit, impresionînd asistenţa până la lacrimi. D-sa a evocat modul în care fratele său a înţeles să renunţe la tihna vieţii din exil şi să plece la luptă, sacrificîndu-şi tinereţea şi viaţa. D-na Samoilă a evocat şi suferinţele sale, arestată şi anchetată deşi era însărcinată, fiind nevoită să nască în închisoare, precum şi calvarul întregii familii Samoilă – toţi fraţii săi, mama sa şi rudele apropiate executînd în total 65 de ani de detenţie, doi membri ai familiei murind – unul executat, iar altul, o verişoară, la închisoarea Gherla.

D-na Ileana Samoilă a deplâns faptul că, de 20 de ani, în ciuda regimului de libertate, reprezentanţii statelor occidentale, precum şi oficialităţile româneşti nu s-a interesat deloc de cei 13 eroi şi de sprijinitorii lor. De asemenea, d-sa a adeplâns faptul că, deşi a depus cereri de obţinere a titlului de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru fratele său, Ion Samoilă, precum şi pentru ea şi ceilalţi fraţi ai săi, toţi foşti deţinuţi politici, au fost respinse de autorităţi ca neîndeplinind condiţiile legale. Ileana Samoilă a declarat că nu doreşte compensaţii materiale pentru sacrificiile făcute, dar consideră ofensatoare nedreptatea de a nu i se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.

Dl Constantin Iulian, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, a strigat apelul morţilor. Numele celor 13 eroi executaţi în urmă cu 57 de ani au fost strigate pe rând, asistenţa răspunzînd pentru fiecare prin: „Prezent!”

Întreaga ceremonie s-a încheiat prin intonarea imnului legionarilor căzuţi.

http://www.youtube.com/watch?v=YA7u4mzQZog
http://www.youtube.com/watch?v=IDcCY2pMcD8
http://www.youtube.com/watch?v=9v8bcH66--w

ATENTAT LA MEMORIE! DEMOLAREA BUCUREŞTIULUI ISTORIC

2010-12-10T14:49:00.000-08:00

ÎNTRE CANALII ŞI LICHELE...

DE LA CEAUŞESCU LA OPRESCU - CUM SE DISTRUGE MEMORIA IDENTITARĂ A UNUI ORAŞ...

de Doina Vella

vicepreşedinte Asociaţia PRO_DO_MO

10 decembrie 2010

12H30: am ajuns la intersectia Buzesti-Berzei. Nu stiu daca se mai poate salva ceva, mi-e teama ca nu, dar stiu ca trebuie macar sa lasam celor care vin dupa noi o marturie a ceea ce a fost aceasta cladire din Bucuresti – primul ei proprietar, caruia ii datoram aceasta bijuterie arhitectonica, istoria ei, imagini din exterior si interior, documente de arhiva. O poveste si citeva imagini pentru un secol de trairi zbuciumate.

Ma gindesc – daca tot se darima – care e problema sa ma lase si pe mine acolo pret de juma de ceas sa fac niste fotografii in interior? In definitiv, e ultima mea sansa sa las o marturie a ce a fost acolo. Ultima noastra sansa pentru o datorie de memorie. Si de onoare.

Hotarit lucru, sunt intotdeauna pe alta planeta si am rationamente de mutant. Ceea ce mi se parea relativ simplu si destul de evident nu se adevereste la fata locului. Intru pe o deschidere intre cearceafurile care blocheaza trotuarul. O mica adunare de mercenari in ale constructiilor ma priveste uluita: ce naiba caut acolo? Ma recomand si intreb cine sunt ei. Pai nu se vede? Nu se vede, ca nu aveti panou de santier. Se vede, zic ei, ca scrie pe utilaje. Silly me! Si daca erau inchiriate? Intreb de seful de santier. Exista. Este chemat. Dl. Placianu pare OK. Il intreb ca fac acolo: demoleaza? Imi explica ca dezafecteaza. Lingvistul din mine tresare: Adica? Adica scoatem tocaria. In ce scop? ....... Si ce faceti cu ea? O ducem. Unde o duceti? Intr-un depozit. Intr-un depozit unde? Intr-un depozit al societatii noastre. Seriooooos?

Dl. Placianu imi spune ca imi trebuie aprobarea primariei – in calitate de proprietar - si ca, daca o obtin, pot sa fac fotografii. Ok, zic eu. Ii comunic ca il sun pe arhitectul sef al Capitalei si asta si fac, de fata cu el. Dl. Patrascu imi promite un raspuns in maxim un sfert de ceas. Ii comunic dlui Placianu ca intr-un sfert de ora se va rezolva, iar el ma roaga sa astept in afara ariei santierului „pentru ca e periculos” sa stau acolo. Imi dau seama, mult mai tirziu, ca e periculos, intr-adevar, dar nu pentru mine. Pentru ei.

Inca n-am invatat ca – daca am ajuns la locul crimei – trebuie sa ramin naibii acolo batuta in cuie pina obtin probele pe care le caut. Cum am facut imprudenta sa ies de pe santier, totul se baricadeaza in urma mea. Se bate in cuie blestematul ala de cearceaf – doi muncitori se suie in graba in nacela ca sa ridice un cearceaf mult mai inalt. La ce-o folosi, nu stiu, ca doar nu ma ridic in zbor (desi... nu se stie niciodata! Mai bine sa fie precauti!) Urca in mod amenintator aproape deasupra capului meu, doar-doar m-oi da deoparte, ceea ce nu se intimpla. In mod evident nu vor sa fotografiez nici acoperisul. Un muncitor mai spatos blocheaza cu spinarea locul pe unde tocmai iesisem. Intre timp, dl. Patrascu m-a sunat: am permisiunea dlui Maximilian Constantinescu – seful dlui Stanislav (zbirul care sperie locuitorii din zona ca sa elibereze locurile cit mai rapid). Trebuie sa-l identific pe dl. Stanislav: se pare ca e aussweiss-ul meu. Nu mai am cu cine sa vorbesc, dl. Placiala e la telefon undeva, in maruntaiele cladirii. Va veni cind va termina. Eu stiu deja ca e o convorbire care nu se va termina niciodata. Dl. Stanislav nu e prin preajma. Nu are pe cine sa ameninte pe-aici. Probabil ca isi exercita fumurile de dragon ceva mai jos, spre Plevnei. Se racneste la mine de peste cearceaf ca trebuie sa am o aprobare SCRISA. Un sfert de ceas mai devreme era suficienta una verbala. S-a intimplat ceva, domnilor, si nu stiu eu?

Ce urmeaza e de-a dreptul hilar: eu tot strig ca vreau sa vorbesc cu dl. Placianu, ca am permisiunea sa intru sa fac fotografii. Trag de cearceaf in jos, imi rup unghiile si ma ranesc la buza cu o sirma care cade de sus. Hmmmm, periculos, intr-adevar, santierul asta. In spatele cearceafului, aceleasi mutre, mai congestionate ca adineaori. Fotografiez de zor, nu ca mi-ar folosi la ceva, dar cind nu te poti apara in fata unui buldozer, aparatul de fotografiat e ultima arma – probabil derizorie - care iti ramine. Apare Nicusor care cheama politia. M-am enervat. Il sun pe presedintele EUROCONSTRUCT – Catalin Popescu (am apucat sa iau numarul acestuia de la dl. Placianu cit mai eram inca „prieteni”). Nu raspunde. Insist. Imi raspunde, in fine: ii spun ce vreau, ii spun ca am primit incuviintarea de la .... Imi spune ca daca il suna pe el direct este OK. Il intreb in mod specific: care dintre cei trei? Dl. Patrascu? Dl. Maximilian Constantinescu ? Sau dl. Stanislav? Imi raspunde ca oricare dintre ei.

Il sun din nou pe dl. Patrascu. Dl. Patrascu il suna pe respectivul director general sau presedinte sau whatever. Eu il sun din nou pe Catalin Popescu. Si-aici, mare surpriza. De fapt, dl. Popescu trebuie sa fie sunat chiar de primarul Oprescu. De ce? Intreb eu. Mi-ati promis, doar! Pentru ca e periculos sa intrati, cladirea se poate prabusi in orice clipa. Aici .... aici intervine sublimul mioritic autohton. Adica... daca dl. Oprescu imi da aprobarea, cladirea o sa fie mai putin periculoasa?????? Dl. Popescu e si el un mercenar. Pentru bani, renunta si la logica si la bunul simt elementar, cel care ar face diferenta intre el, o fiinta umana in principiu, si un bizon. Dar, in fond, de ce sa jignim bizonul?

Dl. Patrascu se straduie. Imi spune ca exista un raspuns negativ de la primar – dar nu e de la Oprescu propriu-zis, ci de la cabinetul acestuia. Si ca l-a sunat pe soferul cu care umbla primarul prin tirg azi ca sa-l anunte ca... Bine-bine, imi convine si asta. Vorba prietenei mele Roxana, „beggars can’t choose”... and I’m the beggar, now... Intre timp, m-am defulat sunind la Adevarul si dind un interviu la TVR1. Dar tot n-am facut fotografii...

Astept in continuare ca soferul de azi al primarului Oprescu sa ii comunice acestuia ca exista o tembela care asteapta aprobarea lui ca sa faca fotografii intr-o cladire pe cale de a fi dezafectata spre a fi demolata. In graba, reflectez (din nou) la faptul ca patru ani de studii de lingvistica urmate de o viata de perfectionare in domeniu nu-mi folosesc la nimic. Nu stiu ce inseamna „dezafectare” si care ar fi diferenta intre „dezafectare” si „demolare”. Nu pot decit sa fac paralela intre purgatoriu si iad. Intre timp, in loc de mult asteptatul telefon apar doi mascati. Nicusor zice (si deslusesc o mica licarire de speranta in ochii lui): „Hai sa vedem!” Ne ducem sa vedem....

Uneori as vrea sa ma filmeze cineva. Sa vad ce fata fac in anumite situatii comico-grotesti. Ma simt extrem de onorata sa va anunt ca mascatii au venit la comanda primariei ca sa imi interzica accesul pe santier, pentru ca a vrea sa faci citeva fotografii unei cladiri istorice (chiar daca nu clasate!) in curs de demolare - pentru a lasa aceasta marturie neamului de azi si de miine - este o pornire condamnabila, care trebuie stavilita cu orice pret.

In cazul de fata, pretul este cel al ridicolului la care se supun autoritatile cu asemenea atitudini. Dl. Catalin Popescu - EUROCONSTRUCT- este un mercenar. Inclin sa cred ca este un mercenar suficient de bine platit ca sa-si permita sa nu aiba o constiinta. Ceilalti, dl. Placianu si amaritii de pe santier sunt niste trepadusi. In mod normal, vorbesc despre orice fiinta umana cu respect. Din principiu. Dar atitudinea oamenilor pe care i-am intilnit astazi acolo nu merita respect. Intre hlizeala imbecila si curvasaria oportuna... nu exista loc pentru valorile mele. Ei ma neaga pe mine cu tot ceea ce reprezint.

O ora din viata mea. Una din ultimele ore ale unei zone mitice ale orasului meu. Sa demolezi o cladire e echivalent cu a lua viata unui om. E ireversibil.

Ce urmeaza este mesajul meu personal catre primarul Oprescu:

Domnule primar general,

Vocea mea e doar o singura voce. Dar nu este o voce oarecare: este vocea unei persoane inteligente, sensibile, educate si integre. Pina la viitoarele alegeri – la care sperati sa fiti reales - va voi demonstra ca printre potentialii Dvs. alegatori exista sute de mii de persoane inteligente, sensibile, educate si integre care, stimate domnule Oprescu, va vor da in git (cu tot respectul cuvenit, desigur!). In orizontul 2012, sunteti un viitor fost primar. Un cadavru politic ambulant.

OGORANU S-A REÎNTORS ÎN FĂGĂRAŞ !

2010-11-25T14:16:00.000-08:00

“PORTRETUL LUPTĂTORULUI LA TINEREŢE” LANSAT CU SUCCES ÎN CAPITALA DEMNITĂŢII ROMÂNEŞTI !

700 de persoane au făcut neîncăpătoare sala Casei de Cultură din Făgăraş !

După spectacolele de gală prilejuite de lansarea oficială la Bucureşti şi Cluj, era firesc ca filmul „Portretul eroului la tinereţe” să fie lansat în mod oficial şi în capitala Ţării Făgăraşului, locul desfăşurării epopeei lui Ogoranu şi a grupului său de luptători anticomunişi. Din acest punct de vedere, spectacolul de gală desfăşurat miercuri 23 noiembrie 2010, la Casa de Cultură din municipiul Făgăraş, sub egida Monitorului de Făgăraş şi Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”, s-a dorit a avea o semnificaţie în primul rând simbolică.

Şi totuşi, cine s-ar fi aşteptat ca o mulţime de aproape 700 de persoane, foarte mulţi veniţi din satele Ţării Făgăraşului, să facă neîncăpătoare sala Casei de Cultură din municipiu, a cărei capacitate este de 500 de locuri.

Ceea ce s-a petrecut miercuri începînd cu ora 16,3o la Făgăraş este greu de descris în cuvinte. Intensitatea emoţiei colective, starea de spirit copleşitoare, bucuria amestecată cu lacrimi, senzaţia iminentă a prezenţei sufletelor celor morţi în Rezistenţa armată anticomunistă printre cei prezenţi, iată vorbe care, în faţa evenimentului, sunt neputincioase.

În publicul ce nu mai încăpea în sală, s-au aflat şi urmaşii, familiile luptătorilor anticomunişti ai Grupului Carpatin Fagărăşan (grupul Gavrilă), din toate localităţile Ţării Făgăraşului. Ultimul supravieţuitor al grupului, Ion Ilioi, bolnav şi nevăzător, a fost adus de familie în seara premierei. În ziua următoare împlinea 81 de ani. Sala i-a adresat aplauze îndelungi, toţi cei prezenţi ridicându-se în picioare, în timp ce eroul Ilioi plângea.

Foştii luptători se reîntâlnesc. Părintele Ioan Glăjar îl salută pe Ion Ilioi

Moderatorul festivităţii, Lucia Baki, a reamintit numele tuturor luptătorilor şi poreclele lor, după fiecare nume urmînd aplauzele sălii. Un lung moment de reculegere pentru cei căzuţi, apăsător precum tăcerea sacrificiului lor, a fost aplaudat ulterior îndelung.

Lucia Baki şi Constantin Popescu

Emoţiile şi lacrimile prezente pe feţele tuturor celor din sală, nu l-au ocolit nici pe regizorul Constantin Popescu jr.. Organizatorii au oferit acestuia un premiu de excelenţă pentru ,,iniţiativa şi curajul de a prezenta lupta anticomunistă din Ţara Făgăraşului“. Premiul a fost acordat pe scenă, regizorul fiind foarte emoţionat şi surprins de gestul redacţiei “Monitorul de Făgăraş”.

A urmat proiectia, varianta lungă a filmului, cu durata de 3 ore. Publicul a urmărit filmul cu mult interes, într-o linişte mormântală.

Au fost cîţiva localnici, cei care au trăit evenimentele atunci, care au plecat după o oră de proiecţie, neputînd suporta retrăirea durerii şi suferinţei ce brăzdează întreaga peliculă. Este şi cazul profesorul Marius Moga, cel care a copilărit peste drum de casa lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos, unde a trăit teroarea Securităţii. Soţia sa, fiica lui Ioniţă Greavu, unul din sprijinitorii grupului, martirizat de Securitate, nu a putut participa din cauza emoţiilor.

La manifestare au participat: întreaga echipă de actori, producătorii, distribuitorii filmului, reprezentanţii HBO.

Au fost prezenţi în sală: urmaşii lui Ion Gavrilă Ogoranu, nepoţii, una din surorile sale, Coriolan Baciu, legatarul testamentar al eroului şi preşedintele Fundaţiei “Ion Gavrilă ogoranu”. De a semenea, foştii detinuţi politici: dr. Telea de la Sibiu (86 de ani), prof. univ. dr. docent Ioan Grecu din Cluj (91 de ani), iar de la Braşov: Octavian Bjoza, preşedintele AFDPR, d-nii Urdea, Neculae Purcarea şi mulţi alţii; deasemenea, de la Blaj, de la Sibiu, nepoţii lui Ioan Halmaghi. Familiile tuturor celor implicaţi direct sau indirect în Rezistenţa anticomunistă Făgăraşană.

Au mai fost prezenţi: prefectul Ioan Gonţea, senatorul Marian Rasaliu, consilierii judeţeni din partea PSD, UDMR, presedinţii filialelor PDL şi PSD din Braşov şi Făgăraş, directori ai unor instituţii din Făgăraş şi Braşov.

Nu au răspuns invitaţiilor: primarul Făgăraşului, viceprimarul şi consilierii locali din Făgăraş din partea tuturor partidelor.

Organizatorii au prezentat şi o expoziţie de fotografie cuprinzînd documente şi imagini legate de viaţa militanţilor în rezistenţa anticomunistă Ţara Făgăraşului: grupul Gavrilă înainte de arestare şi după arestare, portretele celor executaţi, reţeaua de sprijin din satele făgărăşene şi documente din arhivele Securităţii.

Realizatorii filmului şi actorii s-au declarat impresionaţi de expozitie, de întraga organizare şi de prezenţa în sală.

,,O astfel de organizare şi primire n-am avut niciunde. Este impresionant modul în care s-a petrecut totul aici, la Făgăraş, în această seară. O sală plină ca aici n-am avut nici la Bucureşti sau la Cluj, unde am avut spectacole de gală“, a declarat regizorul Constantin Popescu jr., aprobat de tatăl său şi de actorii şi producătorii prezenţi.

Aceştia au stat mult timp cu Ion Ilioiu, ultimul supravieţuitor al Grupului Carpatin de Rezistenţă din Munţii Făgăraşului, pe care l-au condus până acasă după eveniment. Deosebit de impresionant a fost momentul în care tinerii actori i-au sarutat mâinile bătrânului luptător martirizat de Securitate, s-au fotografiat şi s-au filmat alături de el.

Pentru întreaga organizare şi reuşita evenimentului se datorează mulţumiri d-nei Lucia Baki, redactor şef al ziarului Monitorul de Făgăraş şi membru în conducerea Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu” şi echipei sale. De asemenea, se cuvin muţumiri d-lui Cătălin Beltechi, membru al Fundaţiei “Ogoranu”, pentru minunatele aranjamente florale care au înfrumuseţat interiorul Casei de Cultură din Făgăraş cu ocazia acestui eveniment.

Sâmbătă şi duminică 27 şi 28 noiembrie, vor avea loc la Făgăraş proiecţii pentru publicul larg.

Florin Dobrescu

OGORANU PE MARILE ECRANE ! "PORTRETUL LUPTATORULUI LA TINERETE". DIN 19 NOIEMBRIE IN CINEMATOGRAFE !

2010-11-17T03:02:00.000-08:00

Va prezentam site-ul oficial al filmului artistic "Portretul luptatorului la tinerete", realizare cinematografica in regia lui Constantin Popescu Jr., inspirata din viata grupului de partizani anticomunisti condus de Ion Gavrila Ogoranu, pe versantul nordic al masivului fagaras, intre 1948 si 1957.

Din 19 noiembrie in cinematografe!

http://www.portretulluptatorului.ro/

Trailerul oficial:

http://www.youtube.com/watch?v=c2mSiJ8nh6A&feature=player_embedded

BOMBA IN JUSTITIE ! TURNUL MILLENIUM DE LANGA CATEDRALA SF. IOSIF VA FI DEMOLAT.

2010-11-06T04:23:00.000-07:00

Bomba in Justitie! Turnul Millenium se va demola! CA Suceava a anulat autorizatia de construire data abuziv de primarul Chiliman si a desfiintat decizia scandaloasa a CA Ploiesti.

Joi, 04 Noiembrie 2010 15:26 | Scris de A.A.S - R.S |

Justitia si-a salvat onoarea in cazul Turnului Millenium, construit la opt metri de Catedrala Romano Catolica Sf. Iosif, din Bucuresti (monument istoric) gratie unei autorizatii de construire emisa abuziv de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. Curtea de Apel Suceava a pronuntat, miercuri, 3.11.2010, un verdict exemplar in dosarul in care Arhiepiscopia Romano Catolica si Primaria Capitalei au cerut revizuirea deciziei irevocabile nr. 1025/25.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia contencios administrativ (dosar nr. 7222/120/2007), prin care trei judecatori au acreditat ideea, in pofida tuturor realitatilor, ca turnul Millenium a fost construit legal. Este una dintre putinele situatii din Justitia romana in care, intr-un dosar cu o miza de sute de miloane de euro, o decizie irevocabila este desfiintata pe calea revizuirii.

Judecatorii suceveni - un exemplu de urmat!

Verdictul dat de Curtea de Apel Suceava este urmatorul: „Admite cererea de revizuire. Schimba in totalitate decizia nr. 1025/25.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti- Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 7222/120/2007 si in rejudecare, respinge recursurile formulate de paratii Primarul Sectorului 1 Bucuresti si S.C. Millenium Building Development S.R.L. Bucuresti impotriva sentintei nr. 122/27.02.2009 a Tribunalului Dambovita ca nefondată. Irevocabila.” (vezi facsimil)

Pentru cei care nu cunosc sirul hotararilor judecatoresti din acest caz, precizam ca in februarie 2009 Tribunalul Dambovita a decis anularea autorizatiei de construire emisa de Primaria Sectorului 1 pentru afaceristii de la firma Millenium Building Development SRL. Insa in iunie 2009, in recurs, Curtea de Apel Ploiesti “a intors-o ca la Ploiesti”, a admis recursul firmei Millenium si a respins actiunea Arhiepiscopiei, care solicitase anularea autorizatiei de construire. Decizia CA Ploiesti a fost irevocabila insa, asa cum am aratat, in revizuire unde cauza a fost stramutata intr-o zona din afara celei de influenta al articanilor turnului Millenium, aceasta a fost desfiintata. Amintim ca decizia irevocabila a Curtii de Apel Ploiesti desfiintata miercuri, in revizuire, de judecatorii suceveni a fost data de trei judecatori asupra carora au planat grave acuzatii de coruptie. Surse neavizate au acreditat chiar ideea transmiterii unei sume de 100.000 euro in acest scandat. Reprezentantii Arhiepiscopiei Romano Catolice au oferit presei, in 2009, numele celor trei judecatori de la CA Ploiesti: Alexandrina Urleteanu, Valentin Nita si Maria Pohoata, despre care au conchis ca "vor ramane pentru multa vreme in cartea neagra a istoriei Bucurestiului". Ei i-au acuzat pe magistrati ca au inchis ochii la "sirul lung de ilegalitati si infractiuni comise timp de zece ani de catre reprezentanti de varf ai autoritatilor statului" pentru a ingenunchia adevarul unor "grupuri de interese", care au folosit "case mari de avocatura, cu relatii pana la varful Ministerului Justitiei si a altor foruri". Vorbitorii au prezentat presei un voluminos dosar de documente, care continea si o expertiza realizata in 2007, de experti din Italia. Potrivit concluziilor acestei expertize, turnul Millenium, ridicat la doar opt metri distanta de Catedrala Sf. Iosif, transmite continuu vibratii de joasa frecventa. Iar in cazul unui seism de orice magnitudine, oscilatiile care se vor transmite vor afectata grav edificiul, care este un monument istoric cu structura din zidarie si se va pune in pericol viata preotilor si credinciosilor.

Primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman este bun de plata

Pentru artizanii afacerii Turnul Millenium, care au fost ajutati de fostii primari ai Capitalei, Traian Basescu si Adriean Videanu, sa primeasca abuziv doua parcele de teren din domeniul public, fara de care cladirea nu se putea construi, greul de abia incepe. Pentru ca Arhiepiscopia nu se va opri aici si va cere, si pe buna dreptate, demolarea turnului. Si chiar va avea sustinerea Primariei Capitalei. Sute de milioane de euro au fost investiti la disperare in aceasta afacere. Iar acum proprietarii constructiei vor trebui sa-si recupereze cumva banii investiti. De la cine? Cel mai probabil de la primarul Andrei Chiliman (foto) si de la Primaria Sectorului 1, care au emis frauduloasa autorizatie de construire! Se preconizeaza un adevarat circ. Poate aude si DNA!

Patronii Turnului Millenium (Catedral Plaza) califica sentinta CA Suceava “obscura, dubioasa si tardiva”

La scurt timp dupa aflarea verdictului Curtii de Apel Suceava, patronii Turnului Millenium (Catedral Plaza) au dat publicitatii unl comunicat de presa. „Decizia Curtii de Apel Suceava – obscura, dubioasa si tardiva, avand in vedere ca proiectul Cathedral Plaza este finalizat si intrat in circuitul civil, Millennium Building Development califica decizia Curtii de Apel Suceava privind revizuirea cauzei in dosarul Cathedral Plaza drept tardiva și fara efecte directe asupra proiectului imobiliar, cladirea fiind deja finalizata la aceasta data. Faptul ca am terminat cladirea si avem primii chiriasi deja, nu inseamna ca nu vom ataca hotararea abuziva a Instantei de la Suceava pe toate caile legale oferite de legislatia romaneasca, inclusiv cea penala“ declara Millennium Building Development, firma care dezvolta proiectul Cathedral Plaza. Avem incredere in continuare in intelepciunea și echidistanta instantelor de judecata din Romania, in ciuda presiunilor mediatice și piedicilor ridicate in permanenta de Arhiepiscopia Romano-Catolica. Trebuie sa inteleaga faptul ca traim intr-un stat de drept in care nimeni nu se poate situa deasupra legii și cu atat mai putin instiga la incalcarea legii, și sa puna astfel capat hartuielilor legale la care a supus compania noastra timp de ani de zile“ - a declarat Daiana Voicu, purtatorul de cuvant al SC Millenium Building SRL dezvoltatorului.

„Crimele dictaturilor din Europa de Est“ „Crimele dictaturilor din Europa de Est“

2010-11-05T14:15:00.000-07:00

Corina BERNIC

Între 27 şi 29 octombrie, Literaturhaus Berlin, Robert Bosch Stiftung şi Memorialul Berlin-Hohenschönhausen (fosta închisoare de maximă siguranţă a STASI) au organizat la Berlin o conferinţă internaţională intitulată „Crimele dictaturilor din Europa de Est“. Invitaţi au fost istorici, cercetători, membri de ONG-uri, reprezentanţi ai unor asociaţii de foşti deţinuţi sau persecutaţi politici, directori şi reprezentanţi ai unor importante muzee şi memoriale din Belarus, Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Letonia, Polonia, România, Ungaria.

La 20 de ani de la căderea dictaturilor comuniste din Europa de Est, problema confruntării cu trecutul recent rămîne încă o chestiune nu doar nerezolvată, ci şi neacceptată ca necesitate morală, în cele mai multe cazuri. În statele fost comuniste nu există încă o bază legislativă serioasă, care să înlesnească demersurile de a-i repune în drepturi pe cei care au fost politic prigoniţi şi de a-i chema la răspundere pe foştii criminali. Nerezolvarea juridică şi tăcerea privind istoria recentă a acestei regiuni au dus pînă la urmă la refacerea unor vechi structuri de putere care nu au avut alt efect decît deformarea şi schimonosirea unor societăţi aflate în pragul unor aşa-numite „proaspete democraţii“.

Indiferenţa faţă de victimele dictaturilor comuniste, încercarea de minimalizare sau de negare a istoriei recente sînt constante comune ale acestui spaţiu geografic. Cu toate diferenţele politice, sociale şi de istorie recentă, aceste constante se manifestă asemănător în mai toate ţările care au avut de suportat zeci de ani de dictatură – de la blocarea directă, fără ascunzişuri, sau neacceptarea analizelor privind trecutul comunist, cum este cazul din Belarus, pînă la mimarea anticomunismului, frînarea şi descurajarea cercetărilor pe linii instituţionale sau politizarea unor instituţii şi utilizarea lor în diverse interese partizane.

Conferinţa lansată miercuri, 27 octombrie, de către Ernest Wichner (Literaturhaus Berlin), Hubertus Knabe, Helmuth Frauendorfer (Memorialul Berlin-Hohenschönhausen), prof. dr. Joachim Rogall (Robert Bosch Stiftung) a fost inaugurată de Herta Müller, al cărei discurs, Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii – publicat în exclusivitate, în acest număr al revistei Observator cultural –, a iniţiat deja, din prima zi, deschiderea către o discuţie deschisă şi lipsită de orice urmă de echivoc. Pe parcursul a trei zile de conferinţă, s-au analizat teme-cheie privind rolul arhivelor şi al istoriei orale în confruntarea cu un trecut ai cărui actori şi victime trăiesc printre noi, rolul justiţiei în repunerea în drepturi a victimelor, al mass-mediei, al asociaţiilor foştilor deţinuţi politici şi statutul lor în fiecare ţară. Despre problema stringentă a confruntării corecte, din punct de vedere legislativ, la nivel european, cu trecutul şi crimele comunismului au amintit: prof. dr. Penka Angelova, fondatoarea Societăţii „Elias Canetti“ din Ruse, Marius Oprea, fostul preşedinte al IICCMER, dr. Kazimierz Wóycicki (fost director al Institutului pentru Memorie Naţională, Varşovia) şi Hugo Diederich (vicepreşedintele Uniunii Federale a Victimelor Stalinismului, Berlin).

Helmuth Frauendorfer amintea, la un moment dat, cum dr. Hubertus Knabe, directorul Memorialului Berlin-Hohenschönhausen, este admonestat pe stradă, atunci cînd instituţia primeşte oaspeţi importanţi din zona politică şi diplomatică europeană. Pîlcuri de foşti nostalgici sau foşti lucrători la ceea ce pe vremuri fusese închisoarea STASI pîndesc momentul potrivit să facă ce ştiu mai bine, pe scurt, să defăimeze: „nu-l ascultaţi, este un mincinos!“. Soluţiile împotriva unor astfel de comportamente, preluate parcă din „planuri de măsuri“ comune tuturor fostelor servicii de securitate comuniste, sînt dialogul, căutarea şi găsirea de dovezi, precum şi confruntarea directă cu acuzatorii, chemarea lor în justiţie.

http://www.observatorcultural.ro/Crimele-dictaturilor-din-Europa-de-Est*articleID_24516-articles_details.html

Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii

2010-11-05T14:13:00.000-07:00

Discurs de deschidere rostit la Simpozionul „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ – Berlin, 27 octombrie 2010

Herta MÜLLER

Noul şef al Serviciului Secret ucrainean, Valeri Horoskovski, este în acelaşi timp şi patronul celui mai influent imperiu media din ţară, este membru al Colegiului Suprem al Magistraturii şi membru în Consiliul Băncii Naţionale. Probabil că îşi spune sieşi: „Eu sînt sistemul“. În schimb, el afirmă: „Grija Serviciiilor Secrete trebuie, înainte de toate, să fie apărarea secretelor lor“. Poate de aceea, probabil că va rămîne neclarificată şi dispariţia jurnalistului Vasil Klimentiev. Afirmaţia făcută de Horoskovski este încă valabilă şi astăzi – priveşte toate Serviciile Secrete din proaspetele democraţii est-europene. În România, în decembrie 2006 – deci la 17 ani de la căderea lui Ceauşescu –, preşedintele Băsescu a ajuns la concluzia uimitoare: „regimul comunist din România a fost nelegitim şi criminal“. Cine a interpretat această afirmaţie drept un semnal pentru demararea, fie şi tîrzie, a cercetării crimelor comunismului a fost şi mai surprins, deoarece, în acelaşi discurs, Băsescu a mai declarat: „Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul ţării noastre“. Măcar această afirmaţie a fost sinceră. Toate procesele începute pînă în acel moment au ajuns într-o fundătură. De aceea, nici unul dintre criminalii regimului comunist nu se află la închisoare, ba mai mult, mulţi dintre ei ocupă posturi-cheie în zona politică şi economică. Al doilea om în rang în Securitatea din Timişoara, Radu Tinu, după căderea lui Ceauşescu, a stat în arest doar doi ani, învinuit de participarea la reprimarea revoltei şi de transportul cadavrelor demonstranţilor în camioanele frigorifice ale abatorului. După doi ani a fost lăsat în libertate din lipsă de probe. Astăzi acordă interviuri şi se mîndreşte că a „plantat“ microfoane în sute de apartamente – printre care şi al meu. În biroul lui, încă mai atîrnă un portret al lui Ceauşescu. Între timp, el a devenit director de filială într-o firmă de asigurări românească ce aparţine acum marelui concern austriac Wiener Städtische. Cea mai mare surpriză este însă că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte deloc de astfel de „cariere“. Dar mai rău este că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte nici de alte cariere. De exemplu, de cea a lui Marius Oprea, care va lua şi el cuvîntul la această conferinţă. El a publicat cărţi esenţiale despre istoria Securităţii, despre acţiunile acestei instituţii – alături de Partidul Comunist, dar şi după desfiinţarea acestuia, pînă în prezent. Marius Oprea a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România. A trebuit să audă iar şi iar vorba „unde nu e cadavru, nu e nici crimă“. Ca răspuns, el a început să caute morţii împrăştiaţi prin toată ţara. Cu o echipă mică şi cu cele mai simple materiale, lopeţi şi mănuşi de plastic, el a dezgropat mulţi morţi, victime ale Serviciului Secret român ai cărui criminali nu au fost niciodată puşi să răspundă pentru faptele lor. A trăit în pericol – a fost împiedicat să muncească, defăimat şi ameninţat. El ştie că în România mai există mii de morminte ascunse. Cu toate acestea, aflat în plină muncă – iar aceasta nu mai este nici o surpriză –, a fost demis de regimul Băsescu. Şi totuşi, el încearcă să îşi ducă munca mai departe, a înfiinţat şi un centru pentru investigarea crimelor comunismului care, desigur, nu este nicicum sprijinit de Statul român. Crima nu se prescrie. De aceea, pînă şi astăzi mai sînt învinuiţi, pe bună dreptate, ofiţeri SS. Criminalii dictaturilor comuniste şi-au aranjat o nouă viaţă şi nu le este teamă de nimic. Trăiesc într-o cultură a lipsei de vină. Această situaţie nu poate să rămînă aşa. Odată am furat o tăbliţă de avertizare de pe un şantier din Timişoara. Pe ea era desenat un bărbat cu o lopată. Am scris pe tăbliţă: „Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii“. Un citat din Alexander Kluge. Nu am bănuit pe atunci că această propoziţie trebuie considerată într-un sens atît de propriu. Nu mă gîndisem la săpatul în pămînt, ci la problemele privind dreptatea, la căutarea adevărului. Astăzi, aş putea scrie pe acea tăbliţă: „Săpatul rămîne întotdeauna la limita legalităţii“. Traducere de Corina BERNIC În fotografie: Herta Muller şi Marius Oprea – fotografie realizată după discursul de deschidere al simpozionului „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ (Berlin, 27 octombrie 2010)

http://www.observatorcultural.ro/Sapatul-este-intotdeauna-la-limita-legalitatii*articleID_24515-articles_details.html?ref=nf

SUSPENDAREA TEMPORARA A PROIECTULUI DE LA BAHNA-NEAMT

2010-09-02T04:37:00.000-07:00

Dragi prieteni,

Sunt pus in neplacuta situatie de a va anunta necesitatea suspendarii temporare a proiectului nostru referitor la restaurarea, conservarea si valorificarea muzeal-memoriala a casei Constantin Paduraru din Izvoarele (com. Bahna, jud. Neamt).

Necesitatea suspendarii pentru moment a proiectului este determinata de o situatie in interiorul familiei mostenitorilor imobilului.

Concret, trebuie spus ca familia Constantin si Catinca Paduraru a avut multi copii si respectiv nepoti, in prezent situatia proprietatii imobilului trebuind reglementata de un numar mare de mostenitori.

Desi la inceput nu au existat obiectii cu privire la acordarea statutului de monument istoric si muzeu-memorial, am fost anuntati ca in acest moment au aparut obiectii, la nivelul uneia dintre partile suscesorale, existind interesul unuia din mostenitori de a construi o cladire noua pe locul vechii case Paduraru.

In situatia acestor neintelegeri, Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii" este pusa in situatia de a suspenda, pentru moment, proiectul de valorificare muzeal-memoriala a casei eroului Constantin Paduraru, si implicit de a anula tabara de munca voluntara ce trebuia sa se desfasoare in zilele de 3, 4 si 5 septembrie la Izvoarele.

Doresc, pe aceasta cale, sa adresez scuze tuturor voluntarilor care se mobilizasera pentru a participa la tabara de restaurare si conservare a acestei case de o mare valoare istorica si etnografica, si care si-au afectat programul personal in acest scop.

Vom reveni cu amanunte referitoare la demersurile noastre de a initia negocieri cu mostenitorul in cauza, in scopul determinarii acestuia sa renunte la demolarea casei. De asemenea, vom continua sa lucram in vederea realizarii, pentru moment, macar a unui muzeu vritual, pe internet.

Speram ca spiritul superior al dragostei pentru trecutul eroic va precumpani inaintea unor interese materiale personale, de altfel, la randul lor, cat se poate de legitime.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Florin Dobrescu
Presedintele Asociatiei pentru Memorie Identitara Carpatii
tel. 0722749249 // e-mail: asoc.carpatii@gmail.com

RESTAURARE, CONSERVARE SI VALORIFICARE MUZEAL-MEMORIALA A UNEI CASE DIN COMUNA BAHNA-NEAMT

2010-08-10T13:56:00.001-07:00

Dragi prieteni,

Suntem bucurosi sa va facem cunoscut un nou proiect al Asociatiei pentru Memorie Identitara “Carpatii”, in cadrul caruia dorim sa ne asociem cu Fundatia “Ion Gavrila Ogoranu”.

Este vorba de restaurarea, conservarea si valorificarea memoriala si muzeala a unei case taranesti, identificate de noi in satul Izvoarele (fost Ruptura), din comuna Bahna, judetul Neamt.

Dupa cercetarile efectuate, casa dateaza din jurul anului 1860, fiind construita in tehnica traditionala a paiantei (“valatuci” – conform dialectului local), posedind o prispa sub forma de ceardac, foarte bine conservata, precum si obisnuitul “chillier” (odaita joasa si intunecoasa, situata in spatele casei, sub aplecatoarea acoperisului). Casa nu a suportat nici un fel de interventii modernizatoare, pastrind intacta o arhitectura taraneasca care rareori mai poate fi intalnita atat in satul Izvoarele, cat si in intreaga regiune, datorita parasirii acestui stil, de-a lungul timpului, si adoptarii altor modele arhitecturale. De asemenea, casa pastreaza inca in interior o serie de obiecte de mobilier, uz casnic sau vestimentatie taraneasca, dar si obiecte care amintesc de mobilierul targovetilor de alta data.

Din aceasta perspectiva, apreciem ca imobilul prezinta o valoare etnografica foarte mare.

O importanta deosebita a acestui imobil este cea istorica si memoriala.

Casa a apartinut lui Constantin Paduraru, fost subprefect al judetului Roman si fost detinut politic anticomunist, anterior apartinind socrilor acestuia.

Constantin Paduraru a fost participant activ la miscarile studentesti anticomuniste din perioada anilor 1921-1925, de unde i se tragea in sat si porecla “Studentul”.

El a facut parte din organizatia politica nationalista Liga Apararii National-Crestine, pana in anul 1927, cand s-a alaturat Legiunii Arhanghelul Mihail, intemeiate de Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Mota si alti cativa tineri.

In cadrul acestei organizatii a devenit seful judetului Roman, capataind gradul de comandant-ajutor legionar. De altfel, casa lui din comuna Ruptura (azi satul Izvoarele), a fost adeseori locul de popas al lui Corneliu Zelea Codreanu, in timpul peregrinarilor acestuia prin Moldova. Tot in aceasta casa, seful Legiunii i-a botezat lui Paduraru primul copil, pe fetita Cornelia, pastrindu-se pana acum lumanarea de botez.

Constantin Paduraru este mentionat de doua ori in memoriile lui Corneliu Codreanu, intitulate “Pentru legionari”: prima data la capitolul referitor la eforturile de sustinere a revistei “Pamantul stramosesc”, iar a doua oara in capitolul referitor la alegerile partiale din judetul Neamt (1931).

In 1938, in cadrul masurilor represive initiate de regimul totalitar instaurat de regele Carol II, a fost arestat si detinut in lagarul de la Miercurea Ciuc, alaturi de fruntasi ai Miscarii Legionare, dar si de somitati ale culturii romanesti interbelice, precum Mircea Eliade si Radu Gyr. Se mai pastreaza o cruciulita de os, scuptata de Constantin Paduraru in aceasta perioada de detentie.

In perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941 a indeplinit functia de prefect al judetului Roman, dupa care a suportat rigorile persecutiei antilegionare promovate de regimul Antonescu.

Nici toamna anului 1944 nu aduce vremuri mai bune pentru Constantin Paduraru si familia sa, el trebuind, asemenea multor luptatori anticomunisti, sa se retraga din fata urgiei sovietice si a colaborationistilor comunisti locali, in zona de munte a judetului Bacau, impreuna cu sotia si copiii, suportind mizeria surghiunului. Destinderea survenita in urma armistitiului temporar survenit intre Nicolae Petrascu – in numele conducerii legionare - si Teohari Georgescu – in numele comunistilor, ii da lui Paduraru ragazul de a se intoarce, cu familia, acasa.

Insa implicarea in organizarea rezistentei anticomuniste ii va aduce, in mai 1948, arestarea, in cadrul represiunii ample initiate de comunisti in randul legionarilor.

Este condamnat si va cunoaste intregul supliciu al lagarelor si inchisorilor politice comuniste, asemenea a sute de mii de detinuti politici. Pe acest drum al calvarului va fi urmat de fiul sau mai mare, Evanghel Paduraru.

Constantin Paduraru va muri la scurt timp dupa eliberarea sa din inchisoare, ca urmare a regimului exterminator de detentie, el ramanand in memoria colectiva a rupturenilor ca un model de demnitate si verticalitate morala, prin raspunsul pe care l-a dat tortionarilor sai, atunci cand a refuzat colaborarea cu acestia: “Eu am depus un juramant, si nu mi-l calc!”

Asadar, demersul nostru cultural vizeaza o dubla destinatie muzeala a acestui obiectiv: cea etnografica si cea memoriala si istorica, de pastrare si perpetuare a memoriei unei personalitati a regiunii acesteia.

Asociatia “Carpatii”, impreuna cu Fundatia “Ion Gavrila Ogoranu”, si-au propus urmatoarele obiective, in cadrul acestui proiect:

Realizarea formalitatilor legale in vederea donarii imobilului din partea urmasilor lui Constantin Paduraru catre Fundatia “Ion Gavrila Ogoranu”, cu scopul explicit al restaurarii, conservarii si valorificarii memoriale si muzeale a acesteia.
Efectuarea demersurilor procedurale pentru clasarea imobilului in lista monumentelor istorice.
Organizarea unei tabere de voluntariat la sfarsitul lunii august a.c., in cadrul careia sa se efectueze, sub coordonarea unui specialist, lucrari de reparatie, renovare si intretinere a imobilului.
Conservarea si reconditionarea obiectelor de mobilier si port popular din interior, amenajarea interiorului in stilul specific epocii, in vederea valorificarii muzeale a specificului traditional al vechilor gospodarii taranesti din regiune.
Introducerea muzeului in circuitul muzeal si turistic al regiunii.
Crearea unui muzeu virtual pe internet, in vederea accesului unui public cat mai larg la informatii referitoare la obiectivul muzeal si la personalitatea lui Constantin Paduraru.

Cu prietenie,

Florin Dobrescu
Presedintele Asociatiei pentru Memorie
Identitara “Carpatii”

PROIECT: MONUMENTELE REZISTENTEI

2010-08-04T06:53:00.001-07:00

Dragi prieteni,

Bunul nostru prieten, fostul detinut politic anticomunist Petre Velescu din Bacau, a lansat o initiativa prin care doreste sa adune intre copertile unui album de calitate grafica deosebita a tuturor monumentelor ridicate de fostii luptatori in rezistenta nationala anticomunista si de fostii detinuti politici.

De la Majadahonda si pana la Aiud, Canal ori Sambata de Sus, mergind pana in Basarabia si Bucovina de Nord, fiecare monument legat de lupta nationala impotriva comunismului va fi reprezentat in album, cu imagini fotografice, precum si cate un scurt istoric.

Asociatia Carpatii si Editura Sanziana a raspuns cu entuziasm initiativei domnului Petre Velescu, si intentioneaza sa coopteze in demersul lor si prestigioasa Fundatie "Ion Gavrila Ogoranu". Intentionam sa incepem acest album cu imagini recente din padurea Dobrina de langa Husi, acolo unde, cel putin in acceptia noastra, a avut loc constituirea primului grup de rezistenta armata anticomunista, in 1919.

In acest sens, adresam un apel catre toti prietenii nostri, fosti detinuti politici sau pur si simplu vietuitori in diferite regiuni ale tarii, sa trimita Asociatiei "Carpatii", pana la data de 30 august a.c., fotografii ale monumentelor din zona respectiva, precum si cateva date istorice: anul realizarii, initiatorii, arhitect, constructor, semnificatie artistica, semnificatie istorica-memoriala, ori date despre lcul de detentie sau tortura in apropierea caruia s-a construit. Orice imagine, document, sau informatie este importanta.

Imaginile si textele pot fi trimise:

- prin e-mail, la adresa: asoc.carpatii@gmail.com.
- prin posta, la adresa: Florin Dobrescu, CP 39, OP 75 - ghiseul nr. 1, Bucuresti.

Relatii suplimentare, la telefon: 0722749249.

Dumnezeu sa ne ajute!

Florin Dobrescu
Presedintele Asociatiei pentru Memorie Identitara "Carpatii"

PROIECT: GUTENBERG 3- DESTINUL TRAGIC AL CASEI CANTACUZINO-GRANICERUL

2010-08-04T06:10:00.000-07:00

Dragi prieteni, Va supunem atentiei o noua initiativa a Asociatiei Carpatii, anuntata de altfel in cadrul proiectului mai amplu "Prietenii casei Cantacuzino - Ne vedem in Gutenberg 3". Concret, este vorba de un efort de recuperare a memoriei locului fostei resedinte a printului Zizi Cantacuzino-Granicerul, recent demolata in mod abuziv - consideram noi - si respectiv de pastrare a acestui tezaur memorial in constiinta bucurestenilor, dar nu numai a lor. Mai exact, dorim sa publicam o carte avind cca 80-100 pag, care va cuprinde istoricul casei Cantacuzino si al imprejurimilor imediate, precum si o micromonografie a personalitatii printului Zizi Cantacuzino. In fine, ultima parte a materialului va reprezenta un scurt istoric al distrugerii acestui imobil de o mare valoare memoriala si istorica si respectiv o ilustrare a eforturilor depuse de cateva ONG-uri si personalitati ale culturii in vederea salvarii cladirii. Unul din mobilurile actiunii noastre este acela de a nu face pe placul celor care - dincolo de anumite interese economice - au dorit cu tot dinadinsul stergerea acestui loc memorial de pe fata pamantului si din constiinta bucurestenilor. In felul acesta, memoria generalului Cantacuzino, credem noi, va fi perpetuata mai mult chiar decat daca imobilul nu ar fi fost demolat. Sau, cum spune vorba din batrani: "nu mor caii cand vor cainii!". In acest moment lucram la redactarea cartii si la strangerea unui cat mai mare numar de documente si fotografii care sa ilustreze atat viata printului cat si trecutul resedintei princiare. O mare parte a volumelor se vor distribui gratuit, in special studentilor si elevilor, adica tinerilor, ce,lor vaduviti de trecutul istoric. O alta parte a cartilor se vor vinde in librarii. Fondurile obtinute in urma vanzarii cartii, impreuna cu alte donatii, vor fi intrebuintate la realizarea unui bust de bronz al printului Zizi Cantacuzino, pe care dorim sa obtinem aprobarea sa il amplasam in chiar scuarul aflat la intersectia strazilor Gutenberg cu Silfidelor (actuala piata Ion Cantacuzino). Pe aceasta cale facem un apel la prietenii casei Cantacuzino-Granicerul, la toti cei ce doresc valorificarea memoriei acestei personalitati si a resedintei sale, prin editarea si raspandirea acestei brosuri, sa contribuie la sustinerea financiara a acestui proiect, prin donatii si sponsorizari. Toti cei care vor contribui vor primi la sfarsitul actiunii o dare de seama prin care li se va face cunoscut cum au fost cheltuite, in intregime, fondurile stranse in acest proiect, conform unui principiu al transparentei totale, caruia ii suntem credinciosi. Costul unui prim tiraj este estimat la cca 2000 lei. Cei care vor sa contribuie, sunt rugati sa ne contacteze la tel. 0722749249, sau la e-mail: asoc.carpatii@gmail.com. Donatiile vor fi preluate fie direct, in Bucuresti, fie prin mandat postal la adresa: Florin Dobrescu, CP 39, OP 75 - ghiseul nr. 1, Bucuresti, fie direct in contul: RO74RNCB0074029154270001, BCR sucursala Lipscani-Bucuresti, titular: Dobrescu Florin.

Va multumim!
Ne vedem in Gutenberg 3 !

Florin Dobrescu
presedintele Asociatiei pentru
Memorie Identitara "Carpatii"

PRIETENII CASEI CANTACUZINO-GRANICERUL. "Ne vedem in Gutenberg 3!"

2010-07-19T13:12:00.000-07:00

Sub chemarea generica "Ne vedem in Gutenberg 3!", Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii" initiaza un proiect cultural de recuperare a memoriei legate de fosta resedinta a printului Zizi Cantacuzino-Granicerul, supusa chiar in aceste momente unui intens si rapid proces de distrugere, pe care noi il consideram ilegal. In fiecare minut se prabuseste, sub loviturile tarnacoapelor, cate o bucata de zid din ceea, ce pana deunazi, a reprezentat unul din obiectivele inedite, sub aspect istoric si memorial, din capitala Romaniei.

"Prietenii Casei Cantacuzino-Granicerul" se doreste un proiect cultural deschis tuturor celor ce iubesc Bucurestiul, cu trecutul sau istoric si memoria sa identitara, reflectata in din ce in ce mai putine vestigii reprezentative. Un proiect menit sa recupereze istoria acestui loc bucurestean, atat de barbar si - consideram noi - abuziv sters de pe fata pamantului. O initiativa deschisa celor ce doresc perpetuarea memoriei noastre, dincolo de rigiditatea cliseelor si tabu-urilor cu caracter ideologic, reminiscente bolnave ale unor ideologii totalitare.
Initiativa de fata a fost generata de concluziile la care am ajuns, dupa mai bine de 6 luni de lupta pentru salvarea acestui imobil valoros al Capitalei. Concluzii care, sintetic, ar putea fi enuntate astfel:
1. Intreaga procedura de clasare a casei Cantacuzino-Granicerul - de la Directia pentru Cultura si Patrimoniu Cultural National Bucuresti si pana la Ministerul Culturii - a fost grevata de practici neprocedurale, decizii ciudate, chiar contradictorii, sau tergiversari din motive literalmente stupide.
2. Institutiile abilitate prin Lege sa intervina in cazul unor abuzuri - ne referim in primul rand la Inspectoratul de Stat in Constructii dar si Politia - au actionat uneori inconsecvent, iar alteori ineficient, ceea ce a favorizat graba demolatorilor de a castiga timp in distrugerea a cat mai mult din trupul cladirii.
3. Insa ceea ce pare a fi mai grav in opinia noastra, este imixtiunea unor factori de natura politica atat in procedura de clasare a imobilului, cat si in modul de a rectiona al autoritatilor statului. Fapt deosebit de grav, ce se poate constitui intr-un precedent periculos, ce ar putea genera un adevarat "razboi civil" al demolarilor pe criterii politico-ideologice.
Avem deci suficiente elemente pentru a fi convinsi ca, dincolo de ratiunile strict economice ale unor dezvoltatori, a fost prezenta in tot acest interval de timp, intentia anumitor cercuri, ca resedinta printului Zizi Cantacuzino sa dispara, odata cu memoria fostului proprietar si cu semnificatiile istorice ale ansamblului respectiv. Faptul ca, prin vointa printului Cantacuzino, intre 1932 si 1938, in acea cladire a functionat sediul central al Miscarii Legionare, traiectoria unor personalitati precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mota, Alecu Cantacuzino, Gheorghe Clime, Vasile Cristescu ori Radu Gyr fiind strans legata de acel imobil, se pare ca i-au determinat ireversibil soarta.
Mentalitati rigide, tributare unor clisee ideologice depasite intr-o societate desprinsa de 2 decenii de trecutul totalitar comunist, tareaza in continuare, la diferite niveluri, sistemul institutiilor oficiale, luind decizii si actionind conform deformatiilor gandirii lor osificate.

Consideram ca proiectul de fata este o necesitate. Atunci cand lacomia, mana-n mana cu coruptia si intoleranta ideologica, sterg de pe fata pamantului o cladire cu asemenea incarcatura istorica, societatea civila este datoare sa riposteze, prin mijloace specifice, cu aceeasi intensitate, macar la nivelul constiintei cetatenilor.
La distrugerea deliberata si rau-intentionata a casei Cantacuzino-Granicerul, noi ripostam printr-o suita de actiuni ce sunt menite sa restituie publicului atat memoria imobilului respectiv, cat si a generalului Zizi Cantacuzino, precum si evocarea unui episod supus inca disputelor si controverselor , dar imposibil de sters din istoria Romaniei.
Nu in ultimul rand, initiativa de fata doreste sa se constituie intr-o veritabila atitudine civica impotriva coruptiei, incompetentei si ilegalitatii ce macina sistemul institutiilor abilitate prin Lege cu identificarea, conservarea si protejarea patrimoniului cultural national. Genericul "ne vedem in Gutenberg 3!" vrea sa fie o chemare simbolica de intalnire a tuturor celor interesati de patrimoniul istoric construit, caci consideram ca Gutenberg 3 este cazul in care incompetenta, coruptia si ilegalitatea au actionat cel mai vizibil in distrugerea unui obiectiv istoric. Faptul ar putea constitui un inceput in identificarea si eliminarea din structurile oficiale a acelor zone de interese care actioneaza contrar protejarii patrimoniului. Iata o provocare adresata intregii societati civile !

In cadrul acestui proiect, Asociatia "Carpatii" se margineste deocamdata la urmatoarele actiuni:

1. Continuarea, inclusiv in Justitie, a demersurilor in vederea identificarii si pedepsirii, conform Legii, a celor vinovati de infractiuni sau de incalcarea procedurilor in timpul procesului de clasare si respectiv de demolare a casei Cantacuzino-Granicerul.

2. Initierea de masuri reparatorii fata de memoria generalului Zizi Cantacuzino-Granicerul, astfel:
- pentru inceput, demersuri pentru atribuirea numelui sau actualei strazi Gutenberg;
- amplasarea unei placi memoriale pe locul resedintei princiare;
- in plan mai indepartat, amplasarea unui bust al printului Zizi Cantacuzino in scuarul de la intersectia strazii Gutenberg cu str. Silfidelor.

3. Realizarea si editarea unei brosuri dedicate imobilului si personalitatii printului.

4. Organizarea unei expozitii cuprinzind resturi din ornamentele cladirii, lemnaria interioara, documente si fotografii referitoare atat la imobil, cat si la printul Zizi Cantacuzino.

5. Alte activitati culturale destinate perpetuarii memoriei locului respectiv.

Cei care doresc sa se implice activ, o pot face contactindu-ne. De asemenea, sunt bine primite orice propuneri de actiuni, desigur in limita posibilitatilor materiale ale Asociatiei.

Orice poate fi prieten al Casei Cantacuzino-Granicerul !

Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii"
Presedinte
Florin Dobrescu

CONTINUĂ ÎN MOD ABUZIV DEMOLAREA CASEI CANTACUZINO-GRĂNICERUL DIN STR. GUTENBERG NR. 3

2010-07-16T07:28:00.000-07:00

Asociaţia pentru Memorie Identitară "Carpaţii" anunţă că, în ciuda dispoziţiilor Inspectoratului de Stat în Construcţii Bucureşti din 18 iunie a.c., de sistare a lucrărilor de demolare la imobilul din str. Gutenberg nr. 3 (fosta reşedinţă a prinţului Zizi Cantacuzino-Grănicerul), echipe de muncitori identificaţi de noi ca aparţinînd firmei de demolări continuă să lucreze.
În ziua de 16 iulie a.c ., preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, dl Nicuşor Dan, a sesizat din nou organele Poliţiei cu privire la continuarea încălcării Legii în str. Gutenberg nr. 3. De asemenea, Asociaţia "Carpaţii", prin domnul Ciprian Neţoiu, a sesizat din nou Inspectoratul de Stat în Construcţii cu privire la abuzul continuu din mijlocul capitalei.

Reamintim mass-mediei şi publicului că, până în acest moment, ministrul culturii, singurul în măsură să dispună clasarea sau neclasarea unui imobil în lista monumentelor istorice, nu a emis nici un ordin în acest sens. De asemenea, reamintim că, în conformitate cu Legea 422/2001, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice are un caracter consultativ, dar şi în acest caz Asociaţia "Carpaţii" a formulat deja un memoriu către ministrul culturii, contestînd întreaga procedură de clasare - de la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bucureşti şi până la nivelul Ministerului - pe care o considerăm viciată de practici neprocedurale şi chiar de imixtiuni cu caracter politic. Asociaţia "Carpaţii" a solicitat, în consecinţă, retrimiterea cazului Gutenberg nr. 3 în analiza Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, şi respectiv asigurarea unei transparenţe în procesul decizional, inclusiv prin acceptarea reprezentanţilor societăţii civile la dezbateri.
Ţinem să menţionăm, de asemenea, că până la această dată, nu am primit nici un răspuns din partea Ministerului Culturii, deşi considerăm că obiectul memoriului nostru era unul deosebit de grav, date fiind auspiciile sub care s-a desfăşurat instrumentarea cazului acestui imobil cu o valoare memorială şi istorică deosebită.

Avînd în vedere toate cele de mai sus, dorim să adresăm un semnal de alarmă autorităţilor de resort, cu privire la faptul, pe care-l considerăm de o gravitate ieşită din comun, al încălcării repetate a Legii prin continuarea acestei demolări împotriva dispoziţiilor Inspectoratului de Stat în Construcţii, în plin centrul Bucureştiului, într-o zonă de maximă circulaţie, în imediata vecinătate a unor instituţii naţionale şi a unor obiective de mare interes turistic şi istoric ale Capitalei. Ne întrebăm, în mod legitim, în calitate de cetăţeni şi reprezentanţi ai societăţii civile, cum este posibil ca, în centrul unei capitale europene, să continue, de aproape o lună de zile, acte de abuz împotriva legii şi dispoziţiilor autorităţilor de stat, fără ca instituţiile abilitate de lege să poată stopa aceste incidente.

Dar mai ales, ne întrebăm, în condiţiile în care autoritatea Legii încetează să mai funcţioneze, în ce măsură se mai poate vorbi despre România ca Stat de Drept?

Asociaţia pentru Memorie Identitară "Carpaţii"
Preşedinte
Florin Dobrescu

CASA CANTACUZINO DIN STR. GUTENBERG 3 IN DEMOLARE !

2010-06-27T17:02:00.000-07:00

COMUNICAT OFICIAL

In ziua de duminica 27 iunie 2010, au fost reluate lucrarile de demolare a casei printului Gheorghe Cantacuzino - Granicerul, din str. Gutenberg nr. 3.
In fata reprezentantilor Politiei si celor ai Asociatiei pentru Memorie Identitara Carpatii, demolatorii au prezentat, triumfatori, un document emis de Prefectul Capitalei, in care acesta adeverea ca lucrarile de demolare pot continua in mod legal. Documentul era emis in ziua de 24 iunie 2010.
Ieri, la ora 22,oo, fusese demolata intreaga mansarda.
Precizam ca, pana la aceasta ora, Ministerul Culturii nu ne-a transmis nici un raspuns la memoriile adresate cu privire la cazul Gutenberg 3, desi subliniasem urgenta cazului precum si gravele deficiente care societatea civila considera ca au grevat procedura de clasare a casei Cantacuzino-Granicerul.

In virtutea principiului transparentei, in care noi am crezut si credem, vom tine la curent publicul interesat de patrimoniul national si mass-media cu privire la orice noutate intervenita in cazul tragic al acestui imobil.
Aceasta, ca o replica la lipsa de transparenta cu care autoritatile oficiale, incepind cu Ministerul Culturii si Patrimoniului National si terminind cu Inspectoratul de Stat in Constructii, inteleg sa trateze pe reprezentantii societatii civile.
In opinia noastra, aceste institutii sunt deficitare in ceea ce priveste transparenta in relatia cu reprezentantii ONG-urilor cu atributii in domeniul patrimoniului, din moment ce am constatat ca reprezentantii firmelor demolatoare sunt in posesia unor documente emise de aceste oficialitati, dar la care noi nu am avut acces, cel putin pana in prezent.
Anuntam pe aceasta cale ca marti, 29 iunie 2010, la ora 11,oo, Asociatia "Carpatii" organizeaza o pichetare in fata Ministerului Culturii, in semn de protest pentru modul in care s-a instrumentat cazul Gutenberg 3 de catre forurile competente ale acestei insntitutii.

Florin Dobrescu
presedintele Asociatiei pentru Memorie Identitara "Carpatii"

GUTENBERG 3 LA RADIO EUROPA FM - INTERVIU CU FLORIN DOBRESCU DESPRE CASA CANTACUZINO-

2010-06-27T16:58:00.000-07:00

Luni 21 iunie 2010, presedintele Asociatiei pentru Memorie Identitara "Carpatii" a dat un interviu postului de radio Europa FM, cu privire la situatia casei Cantacuzino-Granicerul din str. Gutenberg nr. 3.

Puteti asculta interviul aici:
http://www.youtube.com/watch?v=90uDzHGFAeM

CASA GUTENBERG 3 ÎN SITUAŢIA DISTRUGERII DEFINITIVE - societatea civilă acuză imixtiuni de natură politică în cazul casei Cantacuzino

2010-06-22T11:53:00.000-07:00

CASA GUTENBERG 3 ÎN SITUAŢIA DISTRUGERII DEFINITIVE -

societatea civilă acuză imixtiuni de natură politică în cazul casei Cantacuzino

COMUNICAT OFICIAL

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” anunţă că situaţia casei prinţului Zizi Cantacuzino-Grănicerul, din str. Gutenberg nr. 3, a ajuns într-un punct de risc maxim. Ne rezervăm dreptul de a considera că principalii vinovaţi pentru această situaţie sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi respectiv instituţiile teritoriale ale acestuia. Adică, exact cei care au obligaţia legală de a proteja şi conserva patrimoniul cultural naţional.

Concret, în dimineaţa de vineri 18 iunie 2010, au reînceput lucrările de demolare la casa Cantacuzino, după ce, în urmă cu cîteva săptămâni, distrugerea abuzivă a faţadelor imobilului a generat un scandal mediatic, precum şi implicarea societăţii civile.

În urma contactării Prefectului Capitalei, d-l Mihai-Cristian Atănăsoaei, acesta ne-a comunicat că o adresă din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional îi comunica, contrar adresei din 28 mai, că imobilul respectiv nu are statut protejat prin legea monumentelor istorice, cerîndu-I să-şi retragă acţiunea de sistare a lucrărilor de demolare.

Constatăm, în această situaţie, că prin documentul Ministerului Culturii, pârghiile legale care protejau până acum casa Cantacuzino sunt anulate, aceasta fiind practic lăsată la dispoziţia dezvoltatorilor, chiar dacă, momentan, s-a dispus din nou sistarea lucrărilor.

Dar nu putem să nu constatăm comportamentul cel puţin ciudat, rămânînd să vedem dacă nu chiar nelegal, al forurilor abilitate din interiorul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

1. Ne referim pe de o parte la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti (DCPCNMB), în frunte cu directorul Nicolae Stan, care a refuzat declanşarea procedurii de clasare a imobilului, în condiţiile existenţei unei cereri legale, iniţiate încă din 19 ianuarie 2010 de Asociaţia Pro_Do_Mo, care avea calitatea legală să solicite demararea acestei proceduri.

Considerăm că fapta este cu atât mai gravă cu cât reputatul specialist Adrian Crăciunescu, realizase deja un studiu de specialitate, care, în conformitate cu normele în vigoare, aprecia că sunt întrunite condiţiile necesare clasării.

Or, în urma dezbaterii preliminare a studiului în cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI), directorul Nicolae Stan a considerat de cuviinţă să oprească dosarul, netrimiţîndu-l spre analiză Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI) din cadrul Ministerului Culturii, aşa cum de fapt prevede procedura legală.

Dosarul a ajuns în cele din urma la CNMI doar datorită contestaţiei Asociaţiei Pro_Do_Mo, dar şi aici a stagnat nejustificat de mult timp, din cauza incapacităţii de a distinge între un număr poştal şi respectiv unul cadastral (3 şi 3A), ce apăreau pe documentele ce însoţeau cererea iniţială a fostului proprietar, dar care fusese menţionat cu claritate în studiul arhitectului Adrian Crăciunescu.

În opinia noastră, antepronuţarea d-lui Nicolae Stan într-o chestiune în care nu avea competenţă, aceasta revenind în ultimă instanţă ministrului, precum şi blocarea circuitului dosarului către CNMI, consierînd referatul CZMI ca avînd calitatea de a invalida practic concluziile studiului realizat de specialist, reprezintă încălcări ale procedurii legale aşa cum este ea stipulată de Legea 422 / 2001, Ordinului Ministerului Culturii şi Cultelor (OMCC) 2048 / 2009 privind modificarea Normelor de Clasare a Monumentelor istorice, şi OMCC 2435 / 2006 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

Considerăm, de asemenea, că stagnarea dosarului în dezbaterea CNMI doar pentru motivul neputinţei de a distinge între două numere – 3 şi 3A – este derizoriu, şi solicităm Ministerului Culturii şi Cultelor să-şi precizeze punctul de vedere cu privire la acest amănunt, pentru că, dacă se dovedeşte adevărat, considerăm că acest fapt ar putea pune într-o foarte proastă lumină competenţa cadrelor instituţiei. Mai ales că, în mediile societăţii civile, se vorbeşte deja de acest motiv, ca putînd fi de fapt un… “pretext”.

De altfel, atenţionăm că aceste încălcări ale practicii administrative în cazul clădirii din str. Gutenberg nr. 3 constituie cauzele principale care au stat la baza recentei demisii a arhitectului Adrian Crăciunescu din Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 12 - Bucureşti-Ilfov-Giurgiu.

2. Însă deosebit de gravă ni se pare „imixtiunea unor interpretări de natură politică în evaluarea” imobilului din str. Gutenberg nr. 3, fapt reclamat şi de arhitectul Crăciunescu. Din textul demisiei acestuia, reiese că, în poziţia adoptată de DCPCNMB şi, implicit de directorul Nicolae Stan, au fost utilizate argumente legate de folosirea pentru o perioadă a imobilului ca sediu al Mişcării Legionare. Dl. Adrian Crăciunescu arată că vederile sale politice - care sunt contrare celor ale Mişcării Legionare - nu-l pot face, „dintr-o teamă de consecinţe diplomatice”, să închidă ochii şi să pretindă că „istoria n-a existat şi că o asemenea clădire, unică şi autentică, trebuie să rămână în afara listei monumentelor şi să fie demolată”.

Într-adevăr, întoarcerea la nişte practici specifice regimurilor totalitare, respectiv imixtiunea factorului politic în administrarea şi orcotirea patrimoniului cultural, reprezintă un pericol deosebit de grav pentru un sistem în care patrimoniul este şi aşa vulnerabil, şi mai ales poate constitui un precedent cu urmări incalculabile pentru viitorul practicii administrative în domeniu.

Credeam că, odată cu prăbuşirea regimului comunist, au luat sfârşit şi mentalităţile păguboase în care factorul ideologic sau politic precumpănea, şi care au adus atâtea prejudicii patrimoniului istoric construit înainte de 1989.

Considerăm că prezenţa în continuare în structurile oficiale a unor oameni impregnaţi de această mentalitate de tristă amintire, trebuie sanţionată şi înlăturată fără ezitare. Societăţii civile, dar mai ales Ministerului Culturii şi patrimoniului Naţional, le revine sarcina curăţirii sistemului de astfel de „specialişti” capabili să genereze cazuri de gravitatea celui de faţă.

Prezenţa unor imixtiuni de natură politică în cazul unei clădiri asupra căreia controversele cu privire la valoarea sa istorică şi memorială se păstrează iar dezbaterea specialiştilor este în plină desfăşurare, ne îndreptăţesc să ducem acest caz dincolo de limitele stricte ale forurilor abilitate de lege cu protejarea patromoniului cultural.

Pentru că, în opinia noastră, utilizarea în instituţiile oficiale a dublelor standarde şi judecăţilor de valoare determinate de raţiuni politice, sunt germenii aruncării societatea românească într-o zonă echilibru incontrolabilă, atenuînd sau chiar anulînd regulile şi principiile caracteristice Statului de Drept.

Ne rezervăm aşadar dreptul de a duce acest caz la forurile superioare Ministerului, respectiv Guevrnul României, Parlament şi Preşedinţie, dar mai ales în faţa acelor foruri de resort ale Uniunii Europene, care vor trebui să judece dacă în interiorul frontierelor UE pot exista încălcări ale legilor sau dacă aceste legi se pot aplica diferenţial, după raţionamente de natură politică.

De asemenea, luni 21 iunie, vom cere ministrului culturii, d-lui Kelemen Hunor, printr-un memoriu oficial, demiterea dlui Nicolae Stan din funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti, întrucât considerăm că, prin comportamentul d-sale arătat mai sus, a încălcat în mod grav atât deontologia profesională, cât mai ales legislaţia în vigoare cu privire la identificarea, conservarea şi protejarea patrimoniului cultural naţional.

Asociaţia „Carpaţii” propune societăţii civile ca imobilul din str. Gutenberg nr. 3 să devină, prin complexitatea cazului său, unul din simbolurile rănite ale acţiunii unitare de salvgardare a patrimoniului istoric construit. În acest sens, vom lansa proiectul „Prietenii Casei Cantacuzino – Ne vedem în Gutenberg 3!”, care va cuprinde acţiuni culturale menite să responsabilizeze şi să antreneze opinia publică în scopul apărării valorilor cultural-istorice care constituie identitatea noastră naţională.

Asociaţia pentru Memorie Identitară "Carpaţii"

preşedinte
Florin Dobrescu

GUTENBERG 3 - AL DOILEA ASALT. RESPINS, DAR...

2010-06-21T08:39:00.000-07:00

Casa Generalului Zizi Cantacuzino-Granicerul, str. Gutenberg nr. 3, Bucureşti. Vineri, 18 iunie 2010, ora 8,oo.

Suntem anuntati ca a reinceput demolarea. In urma investigatiilor aflam ca, Ministerul Culturii a adresat Prefectului Capitalei un document in care, contrar documentului emis acum 3 saptamani de aceeasi institutie, se cere retragerea actiunii de sistare a demolarilor la imobilul respectiv. Prefectului i se iau astfel toate parghiile legale prin care putea ocroti imobilul. Inspectoratul de Stat in Constructii avizeaza reluarea lucrarilor, dar, la intervenţia reprezentantilor societatii civile, dispune a doua zi din nou sistarea lucrarilor. Pe timpul actiunii juridice demarate de prefect cu 3 saptamani in urmă, si care este pe rol, autorizatia de desfiintare este suspendata. Suntem informati ca demolatorii continua sa lucreze si dupa interventia ISC pentru sistarea demolarii. In aceste conditii, Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii" sesizeaza organele de Politie, care ii opresc pe demolatori din lucru. Casa a suferit insa noi distrugeri. Asociatia "Carpaţii" va demara un proiect în jurul acestui imobil.

Florin Dobrescu,
Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii"

Vezi aici imagini cu evenimentele

http://www.youtube.com/watch?v=eDrygog9o1A

FOŞTII DEŢINUŢI POLITICI S-AU ÎNTORS LA ÎNCHISOAREA JILAVA !

2010-06-12T15:40:00.000-07:00

Joi, 10 iunie 2010.

Fortul 13 Jilava

„Ne vom întoarce într-o zi...”

Nu ştiu dacă acesta va fi fost sensul celebrelor versuri scrise în temniţa comunistă de poetul Radu Gyr.

Cert este însă că, după aproape cinci decenii, joi 10 iunie 2010, foştii deţinuţi politici anticomunişti s-au întors pentru câteva ore în Fortul 13 – Jilava. Ca oameni liberi, alături de o mulţime de tineri, de reprezentanţi ai autorităţilor oficiale şi mai ales ai mass-mediei. Au venit într-un număr mic. Simbolic. Zece oameni care au pătimit în iadul de la Jilava, şi în iadul lagărelor şi temniţelor comuniste, pentru vina de a se fi opus, într-un fel sau altul, regimului ilegitim şi criminal instaurat în România la 6 martie 1945. pentru vina de a fi luptat pentru Libertatea şi Demnitatea poporului român.

Cei zece au reprezentat aici pe toţi deţinuţii politici, atât pe camarazii lor imobilizaţi de bătrâneţe şi boală, cât mai ales pe toţi cei plecaţi între timp la Domnul. Pentru că, în anul 2010, marea majoritate a foştilor deţinuţi politic nu mai sunt printre noi.

Dar, prin aceştia zece, toţi cei torturaţi şi ucişi între zidurile Gulagului românesc, s-au întors în această zi aici.

Un proiect ambiţios şi mai ales necesar

Prin grija Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în mod special a d-nei Dana Cenuşă, precum şi cu sprijinul Misiunii Ortodoxe „Saint Xeni” din Grecia, la iniţiativa Federaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii”, s-a organizat în incinta Fortului 13 Jilava o expoziţie care a pus în valoare atmosfera spaţiului concentraţionar comunist, mai ales că Jilava a fost cunoscut ca penitenciarul cu condiţiile cele mai propice exterminării biologice.

Construit în 1884, după planurile generalului belgian Henri Brialmont, ca fort militar în cadrul centurii de apărare a capitalei, ansamblul a fost folosit începînd din 1907 ca penitenciar. Începînd cu anul 1948 şi până în 1964, a fost utilizat de aparatul represiv comunist ca închisoare de tranzit şi triere pentru adversarii regimului. Practic, orice deţinut politic, după proces, trecea obligatoriu prin Jilava, şi de aici era trimis la închisoarea de pedeapsă. Tot prin Jilava trecea şi atunci când era transferat de la o închisoare la alta. Astfel, se poate spune că aproape toţi deţinuţii politici din perioada 1948-1964 au trecut cel puţin o dată prin acest penitenciar. Însă numărul exact al celor care au suferit aici rămâne încă o necunoscută pentru specialişti.

La începutul acestui an, cele două organizaţii ale foştilor deţinuţi politici au demarat un proiect de amenajare şi valorificare în scop memorial şi muzeal a Fortului 13 Jilava. Argumentele principale ale demersului ar fi: situarea în imediata proximitate a Bucureştilor, reprezentativitatea prin condiţiile de exterminare unice în reţeaua fostelor puşcării comuniste, numărul mare al personalităţilor care au trecut pe aici, precum şi faptul că ansamblul s-a păstrat până azi aproape fără modificări, fiind părăsit din 1973.

Impedimentele majore ar fi starea avansată de degradare a interioarelor, deşi structura este încă foarte bună, precum şi frecventele inundaţii cauzate de pânza freatică (toate spaţiile de detenţie sunt subterane).

Prin Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii”, iniţiatorii au făcut deja demersuri la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Ilfov, în vederea obţinerii clasării ansamblului ca monument istoric.

Se doreşte amenajarea spaţiilor în scopul evidenţierii condiţiilor exterminatoare de detenţie, punerea în valoare memorială a unor celule în care au suferit ori au murit personalităţi ale culturii, ştiinţei, vieţii politice sau bisericeşti, precum şi a unor spaţii de referinţă cum ar fi „reduitul”, cu celebra „turelă”, „casimca” – spaţiu diabolic destinat exterminării fruntaşilor Rezistenţei Naţionale Anticomuniste, spaţiul pentru plimbare ori Valea Piersicilor – locul de execuţie a condamnaţilor la moarte. În fine, în eafara incintei fortului, se pune problema realizării unui spaţiu modern, adecvat studiului, documentării şi activităţilor cu caracter cultural.

Or, manifestarea oficială din 10 iunie, s-a dorit a marca startul acestui proiect pe cât de ambiţios, pe atât de necesar.

„Prezent !”

Dl Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, a împlinit 91 de ani chiar pe 10 iunie 2010. D-sa a înţeles să-şi serbeze ziua, discret – aşa cum îl cunosc toţi colaboratorii săi, printre participaţii la această manifestare de referinţă.

În ciuda vârstei şi a celor 15 ani de puşcărie executaţi după 1948, dl Jijie este o prezenţă pe cât de agreabilă, pe atât de energică. Zilnic poate fi găsit la lucru, în biroul său din sediul Federaţiei, unde depune voluntar o riguroasă activitate. El nu va putea uita niciodată pierderea fratelui său, Nelu Jijie, liderul unui grup de rezistenţă anticomunistă, ucis în închisoare de Securitate.

Dintre foştii deţinuţi politici au mai fost prezenţi la manifestare şi Constantin Iulian, preşedintele FRFDPLA, scriitorul Marcel Petrişor, autorul celebrei cărţi „Fortul nr. 13”, Gheorghe Grecu, Demostene Andronescu, autorul lucrării „Reeducarea de la Aiud”, Aurel Vlad, Ion Baurceanu şi alţii.

„Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”

Acesta este mesajul care-ţi vine în gând deîndată ce cobori în interiorul fostei închisori. Situată literalmente sub pământ, temniţa Jilavei deschide vizitatorului o impresie cutremurătoare. Sunt privelişti care te fac să te întrebi: “oare cu adevărat aici au trăit oameni?”

Zidurile din care igrasia şi mucegaiul emană boală, umezeala care se scurge din toţi pereţii, întunericul şi aerul închis, sunt primele senzaţii care te fac să te gândeşti că te afli într-un spaţiu potrivnic vieţuirii.

Foştii deţinuţi adaugă amănuntul că, spre deosebire de acum, pe vremea aceea ferestrele cu gratii erau acoperite cu obloane de lemn.

Priciurile suprapuse au dispărut de mult, iar tinetele – nişte butoaie folosite pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice – au fost înlocuite înainte de 1973 cu closete în interiorul unora din celule. Nimeni însă nu-i poate face pe supravieţuitori să uite că, în anii terorii roşii, în fiecare celulă erau înghesuiţi 100-120 de oameni, pe cele 3 nivele de priciuri, sub priciuri, ori pe podeaua celulei. „Şerpăria”...

Izolatorul, spaţiul destinat executării pedepselor pentru cei care nu respectau disiplina penitenciară, un culoar îngust, cu celule strâmte de o parte şi de alta. Moarte este impregnată parcă şi acum în zidurile coşcovite şi ude.

O scară largă şi udă la rândul ei urcă spre alte hrube şi culoare ale travaliului. Întunecoase, bolţile pe care apa a creat adevărate forme concreţionare deschid perspective lugubre spre „turela”. Astăzi, turnul de supraveghere al reduitului este dezafectat, în locul său căscîndu-se spre cerul senin o boltă soartă, asemenea unei guri de salvare din mizeria subterană a Jilavei spre Absolut.

Câţi vor fi privit cu jind cerul spre care năzuiau din întunericul jilav al cavernei? Şi câţi vor fi îmbrăţişat acest cer liber, atunci când sufletul se va fi eliberat din strânsura meschină a trupului, rămas zălog temnicerilor spre a fi aruncat în gropile comune din preajma Fortului?

Valea Piersicilor – punctul terminus al condamnaţilor la moarte

„La capătul acestui culoar, era o celulă unde condamnaţii la moarte erau executaţi cu un glonţ în ceafă...”, îşi aminteşte unul din foştii deţinuţi politici. Asta se întâmpla însă mai târziu, căci până prin 1950 şi ceva, condamnaţii la pedeapsa capitală erau executaţi în Valea Piersicilor.

Sub un soare torid, mergem, împreună cu câţiva deţinuţi politici, să vedem şi acest loc. Ocolim coasta Fortului prin partea dreaptă şi, la in moment dat, spre stânga, din drumul prăfuit – drumul calvarului atâtor luptători anticomunişti – se repede spre sânga o genune adâncă. Un abis năpădit de zarzări şi salcâmi, ce se termină abrupt lângă zidul fortăreţei.

Veteranii de război au aşezat aici, după 1990, o cruce masivă de piatră, pe locul unde, în 1946, au fost executaţi mareşalul Antonescu şi colaboratorii săi. Gheorghe Grecu, la 96 de ani, îşi aminteşte că a participat la deshumarea, în 1940, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 13 căpetenii legionare, care fuseseră îngropaţi într-o goapă comună după asasinarea lor, în 1938. Se deapănă alte şi alte amintiri. Ne gândim la partizanii anticomunişti, executaţi şi ei tot aici.

Decorul halucinant, aureolat de soarele dogoritor de vară, este accentuat de vaierele stranii ale cârdurilor de ciori ce nu-i găsesc liniştea prin crengile copacilor de peste viroagă. Glasul lor de cobe, îşi sporeşte sentimentul că prin preajmă bântuie încă sufletele neodihnite ale sutelor de oameni ucişi de comunişti. Doar câte-o pală de vânt molcom atinge uşor vârful ierbii înalte, ca o mângâiere a cerului. Mi-au venit în minte versurile lui Nichifor Crainic: „Unde sunt cei care nu mai sunt?...”

Am plecat de la Jilava cu o stare sufletească aparte. Mult timp m-au urmărit imaginile terifiante ale subteranelor Fortului... Amintirile depănate de supravieţuitori, care parcă veneau din altă lume numai pentru a depune mărturie... Zgomotul straniu al uşilor grele de fier... Vaierul vîntului din Valea Piersicilor...

Şi pe drumul de întoarcere, îmi răsunau în minte versurile deţinutului anonim: „Mare fie-Ţi, Doamne, slava / C-a trimis, cu sfânt temei, / Rândunele la Jilava / Şi la Gherla porumbei...”

UITE DOMNULE, IN CE TARA TRAIM ! SI CE OAMENI CONDUC CULTURA ROMANEASCA !

2010-06-07T13:45:00.000-07:00

EI BINE, E ADEVARAT ! AUTORITATILE DE RESORT AU AMANAT 5 LUNI CLASAREA CASEI CANTACUZINO GRANICERUL, DUCIND-O IN PRAGUL DEZASTRULUI TOTAL, PENTRU CA NU IDENTIFICAU CLADIREA PE HARTA CADASTRALA ! NR. 3 SAU 3 A? ACEASTA A FOST DILEMA CARE A JUSTIFICAT TERGIVERSAREA UNEI DECIZII FERME CARE AR FI PUTUT ORCOTI LA FEL DE FERM IMOBILUL ! CRETINITATE? REA VOINTA? COMPLICITATE CU DEMOLATORII? POATE VIITOARELE ANCHETE VOR ELUCIDA. IN CAZUL IN CARE SE VOR DESCHIDE. CACI, E LIMPEDE, FRATILOR, PE MANA CUI NE AFLAM !

Florin Dobrescu

Iata si materialul pe aceasta tema realizat de prestigiosul arhitect Adrian Craciunescu, cel care a realizat si studiul istoric al casei general Cantacuzino-Granicerul.

Gutenberg 3A Terminus

A fost si s-a dus. Fotografia de mai sus mi-a fost trimisa de Adi Balteanu, autorul ei.
Motivul principal al daramarii casei (cu acte in regula trebuie sa spunem) pare a fi faptul ca nu s-a putut decide daca e vorba de Gutenberg 3 sau 3A. O piedica de-a dreptul imposibil de surmontat pentru sistemul administrativ in ultimele 6 luni. Cand mi s-a cerut studiul Casei Cantacuzino-Granicerul, adresa era cu nr. 3

Incepand lucrul am avut si planurile de la cadastru atasate cererii unde figura nr. 3A. Puteti vedea documentul, am marcat cu rosu. Prin urmare m-am referit pe tot parcursul studiului la adresa corecta, cea din planul cadastral. Pe planul de situatie ramasese insa nr. 3. Poate nu stiti dar noi folosim SI AZI carouri topo de dinainte de 1989; astea le furnizeaza onor primaria!

Dupa ce am facut toata descrierea prezentata si in postarile anterioare, cred ca e limpede pentru oricine despre ce casa e vorba, mai putin pentru unii. Administratia n-a reusit sa rezolve enigma adresei postale trecute cu nr. cadastral in planul ce a servit recuperarii proprietatii in 2001. Sincer, ma tem ca sunt condus de un sistem administrativ care in 2010 nu are capacitatea sa identifice o proprietate. Sunt foarte curios pe ce adresa s-a emis autorizatia de demolare ....

Plansa cu evolutia istorica am furnizat-o ca element lamuritor suplimentar. La ultima sedinta CZMI am fost "mustrat" de dl director Stan pentru ca am furnizat completarile cerute catre CNMI cand "stiam ca directia e impotriva clasarii" (?!) si cand deja directia era "proprietarea studiului". Ciudata interpretare a legii drepturilor de autor ...

Daca nu va dati seama despre ce casa vorbim va rog sa-mi spuneti si mergem la fata locului ca sa punem degetul pe ea! Sau pe ce o mai fi ramas ... Oricum, pentru cine nu stie, metodologia de clasare a monumentelor istorice are o anexa, cu fisa monumentului istoric, de unde rezulta ca identificarea unui monument poate fi facuta in mai multe feluri decat prin adresa postala actuala. Altfel, traim inca in epoca lui Caragiale cand stim, dintr-o noapte furtunoasa, ca o simpla rasturnare a numarului postal in jurul cuiului de prindere poate face din 6 un 9 si viceversa. Daca poarta ar fi si noua am ramane sa ne uitam la ea.

Societatea civilă acuză Direcţia de Cultură Bucureşti de nereguli

2010-06-07T13:29:00.000-07:00

Gabriela Vlăsceanu
Curentul, Marti 8 iunie 2010

Un număr de 20 de organizaţii neguvernamentale aduc în atenţia preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului Culturii, Kelemen Hunor, o serie de nereguli de la Direcţia de Cultură Bucureşti. Reprezentanţii acestor organizaţii precizează, într-o scrisoare deschisă, că la această direcţie funcţionează o „reţea de interese“, controlată de directorul Nicolae Stan şi consilierul Ştefan Damian. Potrivit acestora, cei doi angajaţi ai Direcţiei de Cultură Bucureşti „trebuie demişi“. Organizaţiile neguvernamentale semnatare ale scrisorii dau şi un exemplu recent de nereguli cu imobilele de patrimoniu: „Săptămåna trecută, directorul Stan a refuzat o solicitare a Ministerului Culturii prin care i se cerea să declanşeze procedura de clasare a unui imobil din Bucureşti, mai precis a casei prinţului Cantacuzino din Strada Gutenberg nr. 3. Consilierul Damian a semnat cinci avize pentru planuri urbanistice de detaliu şi autorizaţii de construire, care au fost anulate de instanţă pentru că încălcau Planul Urbanistic General al Capitalei“. Cele 20 de organizaţii neguvernamentale atrag atenţia asupra faptului că, în cadrul Direcţiei de Cultură Bucureşti, s-a creat „o structură de interese cu susţinere politică mai mare decåt a ministrului însuşi, fapt care i-a împiedicat atåt pe fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, cåt şi pe actualul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, să ia măsurile dispuse de un raport de evaluare al Corpului de control al ministrului“. Pånă la închiderea ediţiei, ministrul Kelemen Hunor nu a putut fi contactat pentru a comenta această situaţie.

http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010060344292/Social/Societatea-civila-acuza-Directia-de-Cultura-Bucuresti-de-nereguli.html